Fata cu vise alb-negru - Andreea Russo

Capitolul 16. Realitate

Fusese un vis simplu și minunat. Demult nu mă trezisem atât de calmă și, într‑un oarecare mod, fericită. E duminică, ziua în care exist doar eu și patul meu. Ziua în care aș fi dorit să exist doar eu și patul.

Coborând la primul etaj, îl văd pe tata binedispus:

— Bună dimineața, scumpo.

— Bună. Permite-mi să mă interesez care este motivul acestei bune dispoziții.

— Hai, doar nu crezi că sunt un moșneag mereu cu fața înăcrită.

— Moșneag, cam exagerat, în rest asta cred.

— Nu, nu, nu, nu-mi spune așa ceva! Trebuie să mă corectez.

— Mă scutești de cea mai stupidă investigație de pe fața pământului?

— Știu că asta dorești, dar înțelegerea e înțelegere. Pentru moment propun să mergem să facem o plimbare călare pe cal.

Lorand Cabot, un detectiv de succes, înalt, binefăcut, șaten cu ochi căprui. La vârsta sa de patruzeci și șapte de ani, obținuse tot ce își putea dori. Deși multe femei aveau ca scop să-l cucerească, nimănui nu-i reușea, iar dacă ieșea în oraș, practic mereu era însoțit de fiica sa de douăzeci și unu de ani, Andana.

— Bună, Lorand!

Se apropiase de noi o doamnă blondă și remarc, frumoasă. Niciodată nu am fost împotrivă ca tata să se recăsătorească, să‑și refacă viața personală. Din contra, îi reaminteam că sunt deja matură, iar el, ar fi cazul, să aibă pe cineva alături.

— Bună, Emanuela!

— Presupun că această e scumpa ta fiică?

— Da, faceți cunoștință, Andana.

Am salutat-o, după care m-am retras. Chiar și din depărtare era vizibil că el îi este simpatic, am surâs și am plecat.

— De ce ai plecat? venise tata după mine.

— Fiecare are nevoie de viața sa personală.

— Nu și eu.

— Cât timp mai ai de gând să rămâi în postura de burlac?

— Nu știu, dar am iubit-o mult pe mama ta.

— Au trecut douăzeci de ani de când mama nu mai este, iar viața continuă. Mă doare să te văd singur, mereu preocupat de serviciu.

— Mie îmi convine, doar asta contează, eu să fiu fericit?

— Da, ai dreptate. Asta într-adevăr contează.