My stupid innocence

♦ Capitolul XXV - Aaron si petrecerea uitata ♦

Capitolul XXV

♦ Aaron si petrecerea uitata ♦

Am deschis ochii greoi, incercand sa imi dau seama ce s-a intamplat. Eram intinsa pe un covor micut, iar capul imi era asezat chiar pe parchetul rece si gol. M-am uitat in jur si am vazut ca mai toata lumea era intr-o stare proasta, fiind tolaniti pe canapea unul peste altul sau dormind pur si simplu pe jos.

Ma durea capul ingrozitor. Nu era posibil ca eu sa fi ajuns in halul asta! Eu nu beau si totusi sunt intr-o stare de mahmureala.Ochii ma usturau, iar corpul parca avea o tona. M-am uitat sa vad daca este cineva cunoscut, care m-ar putea ajuta sa ies din aceasta incapere plina de mirosuri de alcool.

Am vazut o mana care imi intinsese o pastila si un pahar de apa. Mi-am ridicat privirea ca sa vad cine ma ajuta, dar expresia lui nu imi era cunoscuta.

- Multumesc, dar cine esti? am intrebat, cu o oarecare indoiala.

- Uau, tu faci rau la betie! Sunt Aaron. Ne-am intalnit ieri. Nu iti mai aduci aminte? imi spuse, pe un ton ironic.

Comportamentul sau imi amintea de Adam, doar ca spusele necunoscutului erau mult mai obraznice.

- Ar trebui sa imi aduc aminte de tine? i-am raspuns taios. Eram prost dispusa din cauza migrenei, fiindca, in mod normal, taceam din gura.

- La fel de necioplita ca ieri! Cand ai de gand sa intelegei ca cu mine nu-i de joaca? Ar trebui sa te imbeti mai des. Esti mult mai amuzanta.

Am vrut sa ma ridic sa-l bat, dar am alunecat imediat. Eram atat de proasta! Si pana la urma, ce s-a intamplat ieri?

Cu o zi in urma

- Oh, ce dragut esti! Piersicuta mea, spuse Kevin, jucandu-se cu nasul lui Violet.

- Pipotel, te iubesc! ii raspunse prietena mea.

La inceput mi s-a parut dragut, dar acum m-am saturat. Eu sunt nevoita sa le suport dulcegariile la fiecare ora a diminetii. Sa nu mai spun faptul ca atunci cand am nevoie de Violet, ea nu e atenta si cand am nevoie de Kevin, el e concentrat pe bruneta cu extensii mov.

- Si cum spuneam, mi-am luat o bicicleta din banii mei! Am muncit o luna intreaga pentru asta, la cafenea, dar a meritat. Oricum, imi era greu sa ma deplasez pe jos si ii multumesc lui Jeremy, pentru ca m-a invatat cum sa merg pe ea, am continuat sa povestesc, dar totul era in zadar, fiindca minunatul cuplu nu imi acorda deloc atentie.

- Tu nu trebuia sa fi la serviciu? ma intreba tata, facandu-si aparitia in sufragerie.

- Oh, doamne. Mai am putin si trebuie sa intru in tura, dar bine ca acum am o bicicleta si pot ajunge acolo mai repede! am folosit eu un ton teatral.

Tata incepu sa chicoteasca, in timp ce Kevin si Violet se hraneau unul pe celalalt, cu capsuni in ciocolata.

M-am ridicat repede, luandu-mi geaca de piele si esarfa, dar si geanta mea cu ursuleti pe ea. Deja toti prietenii mei m-au facut imatura, din cauza gentii, dar mie nu imi pasa, deoarece voi ramane mereu copil.

Am iesit afara, luandu-mi bicicleta. Era puisorul meu si eram foarte mandra. Bicicleta era primul lucru achizitionat din economiile mele, ceea ce imi oferea o anumita satisfactie.

Cand sa plec de pe loc, telefonul mi-a vibrat in buzunar. Am oftat, cautand sursa zgomotului prin haine si am privit ecranul aparatului ciudat.

- Ce vrei? am spus eu, taios.

- Iar esti rea cu mine? Iar te comporti asa? se auzi vocea celui mai bun prieten, Spoty.

De cand mi-a facut o "aproape" scena de gelozie in vacanta, am fost mai mult indiferenta. Totusi, ma chinuiam sa inteleg daca chiar mi-a zis ca ma iubeste sau mi s-a parut. Era ciudat. Nu stiam cum sa manevrez situatia, caci Spoty imi era foarte drag si era si singura persoana care ma asculta atunci cand am nevoie.