Nici nu mai știu...de când am ajuns să-mi cerșesc clipe de pace? De când am ajuns să mă bucur de prezența îndelungatei tristeți? De când am ajuns ca pur și simplu să caut metode să supraviețuiesc? De când am ajuns bătaia mea de joc? Durerea relevă artă, dar să trăiești bine,nu te ajută.
Și știu câte nopți au trecut încercând să mă consolez, n-am fost așa mereu...cel puțin nu-mi amintesc să-mi fi dorit atât de mult să mă-ndoiesc de propria-mi existență.
De când nu mai am puterea să zic 'da' lucrurilor stupide, de când alunec pe paleta de culori de la grădiniță dorindu-mi să mă-ntorc și să rămân acolo? De când sunt atât de geloasă pe fericirea altora? De când îmi petrec Crăciunul creându-mi scenarii și dezgropând vechi doruri și tristeți, de când beau din vinul atâtor metode de a mă distruge? De când am dat drumul adevăratului curcubeu pentru o zare plină de gânduri? De când observ oamenii din jurul și ajung să-mi doresc să fi fost mai trează la timp, de când pot plânge la comandă de parcă am răni deschise pe tot corpul? De când pot zâmbi deși să zâmbesc ar fi ultimul lucru dorit, de când trăiesc doar prin imaginație și tot ce fac e să mă încui în lumea mea? De când mi-e teamă să las oamenii să vorbească cu mine? De când?
De când fiori de gheață îmi traversează stomacul la simțul celui mai mic fir de emoție? De când dincolo de cer se află disperare, și de când libertatea mea nu mai e libertate, m-am pierdut...și...bun venit în paradisul pierdut.
YOU ARE READING
Mă lupt cu mine
SpiritualMă lupt cu mine de când mă știu, îmi pun în concurență teama și speranța și ajung să le țin la același nivel. Fac pași înainte cu credința unui nou început pentru sufletul meu dureros,dar ajung să dau înapoi și să îmbrățișez amărăciunea unei minți m...
