Mă lupt cu mine

Vă voi oferi o zi de durere

Am început să mă cam întreb cât îmi va lua să realizez că ceea ce fac e greșit, iar eu continui .. E greșit să-mi ofer încrederea într-o așa mare grabă, și deși știu cât de imprevizibilă e lumea, nu vreau să-i pierd pe cei din jur, fie că-i cam rețin, le tot caut semnele care să-mi arate că vor să-mi fie alături. Dar...în disperarea atâtor momente la care se adaugă cel de acum, îmi doresc să fiu ultimul om de pe pământ și să îngenunchez până nu mai rezist și-mi doresc să mă ridic. Nu am cea mai mică idee de ce m-am apucat să scriu aici, ce-mi doresc și ce cred? Că lumea se va regăsi...și îmi voi împărtăși durerea unor ființe care nu-mi știu nici numele și sunt îndreptățiți întru totul să mă judece, chiar îi rog...
Nu am avut și nu o să am vreodată nevoie de 'adevăruri false'  ..am crescut cu puternica dorință de a nu-mi dori să fiu mințită sau pusă pe ultimul plan, și nu voi da înapoi, mi-ar fi imposibil să o fac. Toate valorile de aur pe care mi le-am făurit de mică vor rămâne emblema faptului că nu am devenit un om schimbat întru totul..și că durerea care s-a strâns în mine nu mi-a șters puterea de a reveni printre cei mai buni...pentru că da, am fost adusă pe lume cu puternicul simț de a fi la înălțime și știu, că oricât de tare mi-aș tăia pielea acum, mai târziu rănile se vor vindeca și transforma în dovezi ale marii mele lupte. Știu cât de puțină mai e forța mea de a rezista să nu pic în brațele greșite...cred că am ajuns să înțeleg că noi,oamenii, ne pierdem atât de ușor încât căutăm cu disperare atenție și emoții noi, iar atunci când le găsim, devenim dependenți, absorbiți, vrem mai mult și mai unic, dar ,de fapt,ajungem să ne înghețăm sufletul după un fals val de căldură. Pentru că...nimeni nu e ceea ce pare și nu mă pot teme de nimic mai mult așa cum mă tem de oameni, om fiind și eu...la rândul meu mințind, la rândul meu rănind ( adesea cu neștiință), la rândul meu profitând și dorindu-mi să profit, la rândul meu având așteptări și ajungânf să sparg mii de bucăți de sticlă doar pentru că ele nu s-au adeverit. Mi-e atât de uscată privirea încât m-aș putea jura pe zeci de divinități că eu am obosit, că lipsa unui mic repaus mă seacă din neexistența lui, că o singură melodie îmi invadează sufletul de 10 ori și mă simt ca un robot, că m-am săturat să scutur de mine ca să mai pot zâmbi, că am obosit dincolo de orele de somn și ochii învinețiți, că pentru o fată în floarea vârstei, văd prea multe în lume și lumea nu vede nimic în mine, că pentru un suflet atât de tânăr, prea multe sunt momentele de dojenire proprie, că pentru fiecare moleculă de aer din mine m-aș certa cu ceea ce m-a adus aici, că pentru fiecare dimineață în care am deschis ochii din nou, mi-am dorit să pot să uit cum e de fapt în jurul meu și cum este în jurul altora, că pentru fiecare moment în care am cerșit altora posibilități de a mă lua cu ei în mica lor călătorie, am rămas abandonată...că de fiecare dată când am văzut emoție într-un om am rămas cu gândul că a fost doar impresia mea, că de fiecare dată când am zis că n-o să mă mai prefac, n-am încetat, că de fiecare dată când m-am aruncat în brațele cuiva în închipuire, parcă i-am simțit căldura existenței sale ...și mi-am dorit să nu se termine. Că de fiecare dată mi-am mușcat propria carne ca să simt și altă durere, n-am vrut decât să se termine, atât..am vrut să se termine și încă aș mai vrea...dar de dragul a tot ce este de descoperit în lumea asta ciudată, mă voi retrage din gândurile mult prea negre și nu-mi voi lua eu ceea ce nu mi-am oferit singură.. consider că nu e drept...nu ar fi drept să pun capăt unii povești ce nu are scris nici un sfert din grandoarea sa, nu are rost să pun punct când îmi doresc să mai înșir atât de muuuulte cuvinte.
Vă știu, mă veți judeca, dar în cursul acestei călătorii nu voi putea mulțumi pe toată lumea și...nebună aș fi de măcar aș încerca.
Eu mă știu și îmi voi aduna toate amintirile oriunde voi purta ai mei pași, voi alege să văd la fel lumea, pentru că altă cale nu prea observ să am, mă voi atârna de toate găurelele din mine acoperite cu speranță, și voi reuși...într-o zi voi reuși să mă împac cu mine așa cum toți știm că se merită după o lungă luptă dureroasă...atunci voi ridica fruntea mea în fața acelora care m-au jignit sau compătimit, batjocorit și le voi spune din tot sufletul meu înțelept și puternic : " Când v-am zis că mă lupt cu mine, ați râs sau m-ați privit cu o doză de ironie, acum vă zic cu mâna pe inimă că am terminat lupta cu mine...urmând să vă ofer un cadou : acum mă voi lupta cu voi..nu ani, nu voi irosi anii pe care-i mai am, îmi voi rezerva o zi pentru a încerca să vă imprim în mințile prea puțin dezvoltate, durerea a ceea ce există sau nu există în jurul vostru  ..va voi oferi o zi de durere de dragul atâtor zile în care m-am hrănit pe mine însămi...doar cu DURERE.