Fata cu vise alb-negru - Andreea Russo

Capitolul 14. Realitate

A doua zi ne-am îndreptat spre casa familiei Renaldi, aceasta se afla într-o suburbie la patruzeci de kilometri distanță de oraș. Totul mi se părea mai simplu decât putea fi, discut cu doamna și domnul Renaldi, aflu detalii, după care dau de urma Ellei.

— Te-ai așteptat la o astfel de întorsătură, Dio?

— Asemeni ție, nu.

Am început să dau cu piciorul în motocicletă. Nu-mi venea să cred în tot ce se întâmplă. Domnul și doamna Renaldi decedaseră într-un incendiu cu mai mult de douăzeci de ani în urmă. Dintre toți vecinii de pe atunci, a rămas doar domnul Richter:

— Bună ziua!

L-a salutat Dio pe bărbatul în vârstă care se afla în grădina de alături. Răspunsul nu a fost auzit. Ne-am apropiat:

— Cine e aici?

— Scuzați, domnule, sunt Dio Affleck, detectiv, și îi prezintă legitimația.

— Nu face să-mi arătați, sunt orb.

— Îmi pare rău.

— E în regulă. De ce aveți nevoie?

— Acum douăzeci și patru de ani aici locuia familia Renaldi.

— Da, țin minte bine această familie. Păcat că totul s-a sfârșit atât de tragic.

— Ne puteți povesti ce s-a întâmplat? Suntem în căutarea Miei Renaldi.

— Probabil glumiți, a trecut prea mult timp. Totuși am să vă povestesc tot ce știu. Familia Renaldi era o familie exemplu, oameni buni la suflet, se înțelegeau bine cu cei din jur, nu am auzit niciodată să se fi certat. Mia era o domnișoară inteligentă, amabilă și foarte drăguță. Învăța bine, avea prieteni și cânta la pian, cânta formidabil. Cu toții am rămas nedumeriți odată ce am aflat de dispariția ei. Au căutat-o neîncetat, dar nu i-au putut da de urmă. După trei ani de la dispariția Miei, domnul și doamna Renaldi au decedat într‑un incendiu.

— Din rude nu cunoașteți pe nimeni?

— Doamna și domnul Renaldi s-au cunoscut la casa de copii, ambii fiind orfani. Desigur aveau prieteni de familie, însă nu cunosc pe nimeni.

— Bine, vă mulțumim mult pentru timpul acordat.

— Copii, stați puțin.

— Da, domnule?

— Îmi dau seama că vă veți duce cel mai probabil la școala din localitate, însă aceasta a fost închisă acum câțiva ani, din motiv că majoritatea caselor de locuit au devenit vile unde localnicii rareori mai vin. În schimb, vă pot spune adresa doamnei Abern, care a fost profesoară la școală în acele vremuri.

— Ne-ați fost de mare ajutor, vă mulțumim mult! Numai bine.

— Mă gândeam eu că tata nu mă va lăsa așa ușor să devin detectiv, dar la asemenea întorsătură chiar nu m-am așteptat.

— Totul devine din ce în ce mai complicat, mi se pare imposibil, ireal. Andana, poate e o farsă? Poate doar îți pune la încercare voința?

— Îmi pune la încercare nervii. Dacă aș putea să devin fără acel document blestemat detectiv, dar nu pot fără ajutorul lui. Urăsc necesitatea acestui ajutor. Bine, să mergem la doamna Abern.

Doamna Abern locuia împreună cu soțul său. Avea șaptezeci și unu de ani și pe chipul ei persista o oarecare seriozitate în plus:

— Bună ziua, doamna Abern, sunt Dio Affleck, investigăm cazul referitor la dispariția domnișoarei Mia Renaldi, puteți să ne răspundeți la câteva întrebări?

— Bună ziua, îmi permiteți să văd de aproape legitimația?

— Desigur, poftim.

Aceasta a analizat câteva minute documentul, după care după care ne-a spus:

— Bine, intrați. Din păcate au trecut mulți ani de la dispariția domnișoarei Renaldi, mă mir că încă se mai fac investigații.

— Cazul a fost redeschis.

— Da, de parcă a înghițit-o pământul. Pur și simplu a dispărut. Din nefericire, în viață mulți oameni dispar pentru totdeauna, în pofida faptului că mereu ne credem în stare să-i ținem pe cei dragi alături.

— Adevărat. Puteți să ne povestiți tot ce cunoașteți referitor la acest caz, știu că a avut loc demult, însă și cea mai neînsemnată informație poate fi utilă.

— Nu cred că am să vă fiu de mare folos, Mia era o fată bine crescută, străduitoare și talentată. Cânta la pian, nu o dată a reprezentat școala la diverse concursuri.

— Mia avea o prietenă, Ella, ultima persoană care a văzut-o.

— Ah, da, Ella, îmi amintesc. Într-adevăr erau prietene foarte bune, doar că Ella nu mai locuiește aici, aș putea afla, dacă doriți, unde se află acum.

— Ar fi minunat. Ceva important, nu cunoașteți unde am putea găsi niște poze cu Mia? Din păcate, toate au dispărut.

— Nu cred că mai găsesc, au trecut prea mulți ani, multe dintre ele s-au pierdut.

— Păcat, dumneavoastră nu ați putea să o descrieți fizic? Câteva trăsături?

— Aici chiar nu vă pot ajuta, nu-mi amintesc bine cum arăta.

— Vă mulțumim pentru timpul acordat, aici e numărul de telefon pentru a ne informa de locația Ellei. La revedere!

Cu cât ne aprofundam în mai multe detalii, cu atât se complica totul. Am ajuns târziu acasă, tata dormea, nici nu aveam puteri să mă contrazic cu el, pur și simplu am urcat în camera mea și am căzut pe pat.