Mă lupt cu mine

Un curaj nebun

Fă-ți curajul nebun de a vedea
Cum timpul îți schimbă constant gândirea
Uită-te și tu la distanța ce s-a creat
Între tine și omul pentru care odinioară lacrimi ai vărsat
Sau inspiră adânc și ia aminte
Cum fratele tău cu sângele din venă te minte
Am o rugăminte
Scutiți-mă de jurăminte
Că ce am fost eu doare
Și cumva tristețea din spatele ochilor mei niciodată nu moare
Totuși am curajul nebun să zâmbesc
Să recunosc că vă iubesc
Doamne, nu știu pe ce bază mijez
Dar știu că de multă vreme nu mai îngenunchez
Și-mi cer scuze
Că am tot căutat muze
Și scuze...
Vreau să recunosc
Nu o să mă schimb ca pe placul lor să rostesc
Uneori mă înjosesc
Nu realizez cuvintele pe care le vorbesc
Și ar trebui să întorc foaia
Ca să observ droaia
De iluzii
Și micile confuzii
Ascunse dincolo de pătura mai subțire
Care parcă strigă după iubire
Încercând să îmi cuprinzi talia
Nu mai văd decât invidia
Pe care mi-o nutream plictisitor
Obosită de vreme, trezită de zor.
Șanțurile săpate sunt pline cu alcool
Și pe fața ta este așezată o expresie de nămol
De ce să fac eu păcate?
Doar ca să vă arăt că se poate?
Și nu ești liniștit
Decât dacă ești fericit
Dragă om ce acum ai murit
Întoarce-te și spune-ne ce-i de lămurit
Aici am venit
Cu toții ne-am găsit
Ne-am jucat
Am copilărit
Am veselit
Ne-am îndurerat
Cu fructele de-un auriu înveninat..
Am cercetat
Și am căutat
Am riduculizat iubirea
Râvnind ca niște cavaleri amăgirea
Zace lumina palidă în capul lustrei prăfuite
Și râd ridurile ochilor arcuite
Inimile răvășite
Sunt prea umană pentru voi, cazuri rătăcite
V-aș șterge lacrimile
Dar am un curaj nebun şi nu murdăresc apele
Nu spurc valurile în care se oglindește luna
Am un curaj nebun și nu vreau să oftez întruna
Am un curaj nebun și recunosc
Nu vă prea știu, dar vă cunosc.