Îmi dau singură seama că mi-am dorit de-atâtea ori să am pe cineva care să mă înțeleagă oricând...care să fie acolo undeva cu gândul la mine, să se-ntrebe ce se petrece din nou și din nou în mintea mea nebună, să tremure la apariția imaginii ochilor mei plângând, să-i lipsească parfumul meu, sfatul meu,atingerea sfioasă de mână,părul răvășit...dar mai presus de orice să-i lipsească conversațiile de ore întregi purtate sub cerul înstelat sau în ploaia călduță de vară. Însă ideile mele se transformă în umbre trecătoare de fiecare dată când observ cum oamenii sunt extrem de schimbători, cum în acest moment găsesc în sufletul tău tot ce le trebuie,iar peste câteva luni simt nevoia de ceva nou...pentru că nimeni nu e dispus să lupte cu uraganul inimii tale fără să dorească ceva în schimb...pentru că nimeni nu vrea doar să se holbeze la zâmbetul tău ca și cum ar fi una dintre cele mai frumoase privelști,pentru că nimeni nu își lasă orgoliul la o parte în întregime,indiferent ce ar fi...pentru că trebuie să recunoaștem cu toții cât de suspicioși suntem unul față de vorbele sau uneori acțiunile celuilalt, pentru că ne temem să nu fim răniți,deoarece,mai devreme sau mai târziu, va trebui să ne revenim tot singuri,singuri cum am fost de la început.
CITEȘTI
Mă lupt cu mine
SpiritualMă lupt cu mine de când mă știu, îmi pun în concurență teama și speranța și ajung să le țin la același nivel. Fac pași înainte cu credința unui nou început pentru sufletul meu dureros,dar ajung să dau înapoi și să îmbrățișez amărăciunea unei minți m...
