Fata cu vise alb-negru - Andreea Russo

Capitolul 11. Vis alb-negru

Bibliotecă sau librărie? Habar n-am unde mă aflu, dar sunt atât de multe cărți, rafturi. Am nevoie de o anumită carte, în ea sunt toate răspunsurile.

Mereu credem că undeva există un răspuns, acesta poate să și nu existe sau poate întrebarea în sine este un răspuns.

Din nou visul mă provoacă, căci nu am nici cea mai vagă idee despre ce este cartea și cum se numește, aici, probabil orice cititor are să mă înțeleagă, căci doar aceștia mereu caută o carte printre cărți, una ce are să le schimbe viața, să le intre sub piele. Aceștia, asemeni mie, nu cunosc nici despre ce este cartea, nici cum se numește, deoarece anume în cea mai neașteptată carte, cu o denumire hidoasă, găsești acele cinci rânduri ce fac praf principii despre care ziceai că nu le vei neglija absolut niciodată, însă, vai, cinci rânduri, la care ai ajuns citind zeci de cărți, au reușit să creeze magia mult așteptată. Exemplu valabil și pentru cei care caută un om printre oameni.

Simt că la spatele meu stă cineva, dar nu mă întorc, după care îi aud vocea:

— Nu e o carte, deși seamănă, în ea sunt niște notițe cu poze, e de culoare roșie.

Mă întorc rapid. E el, evident:

— Îți bați joc de mine? Ne aflăm într-un vis alb-negru.

— Tu vezi alb-negru, eu văd culori.

— Culori imaginare?

— Da.

— Bine, dacă eu îmi imaginez aceste culori, dar ele nu coincid? Dacă o carte pentru tine e roșie, pentru mine va fi albastră? Suntem diferiți, vedem diferit, nu evita acest lucru.

— Am uitat...

— Atunci cum o găsesc?

— Simte-o.

— Și dacă nu o simt, dacă trec pe alături?

— Într-un moment, din cea mai pură întâmplare te vei opri, o vei privi, o vei găsi.

— Nu am timp...

— E o iluzie, timp este. Trăiește. Iar ceea ce cauți te va găsi. Vă veți găsi reciproc.