My stupid innocence

♦ Capitolul XXIX - Plecarea lui Chase ♦

My stupid innocence

♦ Capitolul XXIX - Plecarea lui Chase ♦

Cu parul ud, cu fata imbujorata si cu milioane de ganduri strabatandu-mi mintea, m-am imbracat in negru. In cateva ore avea lor inmormantarea bunicii lui Chase, un eveniment nefericit. Mi-am uscat parul, prinzandu-mi-l intr-o coada lejera, mai mult neglijenta.

Semnele de oboseala se citeau pe chipul meu. Am stat aseara pana tarziu la Chase, consolandu-l. Urma sa stau si peste noapte, dar Adam s-a oferit sa aiba grija de el. Cand am ajuns acasa era trecut de miezul noptii. Violet era aici, plangand in bratele lui Kevin. Trebuia sa imi arat suportul si fata de ea.

- Unde te duci? ma intreba tata, intrand in camera mea neanuntat.

- Merg la inmormantarea bunicii unor colegi de clasa, i-am raspuns, pe un ton grav.

- Oh, sopti abatut. Kevin? Si tu mergi la inmormantare? Nu stiam ca tu si Julie aveti aceiasi colegi.

Fratele meu se uita ciudat la tata, dar isi drese glasul ca sa-i explice:

- E vorba despre Violet. Bunica ei a murit, i-am luat-o eu inainte.

- Oh, doamne! Saracuta. E bine? se arata tata ingrijorat.

- Va fi, interveni Kevin.

Mi-am luat mobilul, bagandu-l in mini-posetuta mea. M-am uitat abatuta prin camera, incercand sa verific daca am totul pregatit. Tata inca era acolo si incerca sa vorbeasca cu mine. Il simteam tensionat.

- Stiu ca nu e momentul potrivit, dar ai mai vorbit cu mama ta? Astazi am primit un mesaj de la ea. Zicea ca o eviti si ca nu stie de ce, rupse tacerea, facandu-ma sa par si mai abatuta.

- Oh, stie ea de ce. Nu e vina ei, ci e vina circumstantelor. Probabil viata se pricepe de minune la indepartatul oamenilor, am spus, facand referire si la faptul ca Morticia imi spusese asta cu o zi in urma.

- E mama ta. Sunt de parere ca ar trebui sa vorbesti cu ea. Voi mereu ati fost apropiate, iar acum nu inteleg de ce preferi sa menti distanta.

- Tata, am multe pe cap in ultima vreme. Nu as vrea sa mai adaug un lucru la lista mea de impovarari sufletesti, l-am intrerupt, privindu-l hotarata in ochi.

Nu suportam gandul ca mama avea sa isi refaca viata langa un alt barbat. Copilul din mine astepta o noua sansa la o familie completa, la momente speciale alaturi de cei dragi, la afectiune.

Luandu-mi geanta, am parasit incaperea, inima incepand sa-mi bata mult mai tare. Aveam sa-l vad pe Chase suparat, sfasiat de durere si nu puteam face nimic pentru el. Am realizat ca iubirea pe care i-o purtam nu era platonica, nu era simpla, ci era pura. Nu tanjeam dupa atingerile lui, ci voiam doar sa-l am alaturi. Ma multumeam cu gandul ca e fericit. In clipa de fata, i-as fi dat din fericirea mea.

Cand am ajuns la cimitir, lumea era deja acolo. Chase nu plangea, ci privea sicriul intr-un fel lipsit de emotie. Parea un robot uman care si-a pierdut pofta de viata. Adam era langa el, tinand o mana pe umarul lui Chase. Cand ma vazu, veni in spre mine, lasandu-l pe cei doi veri stand langa sicriul bunicii lor.

- Adam, am spus, salutandu-l.

- Am rezolvat problema cu adoptia. Avand in vedere ca unchiul meu e avocat, am reusit sa gasim o portita. Chase nu are rude in tara, pe nimeni in afara de tatal lui Violet, care a declarat ca nu vrea sa-l ia in custodia sa. Asadar, poate sta la mine, mi-a dat el vestea cea buna.

Motivul pentru tatal lui Violet nu a vrut sa-l adopte pe Chase a fost pentru ca-l detesta, asa cum detesta intreaga apropiere fata de familie. Era un om rece, care nu si-a permis sa vina nici la inmormantarea propriei mame. In schimb, mama lui Vi, era acolo, jelindu-si soacra. Era o femeie buna, in ciuda comportamentului sotului sau. Citisem regretul de a nu-l putea ajuta pe Chase in ochii acesteia.