Dragii mei

16 2 2
                                    

Nu știu dacă v-am dat vreodată suficiente motive să rămâneți lângă mine și cel mau probabil nu am fost întotdeauna un om foarte bun...dar v-am iubit sincer, pe voi, pe toți, pe fiecare în alt mod, dar sigur și cinstit.
Nu m-am jucat cu inimile voastre, nu v-am trădat încrederea pentru că eu, la rândul meu, nu mi-am dorit așa ceva.
Mă gândesc de ceva vreme la oamenii pe care îi am alături și nu-mi vine să cred cât de mult au intrat în sufletul meu,am făcut curat și am lăsat spațiu doar pentru cei ce au luptat să fie acolo.
În viață se vor mai ivi momente în care își  vor face și alții loc în inima mea, rămânând de partea timpului dacă îi voi păstra sau nu.
Sunt atât de multe clipe în care aș vrea să le arăt acestor oameni că îi iubesc mult, cå ei chiar sunt o parte din micul meu "acasă"...dar uneori cad în groapa nesiguranței, a temerii și renunț. Îmi limitez gesturile și momentele în care-i privesc în ochi și fac pași mici înapoi deși inima mea bate către înainte.
Dar, în definitiv, ce am face fără control? Cred că am fi al naibii de fericiți pentru clipe, dar ne-am expune prea tentant suferinței.
Așa că, ne protejăm emoțiile prin a le ține în frâu, ne centrăm gândurile după cum ar trebui și mai puțin după ce am vrea.
Într-adevăr, e inevitabil ca în anumite momente să acționăm uitånd de planul făcut strategic și minuțios înaintea faptului împlinit, sau  nici măcar nu ne așteptăm la anumite situații.
Cu siguranță, suntem extrem de pigmentați în sentimente și reacții, ne purtăm ceasurile în funcție de culoarea stării, ne dăm cu sclipici invizibil pe buzele care tremură când auzim un anumit cuvânt, nume, ne cercetăm ideile și conturăm doar ceea ce ne place, ne pierdem în noapte doar pentru a fi plini de viață în zorii dimineții...nu dormim suficient doar pentru a îneca durerile efemere în nepăsare, ne jucăm cum făceam acum 10 ani pe strada acum asfaltată, ne plângem de răul nostru dar nu ne uităm și la al altuia, ne confruntăm cu atât de multe dar totuși avem puterea s-o luăm de fiecare dată de la capăt.
Și totuși, printre toate acestea, oamenii care stau lângă mine în diferite zile  mă inspiră în moduri diversificate, neștiute de ei, și poate...peste vreme vor afla acest lucru.
Îmi exteriorizez iubirea față de ei, le mărturisesc că sunt importanți pentru mine, dar tot ceea ce este mai intens se află pe hainele sufletului meu, și de fiecare dată când le spăl de cuvinte, acestea devin curate și dornice de a fi murdărite, cu vorbe, priviti și acțiuni mici sau mărețe, cu căldura îmbrățișărilor scurte sau lungi și atingerile de mâini, sau palmele trecute pe spatele împovărat într-un mod familiar sau ștrengăresc.
Am atâtea impulsuri în care vrwau doar să vă iau în brațe și să nu vă dau drumul, dragii mei...atât de multe momente în care nu mai știu ce-i cu mine pentru că vreau să fiu acolo pentru voi, vreau să vă văd mulțumiți și fericiți.
Am luptat cu mine de când mă știu și de câteva luni văd reușitele unor războaie, devin un om mai bun și învăț să împart cu voi fericire și mă jur solemn că fără voi viața mea nu ar fi la fel de specială.

Mă lupt cu mineWhere stories live. Discover now