My stupid innocence

♦Capitolul XLV - Spoty si Faye♦

My stupid innocence

♦ Capitolul XLV - Spoty si Faye ♦

Eram din ce in ce mai emotionata. Adam trebuia sa ia masa cu ai mei, ceea ce facea din relatia noastra ceva mai serios. Nu stiam daca eram pregatita, pentru ca aveam doar o saptamana de relatie si inca trei zile dinaintea despartirii.

- Poate trebuie sa asteptam, i-am spus Oliviei. Simt ca inaintam aceasta relatie atat de mult si repede...Imi este teama sa nu dau gres si sa pierd totul.

- Dar a fost ideea ta, s-a plans fata inca o data.

- Stiu, Liv. Stiu.

Un moment de tacere s-a asternut intre noi, facand-o pe fata sa ofteze. Olivia a promis ca ma ajuta cu tinuta mea pentru aceasta seara: asadar purtam o rochie albastru inchis fara bretele si destul de mulata. Chestia era ca imi punea ochii in evidenta.

- Tot cred ca ar trebui sa renunti la fardul de pleoape, in favoarea rujului rosu. Ai niste ochi frumosi, iar pielea ta deschisa la culoare solicita un ruj mai strident, ma sfatui pustoaica.

Liv avea un gust ireprosabil in materie de haine. Totusi, stilul ei parea usor deplasat pentru varsta sa. Acum, purta un top stramt pana deasupra buricului si pantaloni scurti cu talie inalta.

- Trebuie sa fie perfect, am spus, ascultandu-i sfatul.

La scurt timp, adolescenta pleca acasa, lasandu-ma sa-mi fac griji pe cont propriu. Eram inca nervoasa pe Aaron si pentru faptul ca a blocat liftul. Conversatia cu el a fost lipsita de sens si confuza.

Eram frustrata si simteam ca ma invart in sec. El nu stia ce vrea de la mine si nici eu. Insa nu puteam lasa lucrurile asa intre noi. Aaron era dificil si nu facea parte din viata mea atat de mult, insa imi pasa de el.

- Ce te preocupa? l-am auzit pe Kevin.

- Am impresia ca m-am certat azi cu Aaron si ma simt ciudat, i-am raspuns nesigura.

- Acum esti cu Aaron? Eu nu te mai inteleg, Jul. Credeam ca ai depasit situatia in care esti inconjurata de mai multi baieti. Cand alergi dupa doi iepuri, nu prinzi niciunul.

M-am uitat la el urat, stiind prea bine ca eu si Aaron nu suntem nimic. Nici macar prieteni.

- Te inseli. Eu nu m-am referit la asta, am inceput sa-i explic. Aaron si cu mine suntem doar...atat de reci unul cu celalalt. E ca un ghetar care nu se mai topeste. Nu cred ca vom putea fi vreodata impreuna, deoarece suntem atat de incapatanati si confuzi. Nu stim ce asteptam unul de la celalalt. Nu ne permitem nici sa vorbim ca doi oameni normali.

Mi-am dat seama ce spun si i-am facut semn sa o lase balta. Nu stiam de ce eram atat de incapatanata sa inteleg intreaga situatie.

- E ciudat. De fiecare data cand vii sa-mi vorbesti despre un baiat, e pentru ca te intereseaza. Aaron cu siguranta e mult mai rau decat Adam. Iti cam place sa umbli dupa inaccesibil. Chiar si Chase era asa, mi-a spus, facandu-ma sa oftez.

Kevin ma batu pe umar si pleca in camera sa. M-am dus in bucatarie si mi-am pus un pahar de apa plata. De ce Aaron incerca sa fie singur? Cui ii spunea problemele? Mi-am scuturat capul, incercand sa nu ma gandesc la el acum. Insa nu reuseam. Am fost rautacioasa cu el, cand l-am numit ipocrit. Avea dreptate.

"Nu te-as rani niciodata" cuvintele sale pareau mai sincere decat puteau fi vreodata. De ce voia sa ma protejeze? De ce era atat de rece si distant, totusi atat de prezent? Am inchis ochii, amintindu-mi de chipul sau incruntat.

Desi consumam apa, buzele imi erau extrem de uscate. Aaron era tot ce nu voiam la un baiat. Nu aveam nevoie de el, nici macar ca prieten. Eu si Adam eram fericiti si sentimentele noastre erau foarte puternice. Am trecut prin atatea impreuna si nu voiam sa las asta sa dispara.