It was always you

Familie

 
    Persoectiva lui Han Jisung

   Cu fiecare zi ce trecea vremea se încălzea tot mai mult. Nu-mi venea să cred că aproape terminam primul an universitar. În aer plutea o senzație plăcută de libertate. Azi era ultima zi în care avem examene, abia așteptam să termin și să mă pot bucura de vară.
După examen am mers spre cantină. M-am așezat cu tava de mâncare și am început sa mănânc.

–Dar domnule Jisung, cum v-ați decis să luați prânzul la umila noastră cantină?

–Ei bine cred că azi am să fac un sacrificiu.

   Changbin își lăsă ghiozdanul și plecă, întorcându-se cu o tavă în mână.

–Sunteți liber?

–De când ești așa oficial?

–Te deranjează? Eu ma gândeam că e drăguț.

–Drăguț? Nu știam că știi cum se folosește cuvântul ăsta.

–Jisung, te rog mă jicnești....Ce făci după?

–Mă întorc în cameră.

–Ai putea să mă ajuți cu ceva?

–Cu?

–Sora mea e plecată din oraș și mi le-a lăsat pe gemene.

–Vrei să te ajut să fii babysitter?

–Dacă nu ai nimic de făcut...

–Nu știu dacă e o idee bună.

–De ce nu?

   Changbin se bosumflă vizibil. Se comportă foarte ciudat zilele astea.

–Am glumit. Știi foarte bine cât de dragi îmi sunt Tzuyu și Yeji.

   Un zâmbet lumină fața lui Changbin imediat ce terminasem de vorbit.

*

   După prânz am trecut pe la dormitor să-mi las lucrurile și să mă îmbrac în ceva mai lejer.

–De ce nu te îmbraci așa mai des?

–Hmm, adică?

   Changbin își întoarse privirea de la mine și porni mașina. Părea jenat? De ce?

–O să mergem în parc...

–Ok.

   Le-am luat pe gemene de la școală și am mers în parcul central. Nici bine nu am ajuns și telefonul lui Changbin a început să sune. După ce termină apelul se întoarse spre mine.

–Jisung, te rog fă asta pentru mine îți rămân dator pe viață!

–Ce?

–M-a sunat mama trebuie să ajung acasă urgent. L-am sunat deja pe Minho vine să te ajute și îi las și cheile ca să le poate duce acasă pe gemene și pe tine evident. Rămâi cu el te rog mult!

–Aaa, de ce nu ai sunat pe altcineva? Știi că nu am o relație prea bună cu el...

–Chan și Seungmin nu prea se pricep la copii plus că Minho se înțelege foarte bine cu gemenele. Ajută-mă!

   Ce puteam să îi zic? Eram prieteni de mai bine de jumătate de an. Mereu mă aducea acasă când aveam nevoie și a fost un prieten adevărat. Cât de rau putea să fie.

–Ahh, bine! O să rămân cu fetele.

–Mersi mult, frate! Ești cel mai bun, mă revanșez promit!

   Îmi lăsă cheile, vorbi cu fetele și plecă. Nu era o problemă că rămăsesem cu fetele, erau foarte cuminți și mă înțelegem foarte bine cu ele. Ce îmi dădea fiori era că trebuia să stau cu Minho. În ultima perioadă nu făcusem pași prea mari cu el în a ne înțeleg mai bine. Îl mai visam câteodată și asta era cel mai ciudat lucru.

–Am nevoie de numărul tău! Am tresărit când Minho s-a așezat lângă mine pe bancă.

–Bună și ție!

–Cred că te-am căutat jumătate de oră. Dacă avea numărul tău era clar mai simplu. Ridică din umeri cu noșalanță și îmi întinse telefonul. Mi-am scris numărul și i l-am dat înapoi. Mersi! Unde sunt rozătoarele alea mici?

–Rozătoare?

–Da, așa le spun de când le știu.

–Și de cât timp le știi?

–De când îl stiu și pe Changbin.

–Și...de cât timp vă știți?

–Cred că de vreo 4-5 ani cam așa.

   Am dat din cap. Nu eram surprins de faptul că se cunoșteau de atât de mult timp, dar aveam un sentiment ciudat. Oare cum era să fii prieten cu Minho timp de atâta vreme?

–Câteodată pare ca el ar fi tatăl lor ceea ce e destul de logic având în vedere că soțul surorii lui e destul de absent din viața lor, zise Minho dintr-o dată întrerupându-mi monologul.

–Cum așa?

–Cumnatul lui Changbin e marinar. Lipește mult de acasă. Cu lunile chiar și îi este destul de greu să stea cu fetele. Min Min e destul de singură și Changbin încercă să compenseze cum poate absența lui.

–Nu știam...

–Da. Își iubește foarte mult familia și încerca să facă orice pentru ai ajuta. Are grijă de ele cam în fiecare weekend. Mai merg și eu să-l ajut.

   Eram destul de suprins. Minho era chiar foarte săritor și altruist. Mă simțeam prost că l-am perceput greșit.

–Opaaa...strigară fetițele în cor și se năpustiră asupra lui Minho.

–Ce fac fetele mele preferate?

   Minho le lua în brațe pe amândouă și le vorbi cu cea mai dulce voce. Doar privindu-l mi-am dat seama cât de mult ținea la gemene.

–Tati Changbin a plecat.

–Dar e aici tati Minho, chair mai bine.

–Tati Minho și mami Jisung.

–Mami? Mami?!

   Am apucat-o pe Tzuyu de mijloc și am tras-o la mine pe genunchi și am început să o gâdil. Începu să râdă copios.

   Nu puteam să neg, nu făceam asta pentru că mă deranja cea ce zisese, de fapt chiar îmi plăcea oarecum ideea de a avea o familie.

  (Cu Minho...)