Fata cu vise alb-negru - Andreea Russo

Capitolul 20. Realitate

— Mia, trezește-te.

— Mia?

— Nu, Andana ți-am zis. Probabil că deja ai halucinații. Am găsit înscrierea.

— Stai să ghicesc, nu se vede fața ei.

— De unde știi?

— Mi-am dat eu seama.

— Din nou nu am găsit nimic. Ce facem?

— Așteptăm să ne sune prietena Miei. După care trebuie să-i căutăm pe colegii ei de liceu, fetele cu care mergea la orele de pian, profesorii, vecinii, prietenii de familie. Sunt sigură că cineva ne va putea descrie cum arăta Mia.

— Bine, dar acum ce vrei să faci?

— Plec acasă, trebuie să caut fotografia tatei și-a mamei în tinerețe.

— Dar credeam că nu ai poze cu mama ta.

— De fapt, era una, după accident mi-a arătat tata o fotografie.

— Te gândești că ar avea vreo legătură?

— Presupun.

— Crezi că Mia este mama ta?

— Ar fi prea ușor, nu știu. Trebuie de cercetat mai adânc.

— Sunt sigur că are tangență cu accidentul, probabil că astfel dorește să-ți amintești totul.

În casa noastră n-au fost niciodată afișate tablouri sau fotografii înrămate. Tata zice că amintirile sunt înăuntrul nostru, iar eu zic că viața este prea scurtă pentru a mai pierde timp cu poze de moment.

Totuși, aveam o poză cu familia mea. O poză cu ei tineri. Mă interesa cum arăta tata în tinerețe.