My stupid innocence

♦Capitolul XLVIII - O familie reîntregită♦

My stupid innocence

♦Capitolul XLVIII - O familie reintregita♦

Am lasat cartea sa-mi cada din mana, sa se prabuseasca pe podeaua rece si sa naruie cuvintele scrise pe filele acesteia. Am inchis ochii si am incercat sa dorm. Eram extrem de obosita.

Am tresarit cand mana mamei mele imi atinse obazul. M-am trezit usor, privind-o cu cea mai mare duiosie, cum incerca sa-mi dea suvitele rebele din ochi.

Simteam caldura gestului ei si ma simteam extrem de fericita. Ii aveam pe ambii parinti alaturi de mine, protejandu-ma si indrumandu-ma in drumul pe care trebuia sa-l parcurg.

- Mama, am soptit, privindu-i ochii blanzi.

A afisat cel mai frumos zambet din lume, facandu-mi inima sa bata tare. Dorul de mama era dur, mai ales cand noi doua eram inseparabile. Totusi, reusisem sa stau fara ea aproape un an. In zadar, pentru ca absenta ei nu era un motiv de fericire.

- Fetita mea, vocea sa calda ma facu sa inchid ochii si sa atipesc din nou.

Cand m-am trezit era seara, iar o patura pufoasa statea deasupra mea. Am zambit, aducandu-mi aminte ca mama a fost aici.

M-am ridicat din pat, observand ca pe noptiera era asezata cu grija cartea pe care o citeam, inainte sa adorm. M-am dus la baie, privindu-mi reflexia in oglinda.

Poate ca aveam parul in toate directiile, ochii umflati de la atata somn si buzele crapate, dar macar eram fericita. In acel moment, nu conta exteriorul, cat conta ce soare radiaza in interior.

Eram completa, pentru ca beneficiam de iubirea celor mai importante persoane. Existau dezamagiri, dar acestea piereau atunci cand vedeam un zambet dragastos de la cei dragi mie.

Putea veni furtuna, putea narui totul, dar nu aveam nevoie de nimic, decat de ei. Imi dadeau putere si desi ma aflam la pamant, ei erau acolo sa ma ridice.

Pritenii si familia, caminul meu calduros, locurile ocupate din inima mea si tot ce aveam mai de pret, erau motivul fericirii mele de astazi.

Am cobarat scarile, vazandu-l pe Kevin. Era singur pe canapea si se uita la o reclama. M-am strecurat in spatele sau si am incercat sa-l surprind, insa el m-a vazut si m-a speriat primul.

- Ce incercai sa faci? se ridica si incepu sa ma gadile.

- Esti cel mai rau frate din lume! am incercat sa spun, printre rasete. Te urasc!

S-a oprit, afisand cel mai adorabil botic din lume. Ce copil era, cateodata!

- Si eu pot face asta, i-am imitat miscarea, facandu-l sa rada.

- Arati ca o rata plouata, m-a tachinat.

Mi-am suflecat manecile, pregatita de atac, cand mama intra in camera si ne anunta ca pregatirea cinei a luat sfarsit. L-am vazut pe Kevin, indreptandu-se spre bucatarie, asa ca am profitat si i-am pus piedica.

- Esti bine? am intrebat amuzata, ajutandu-l sa se ridice.

- Esti cea mai tampita sora din lume.

Am zambit inocent si m-am dus repede la masa. Mama si tata erau deja acolo, tinandu-se de mana.

- Ce copii frumosi avem! i-am auzit spunand.

Kevin se aseza langa mine, incercand sa lanseze mancare cu furculita. M-am strambat la el, scotand limba.

- Vrem sa va dam o veste buna, ne anunta mama.

I-am privit amandoi cum incercau sa spuna ceva, nereusind si inchizand gura la loc. Se vedeau ca erau emotionati.