It was always you

Mărturisiri

Perspectiva lui Minho

Nu înțelegeam de ce dracu băiatul ăsta care era atât de cicălitor, copilăros și responsabil mă făcea să-mi ies din minți. Știam că nu sunt cea mai potrivită persoană pentru el. Știam că dacă m-ar cunoște defapt așa cum sunt ar fugi de mine, însă nu puteam să neg că mă atrăgea.

   Poate de vină era felul său de a se pierde în ochii mei, sau chiar faptul că se comporta ca un copil. În viața mea mereu am avut parte doar de persoane reci și nonșalante. În afară de familia lui Changbin nu era nimeni căruia să-i pese de mine.

   Eram înconjurat doar de persoane flegmatice, persoane care m-au făcut să fiu la fel. După moartea a lor mei am ajuns să nu-mi mai pese nici mie de nimeni. Jisung era singurul care se comporta altfel cu mine.

   Mi-era frică totuși că o să ajung să-l rănesc. Știam că nu eram persoana lui preferată, dar la asta puteam lucra. Asta însemna că mă incita faptul că Jisung era singurul care nu se comporta placid cu mine?

   Mă incita că avea ceva cu mine,că mă remarcase. Probabil că avea o impresie proastă despre mine, dar chiar nu-mi păsa. Eram destul de sigur că nu îi eram indiferent. Era singurul lucru de care eram sigur, însă poate cel mai important deocamdată.

   Am parcat mașina în fața apartamentului său.

–La dracu...am șoptit când am observat că Jisung adormise cu gura ușor deschisă. Dintr-o dată în mine se născuse dorința de a i-o închide, dar am reprimat rapid acel gând.

–Jisung? Mârâi. Sunetul mă făcu să-mi mușc buza.

–Ori te trezești, ori te duc acasă la mine.

   Nu aveam de gând să-l car până în apartamentul lui. Nu a răspuns așa că am pornit din nou mașina îndreptându-mă către casă. Nu trebuia să fac asta, dar acum nu prea voiam să-mi ascult rațiunea.

   M-am uitat fugitiv la el, avea o față atât de liniștită și dulce încât aș fi zis că lângă mine era un copil, nu bărbatul care mă înnebunea.