It was always you

Fără vlagă

"Poate nu ne vom schimba niciodată, poate că vom rămâne mereu așa uitându-ne unul la celălalt simțind că nimic nu mai contează. Poate vom reuși să convingem timpul să se oprească și să ne mai lase așa măcar încă o eternitate. Poate nu vom muri niciodată, ci doar ne vom trasforma într-o iluzie când vom uita unul de celălalt. Dar până să ne gândim la acel moment mă întorc aici în brațele din care nu aș fi vrut să mai plec vreodată. Nu aș fi vrut să mai plec și nici să mă desprind de singurul om care mă făcea să tremur doar privindu-l în ochii calzi și blânzi. Orice separare din momentul acela ar fi fost mai dureroasă decât orice lovitură sau rană, poate chiar și decât moartea însăși."-Han

Perspectiva lui Han Jisung

   Nu-mi dădeam seama dacă eram încă adormit sau treaz. Cred că mai degrabă mă zbăteam între vis și realitate. Auzeam pal voci pe fundal. Îmi fac curaj și deschid ochii întrebându-mă instant unde sunt. Simțeam aerul rece care-mi mângâia fața trezindu-mi fiori. M-am ridicat încet încercând să nu cad. O durere groaznică îmi înțepa capul. M-am uitat în jur încercând să-mi dau seama unde sunt și cum am ajuns aici. Eram afară într-o curte care-mi era necunoscută. Era destul de evident că dormisem pe șezlongul din spatele meu. Mă simțeam de parca aș fi fost bătut ore în șir. Încercând să mă dezmeticesc am făcut câțiva pași. Vocile pe care le auzisem în somn răsunau mai viu acum.

   Mi-am îndreptat pașii spre sunetele care păreau să vină din casă. Intru bezmetic pe ușa casei și dau nas în nas cu o persona înaltă cu ochii albaștrii și păr castaniu. Femeia impunătoare mă privea jucăuș, dar cu o urmă de neliniște.

–Oh, Jisung, dragule ce bine că te-ai trezit. Dacă m-ai dormeai mult cred că te duceam la spital. Te simți mai bine? Aseară mă gândeam că urma să-ți dai duhul la cât de mult ai vomitat.

   Femeia își încetă discursul și mă privi dezorientată. Fața mea confuză cred că o făcea să creadă că sta de vorbă cu un labil mintal.

–Ăă, am început eu nesigur. Nu-mi amintesc prea multe de azi-noapte.

–Îmi imaginez. Înțeleg că vreți să vă distrați, însă uneori exagerați cu desăvârșire. Nu te stresa, nu e prea mult de povestit. Ai băut prea mult așa că Changbin te-a adus aici.

   Eram din ce în ce mai confuz. Fusesem la o petrecere cu un anumit Changbin care m-a adus cu el pentru că eram mult prea distrus pentru a ajunge acasă. Asta era pe scurt povestea, sau cel puțin așa am reușit eu să înțeleg.

–Jisung!!

   O voce puternică m-a strigat pe nume și mi-am întors capul din reflex, mult prea brusc pentru capul meu, care deja mă durea atât de tare încât abia reușeam să înțeleg ce mi se vorbește.

–Jisung, ea e mama.

   Băiatul care apăru avea un zâmbet discret și ochii pătrunzători.

–Ok, pari foarte dezorientat. Hai să stăm jos și să-ți explic.

   Își întinse mâna gesticulând spre o masă micuță din o bucatarie foarte veselă. Am mers încet rugându-mă să nu cad sau să mă împiedic.

–Aseară a fost ziua de naștere a unui prieten și am ieșit să sărbătorim. Când s-a făcut vremea să plecăm te-am văzut și mi-am dat seama că nu erai într-o stare prea bună. Nimeni nu știa unde stai așa că m-am gândit că decât să dormi acolo cu capul pe masă ca un bețivan infect mai bine te aduc cu mine. Te-aș fi dus în pat, dar tu m-ai rugat să te las afară. Ți-era foarte rău și răcoarea îți făcea bine. Mama a încercat să te trezească și să te conducă într-un pat, însă erai de neclintit.