Fata cu vise alb-negru - Andreea Russo

Capitolul 28. Realitate

Realitatea nu este așa cum ne-o imaginăm. Era dimineața în care doream să dorm mai mult, să nu aud deșteptătorul, era dimineața în care pentru ultima dată trebuia să cobor scările.

I-am văzut spatele, am zâmbit, de parcă nimic nu s-ar fi schimbat...

— Bună dimineața, Lorand!

— Bună dimineața, cum ai dormit?

— Foarte bine! Sunt fericită. Se acceptă un asemenea răspuns?

— Da, se acceptă.

Era binedispus, oare conștientiza ce are să se întâmple?

— Lorand, e timpul să mergem pe drumuri diferite.

— Ce vrei să spui cu drumuri diferite?

— Plec, mă duc la casa mea.

— Aici e casa ta, m-a privit întrebător.

M-am ridicat de pe scaun și l-am cuprins din spate, cu putere și i-am zis încet:

— E timpul să ne trăim prezentul, ajunge, lăsăm trecutul în trecut. Noi ne-am iubit, dar nu ne mai iubim, ambii știm acest adevăr.

Adevărul se naște atunci când este recunoscut. Adevărul adesea doare, dar durerea poate să ne trezească la viață.

Probabil că am greșit, probabil trebuia să lupt, probabil l-am lăsat într-un gol... Dacă aș rămâne alături, ambii ne-am afla în acest gol, lipsiți de posibilitatea de a evada. Cine dorește să-și vadă persoana dragă într-o asemenea stare de dezamăgire?

Nimeni nu trebuie să se sacrifice, cu toții avem dreptul la o alegere și la fericire. Mint, m-am sacrificat, s-a sacrificat, ne-am sacrificat ambii pentru a fi fericiți.

Când l-am văzut alături de ea, am fost fericită, pentru amândoi. Atunci am înțeles că mi-a oferit cel mai frumos sentiment, nu știu cum să-l definesc, până la urmă contează că face parte din mine.

Ceremonia se terminase, Dio mă privea continuu:

— De ce te uiți așa la mine?

— Te văd pentru a doua oară purtând o rochie, păcat că e neagră.

— Doream să vin în blugi, dar m-am răzgândit.

— Bine ai făcut.

— Să-nțeleg că-mi faci un compliment, mulțumesc!

Priveam petrecerea din jurul nostru, voiam să evadez, urăsc petrecerile.

— Te-ai fi gândit vreodată că anume cu ea se va căsători? mă întreabă Dio.

— Nu, categoric.

— Cine este, până la urmă, această femeie, dacă ție ți-a spus că e mama ta?

— Este o bună prietenă de-a lui, a trăit mult timp în alt oraș, din acest motiv el a prezentat-o drept mama mea, ea i-a permis.

— Ce coincidență, el o prezintă drept mama ta după care se căsătorește cu dânsa.

— Probabil că așa a fost să fie.

Ne-am înțeles din priviri, doream să plecăm, să fugim. L-am luat de mână și l-am condus spre motocicletă:

— Stai, îmi zice, și la nuntă ai venit cu motocicleta?

— De ce nu? Urcă!

— I-am permis să fie el cel care conduce.

— Încotro, Mia?

— Andana!

— Pardon, încotro, Andana?

— Mmm, în viitor.

ÎNCEPUT