My stupid innocence

♦ Capitolul XVII - Craciun in familie ♦

(Capitol rescris în urma pierderilor)

Zăpada își croia drumul spre strada pustie și curată, luminată doar de beculețele instalației de Crăciun. Fulgii picau din cer neastâmpărați, vrând să spună noapte bună copiilor ce îi priveau din casă la fereastră. Păcat că în Virginia nu era cazul și că toată priveliștea asta era doar pe ecranul laptop-ului meu.

- Ești ciudat de liniștită astăzi. Cumva complotezi împotriva mea? se așeză fratele meu lângă mine pe canapea.

- Nu, am zâmbit, luând o gură din cana mea cu ciocolată caldă.

Dacă prin complotare se referea la a o invita pe fosta lui iubită să-și petreacă sărbătorile cu noi, atunci da. Voiam să profit de ocazie și să-i aduc împreună. Nu știu dacă o făceam doar pentru a-i vedea fericiți sau pentru a fi un războinic ce luptă în numele iubirii. Mi-ar fi stat bine ca un Cupidon.

- Oricum, îi poți pasa și tatei starea ta ciudată de liniște? Cred că are nevoie, a arătat cu degetul spre bucătărie, unde iubitul meu părinte se învârtea cu un castron în mână, înjurând.

L-am privit cum circula dintr-o parte în alta a camerei, într-o stare tensionată. Viața chiar complota împotriva lui, pentru că fosta sa soție venea de Crăciun. Nici nu știam de ce voia atât de mult s-o impresioneze cu calitățile sale culinare, pe care clar nu le avea.

- M-am cărat, l-am auzit pe fratele meu deodată.

- Unde? am întrebat, curioasă, neluându-mi privirea de pe sărmanul tata.

- Planificări pentru petrecerea de revelion, mi-a răspuns prompt. Adam vrea ca totul să fie ca la carte și noi trebuie să-l satisfacem.

- Bine, ciudaților. Mai este o săptămână până atunci, mi-am dat ochii peste cap. Oh, și Kev? Nu aș folosi cuvintele "satisface" și "Adam" în aceeași propoziție.

A chicotit și a ieșit pe ușă. Am oftat zgomotos și m-am ridicat de pe canapea. M-am dus repede către tata, care părea că-și pierde echilibru.

- Te pot ajuta? m-am pus în calea căderii lui.

- Oh, Julie, chiar am nevoie de ajutor. Am rămas fără ulei și nu mai am timp să merg la cumpărături.

- Sigur, l-am ușurat. Tată? Încearcă să nu mai pari atât de stresat. Venirea mamei nu-i mare lucru.

- Pentru mine este, a afirmat stânjenit. Mereu mi-a râs în față că sunt un dezastru culinar, iar acum vreau să-i dovedesc că pot fi un tată bun, care se descurcă în creșterea ambilor săi copii.

I-am zâmbit duios. Chiar făcea eforturi mari să fie luat în serios.

- Ești un tată bun, l-am asigurat și am plecat către supermarket.

În ciuda faptului că era iarnă, zăpada era inexistentă. Nu mă așteptam ca nici în Virginia să nu am un Crăciun plin de ninsoare și într-un fel detestam soarele care o topea. Și cu toate astea, răcoarea acestui anotimp încă se simțea.

Mi-am băgat mâinile reci în buzunare și am înaintat cu o viteză mai mare. L-am văzut pe Spoty, vânzând baloane copiilor de pe stradă. Am zâmbit și m-am alăturat lui.

- Primesc și eu unul? m-am strecurat în spatele său.

- Depinde. Ai fost cuminte? m-a întrebat, ascunzând baloanele la spate.

Am dat din umeri, zâmbind nevinovat. Am aflat că trebuia să lucreze până și în vacanțe, pentru a avea bani de buzunar în restul timpului și cum la pescuit nu mai mergea nimeni, avea nevoie de slujba asta.