My stupid innocence

♦ Capitolul XIX - Doamna Matilda ♦

( Capitol rescris în urma pierderii)

Mi-am pieptănat părul încâlcit, sperând să mi se așeze după bunul plac. Însă onduleurile mele nu stăteau locului și duceau o bătălie crâncenă cu peria mea. M-am lăsat păgubașă și am plecat către liceu, pentru o nouă primă zi de școală.

Vacanța de iarnă se terminase, iar eu eram încântată să-i văd pe toți din nou. O singură persoană nu-mi stârnea interesul și aceea era Matilda, care probabil și-a petrecut timpul liber complotând împotriva noastră, ca o adevărată vrăjitoare.

L-am văzut pe Spoty din depărtare și am înaintat către el. L-am ajuns din urmă și mi-am tras sufletul, realizând că nu aveam cea mai bună condiție fizică. El și-a ferit privirea și a încercat să mă ignore.

- Bună, am spus, când mi-am recăpătat graiul.

- Hei, mi-a spus scurt.

M-am încruntat, știind că răspunsul era atât de necaracteristic lui. De obicei, vorbea mult și detaliat.

- S-a întâmplat ceva? l-am întrebat temătoare.

Îmi era teamă să nu fi greșit cu ceva la adresa lui, după felul în care mă privea. Vedeam o oarecare dezamăgire în ochii lui.

- Nimic, a dat să plece, dar i-am apucat brațul.

- Spoty! am ridicat tonul confuză.

- Nu face asta, Julie. Nu vreau să-ți spun cât de dezamăgit sunt de tine acum. Nu vreau să-ți înșir așteptările pe care le-am avut de la tine. Știu că oamenii nu sunt întotdeauna așa cum te aștepți. Eu am greșit.

Încercam să-i descifrez mesajul din spatele discursului, însă chiar nu înțelegeam ce încerca să-mi comunice.

- Merit o explicație? Pentru că nu am habar despre ce vorbești, am pufnit sâcâită.

- Vorbesc despre ce s-a întâmplat între tine și Adam în vacanță.

Am tăcut și am încercat să procesez informația. Eu și Adam doar ne-am împrietenit și ne-am deschis unul în fața celuilalt. Nu a fost nimic romantic și nici nu m-am oferit lui pe tavă.

- El se laudă, a continuat. Se laudă că a existat un moment în care te-a putut face a lui.

Mi-am simțit inima cât un purice și am simțit doar trădarea care mă înțepa prea tare. La ce m-aș fi așteptat din partea lui? M-aș fi așteptat să-mi fie prieten? Am crezut fiecare vorbă dulce pe care mi-a zis-o.

- Și tu ai crezut asta? am încercat să nu plâng. Ce prieten!

Am plecat repede în liceu, unde zecile de ochi mă priveau și mă judecau. Perfect! Acum aveam o reputație falsă, construită de o persoană fără scrupule. Eram nervoasă și voiam să dau cu pumnul în ceva.

L-am văzut pe Adam râzând cu niște prieteni, afară pe gazon, și mi-am croit drumul spre el. Nici nu știam ce aveam să-i spun. Nici nu știam dacă-i păsa atât de mult încât să mă asculte. Tot ce știam era că sufeream și gândul că totul a fost doar o prefăcătorie mă întrista.

Kevin m-a văzut venind repede, către Adam, și s-a pus în calea lui, luându-mă în brațe. Știa că probabil aveam de gând să-l lovesc.

- Prefăcutul naibii, am spus nervoasă. Nu ai pic de curaj să spui tot adevărul despre ceea ce s-a întâmplat între noi și alegi ca un laș să minți. Dacă a existat momentul ăla, de ce nu am fost a ta? Nu mă vei putea avea niciodată. Idiotule!

Am țipat, făcând tot posibilul să ajung la el. Kevin mă ținea strâns.

- Julie, asta e pentru că ți-ai imaginat o poveste frumoasă de dragoste între noi doi. Să fim serioși. Nu m-aș uita niciodată la o fată ca tine, când am o multitudine de frumuseți la picioare. Nu știu ce ți-ai imaginat, dar da. Tot ce am spus, tot ce am făcut, a fost doar cu scopul de a-ți intra în pantaloni.