Perspectiva lui Han Jisung
Nepoțelele lui Changbin erau mult mai vorbărețe decât le-am auzit vreodată. Veneau la lecții de 5 săptămâni nu era ca și cum le cunoșteam de-o viața, dar clar cu unchiul lor erau în largul lor. Le-am lăsat în fața unei porți mari albe unde o doamnă destul de în vârstă le aștepta. Nu avea cum să fie sora lui Changbin, poate mama?
–Ea e Sana, bona gemenelor de când s-au născut.
–Ohh...scuze nu voiam să par băgăcios.
–Îți faci atâtea griji...Ce îți place să mănânci?
–Sincer atâta timp cât reușesc să ingurgit ceva sunt fericit.
Nu am întrebat unde mergeam să mâncăm, tot ce speram era că nu mă ducea la vreun restaurant, nu aveam prea mulți bani la mine și chiar voiam să îi fac cinste după seara aia.
Ne-am oprit la un local mititel la care mai fusesem și înainte cu Yugyeom.
Îmi alesesem pilaf cu omletă doar pentru că în meniu avea cea mai mare cantitate. Nici nu băgasem de seamă ce își comandase Changbin eram prea înfometat. Mi-am umplut gura până la refuz, un gest copilăresc, dar chiar nu-mi păsa. Așa cu gura plină i-am văzut pentru prima dată. Un grup format din 3 membri se apropiau de masa noastră. Cel mai înalt dintre ei avea fața migdalată ușor ovală. Părul îl avea de culoare castanie-roșcată. Altul era ușor mai scund cu un corp bine delimitat prin tricoul alb, claia de păr blond și lung i se revarsa peste frunte acoperind-o parțial. Și ultimul avea poate cea mai copilăroasă față pe care o văzusem vreodată. Avea părul brunet cu reflexe albastre care arătau genial. Avea o față rotundă, dar nu exagerat având privirea îndreptată spre cel blond.
–Bună, frate!
Blondul își lovise pumnul de a lui Changbin apoi și-au strâns mâna într-un mod ciudat.
–Care erau șansele? Rostise cel mai înalt.
–Stați cu noi? Ohh, băieți el e Jisung, cel cu petrecerea.
Ahh deja le povestise...Aveam gura mult prea plină să mă prezint așa că am încercat să dau din cap.
–Chan, încântat! Își întinse mâna, fac la fel și dau din cap iar.
–Seungmin! Episodul se repetă și eu deja eram stânjenit maxim.
–Minho! Și să știi că eu nu vorbesc prin limbajul semnelor, deci, încă o dată cum te cheamă?
El nu întinse mâna așa că am făcut eu primul pas. Am întins mâna și mi-am ridicat privirea. El deja se uita insistent la mine. Și atunci când ochii mei i-au întâlnit privirea am știut. Am știut că nimic nu avea să mai fie la fel. Avea ochii de un negru ca smoala topită. Pentru un moment am simțit că sunt pierdut în ochii aceia întunecați. Mi-am tras privirea din contactul vizual simțind că mi-au luat foc obrajii.
De ce mă comportam ca un copil care roșește la orice prostie? Chiar dacă nu voiam să admit aveam fluturi în stomac, fluturi pe care nu îi mai simțisem de mult timp, fluturi care pentru o secundă m-au teleportat cu 10 ani în urmă. Mă simțeam ca un tâmpit. Ce naiba se întâmplase? Vocea puternică a lui Changbin mă adusese din nou în realitate.
–Jisung? Ești ok, pari cam palid...
–N-am nimic cred că doar mi s-a făcut rău de la mâncare. Merg la baie!
M-am ridicat și am fugit ca un copil speriat. Ce era cu mine și de ce mă simțeam de parcă baiatul ăla mi-a făcut ceva. Ca și cum m-a marcat într-un mod ciudat. Am pornit apa și mi-am stropit fața încercând să-mi revin. De la lipsa de nutrimente cred că începeam să înnebunesc sau cel puțin așa voiam eu să cred în acel moment.
आप पढ़ रहे हैं
It was always you
रोमांस"Nu i-a trebuit mai mult decât câteva luni ca să poată să distrugă tot ce am construit eu în toți anii ce au trecut. Mi-a dezgolit sufletul ca să poată pătrunde în el cu forță și să iasă lăsând în urmă doar o imensă durere." *Acesta este primul volu...
