My stupid innocence

♦ Capitolul XLI - Adio, Virginia! ♦

My stupid innocence

♦ Capitolul XLI - Adio, Virginia! ♦

Sa-ti pui speranta in vise nu e tocmai cea mai inteligenta chestie de pe pamant. Visele au fost si vor fi doar niste iluzii. Noi suntem sub controlul sentimentelor noastre: daca suntem tristi, suntem tristi. Nimeni nu va veni sa ne ajute.

Odata ce pui baza amintirilor, iti vine greu sa te desprinzi de ele.

Cum as putea uita de prima mea intalnire cu Xandra? Ea isi cauta o colega noua de banca, iar eu eram tipa noua. La inceput, nu vedeam cum as fi putut deveni prietena cu o fata ca ea, care se imbraca mai elegant decat restul fetelor de varsta ei si care isi exprima opinia intr-un mod arogant.

Si odata ce am cunoscut-o, am realizat cat de mult m-am inselat. Ea era o persoana complexa: era o fata sufletista, insa isi ascundea aceasta latura in spatele egoismului. Dar mereu a fost acolo pentru cei dragi si le-a oferit sprijin. Isi arata afectiunea in stilul sau unic, razand de ei sau amenintandu-i. Era in stare sa iti tina o morala sacaitoare, doar ca sa te salveze din starea mizerabila in care te aflai.

A devenit in scurt timp cea mai buna prietena a mea, pentru ca ea ma salva de latura mea plictisitoare, iar eu o ajutam sa scape de rautate. Orice tarfa are nevoie de o fata cuminte alaturi, mi-a spus candva, cand era beata si sincera, mai mult ca de obicei. Si avea dreptate. Noi eram facute sa fim prietene si sa ne ajutam una pe cealalta.

Iar acum eram mai mult ca fericita ca ii apartine lui Jer, un baiat minunat.

Cum as putea uita toata magia dintre mine si Vi? Cand o singura privire era necesara, doar pentru a ne intelege. Fata rea ca aspect, dar cuminte la comportament, a fost mereu un mister pentru toti ceilalti. Eu am reusit sa privesc dincolo de look-ul pe care il avea si sa purtam niste conversatii unice. Ea era stalpul meu, ma ajuta mereu cand eram jos, ma puteam sprijini de ea. Ea mi-a aratat tot ceea ce voiam sa cunosc.

Cum as putea uita momentele petrecute cu Kevin? Cand iubirea noastra frateasca, devenea o simpla tachinare. Cand ne placea sa mancam biscuiti pe ascuns de tata, stiind ca el nu ne va lasa sa mancam atat. Faptul ca am impartit o legatura frateasca: cu certuri si momente speciale, m-a facut sa simt ca fac parte dintr-o familie dragastoasa.

Cum as putea uita de Spoty? Singurul baiat care mi-a oferit echilibru, cand mergeam pe o bara prea subtire, care m-a tinut de mana ca sa nu cad, care mi-a luminat calea prea intunecata. Inocenta sa si felul sau de a ma asculta, de a ma intelege, au fost lucruri ce mi-au inveselit majoritatea zilelor. Spot a fost raza mea de lumina, pe timp de noapte. A fost o binecuvantare din partea Domnului.

Cum as putea uita de toleranta noastra la bauturi energizante? Felul in care imi silabisea cuvinte greu de inteles, cum imi dedica versuri din poemele sale, cum imi explica filozofia vietii noastre si spunea ca destinul e o jucarie in mainile noastre murdare.

Am suferit mult cand l-am pierdut, pentru ca stiam ca viata mea fara el e doar o prapastie. Ce rost avea sa stii ca e la doi pasi de tine, cand atentia lui este indreptata spre o alta persoana? Spoty a fost singurul prieten care m-a invatat ce e iubirea si ce inseamna cu adevarat sa vrei pe cineva alaturi de tine, sa ai un frate nu de sange, ci de suflet. El mi-a aratat ca e suficient sa inchizi ochii si sa ii auzi vocea, ca sa stii ca ti-a apartinut.

Si mai raman Chase si Adam. Doua nume diferite, care ascund personalitati diferite. Le-am aflat, cu stangacie la inceput, si am descoperit ca e necesar sa te uiti in ochii cuiva, ca sentimentele sa se contureze. Pe neasteptate.

Chase a fost mai mult decat o atractie, precum credeam la inceput. El a fost izvorul meu de idei traznite si cel care ma aducea cu picioarele pe pamant. Maturitatea lui a stiut sa ma faca sa nu sufar si sa imi dau seama ca in viata nu toata lumea va avea un final fericit. Daca nu incercam, riscam sa pierdem ce avem, inclusiv sansa de a iubi. Poate ca asa s-a intamplat si cu noi. Am fost amandoi ghinionisti si ne-am complicat povestea. Inca imi aduc aminte de momentul in care l-am cunoscut, cand atractia noastra era mai surprinzatoare decat orice alt lucru, cand ne placea sa ne tachinam cu presupusa "prietenie". Acele vremuri in care eram naturali unul cu celalalt, fara sa regretam timpul pierdut.