Partea 18 " Ma privea uimit, confuz, rece..."

420 17 5
                                    


Devenisem trista dintr-odata, iar dorinta de a hoinari in tot Paris-ul parca se spulberase. Asta doar din cauza barbatului care daduse peste mine la aeroport, caci imi transmise un sentiment al naibii de bizar si indescifrabil.Imi aduse aminte de Gabriel si nu era de bine. Abia ce incetase sa ma mai bantuie amintirea lui, iar acum s-a intamplat asta. O luam razna, da.Asta faceam.

- Ce-i cu fata asta?Suntem in Franta! Aiden tipa bucuros cand oprise masina in fata unei vile gigantice, unde cativa oameni stateau si zambeau bucurosi.

Oare de ce ma asteptam la ceva de genul?

In timp ce Kay a sarit, la propriu, din masina fugind in bratele unei femei care, aparent, era matusa Gladice, eu am ramas pe loc, nestiind cum ar trebui sa-i salut pe toti oamenii aia necunoscuti. ,,Buna ziua, sunt fiica adoptata a lui Aiden?" ceva asemanator, dar sa nu par penibila sau dubioasa.

Am inspirat adanc, imbarbatandu-ma, si m-am apropiat.Mi-am curatat gatul pentru a atrage atentia, iar in urmatoarele secunde, sase perechi de ochi ma priveau ca pe un exponat.Am simtit cum obrajii se infierbantau si cuvintele mi se blocasera.

- Aceasta este fiica lui Sarafine, Sandee, Aiden veni langa mine si imi cuprinse umerii. M-am uitat pentru un moment la el, acesta zambindu-mi increzator.

- Bine v-am gasit, ma bucur sa fiu aici! Am zambit, iar ceilalti au facut la fel.

Am stat putin timp sa ii analizez pe fiecare. Matusa Gladice e, la prima vedere, o femeie eleganta si care nu pare sa fie trecuta de varsta de patruzeci de ani, langa ea un barbat mai in varsta cu parul negru si tendinte spre gri ii tinea mana intr-a sa, acela presupun ca era unchiul Fray-Aiden imi povestise despre el de multe ori-. Alaturi de ei, doua fete care, practic, erau identice, nu isi puteau stapani zambetul.Aveau parul brunet si niste ochi verzi care straluceau in bataia razelor de soare.Era o familie frumoasa si asta cred ca o stiau si ei.

- Nu stati in soare, o sa va ia foc pielea! Haideti inauntru, matusa Gladice ne indemna, neluandu-si ochii de pe mine.

Am facut intocmai si odata ce am intrat in casa, m-am blocat.

In jurul meu se foiau ogramada de oameni, toti parand sa fie foarte ocupati. Aveam impresia ca acestia erau angajati de-ai casei, altfel nu mi-as putea explica.

Vila parea scoasa din povesti. Facuta in stil victorian combinat cu cel contemporan, incaperea imi dadea o senzatie de poveste, dar si de liniste. Holul nu era foarte mare, dar se termina cu niste scari din marmura, cu balustrada groasa, alba si bine aleasa. In stanga mea se aflau doua usi, una care ducea spre bucatarie, iar cealalta spre baie. Stiam asta caci erau deschise amandoua, menajerele inca curatand podelele.

- Imi pare rau ca va primim astfel, gesticula jenat unchiul Fray, insa am intampinat o problema avand in vedere personalul casei, continua acesta, cu un aer francez.

Pentru moment m-am incruntat, cum de stia sa vorbeasca engleza? Sau poate ca biblioteca imensa peste care am dat este plina cu carti despre limbi straine, iar el le-a invatat pe toate. E posibil si asta, pentru ca Fray pare acest gen de om. Postura sa clintita, parul aranjat ca la carte, eleganta cu care se adreseaza si nu in ultimul rand, costumul cu eticheta scumpa erau printre putinele aspecte care m-au determinat sa il asociez cu un om cult si intelept.

- Noi suntem Luise si Anabelle, una dintre gemene intinse mana catre mine zambind, eu acceptandu-i gestul cu placere.

Si ele vorbeau limba mea, probabil ca matusa Gladice le-a invatat.

- Mie imi puteti spune San, am spus.

- Haide, iti vom arata camera, vorbi Anabelle, aratand spre scari.

Tratament SentimentalUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum