Tratament Sentimental

Partea 6 "Am ramas a nimanui"

—Domnule Sarsaila, avem o mare problema! Cred...cred ca incep sa ma indragostesc?! Ma trezesc tipand si dand din picioare, in timp ce motanul meu imi privea stupefiat actul de nebunie. Trecusera o saptamana si de atunci, am mai facut doua vizite la spitalul Santa Monica. Mai trebuia sa port gipsul inca doua saptamani si apoi inca doua saptamani sa ma recuperez. In tot acest timp, Gabriel a stat permanent in capul meu si simteam ca inebunesc. Cum am putut oare sa dezvolt sentimente pentru un tip mai mare decat mine cu vreo nu stiu cati ani. Nici macar nu stiu ce varsta are. Ce stupida sunt.
Telefonul incepe sa imi sune dintr-odata si il iau in mana, nervoasa.Numele apelantului ma face sa o iau razna si incep sa tip exact ca o descreierata, privind ecranul telefonului.
—Ok, bine. Calmeaza-te, calmeaza-te. Imi pun o mana pe piept, inspirand si expirand. Cu o miscare rapida raspund la telefon, asezandu-ma pe pat.
—Oh, buna, Gabriel. Incerc sa par cat mai seaca, dar la naiba, nu imi reuseste. Inima imi bate puternic, iar fluturasii isi fac din nou aparitia.
—Sandee, trebuie sa vii la spital. Acum. Vocea lui era alarmata si gafaia de parca ar fi alergat un maraton. M-a speriat putin totusi. Ce s-ar fi putut intampla atat de rau?
Sar din pat si in 2 minute imi trag pe mine o rochita simpla, pentru ca ar mai fi durat ceva timp pana sa imi iau pantaloni si tricou si etc. Imi incalt balerinii si dupa ce imi sarut apasat motanul pe crestetul capului, ies din casa, urcandu-ma in taxi. Facusem comanda dupa ce m-am imbracat, desi nu ma asteptam sa vina atat de repede.
—Spitalul Santa Monica, repede. Spun simplu soferului, rugandu-ma din tot sufletul sa nu se fi intamplat ceva serios si grav.

**

Ajunsa in spital, incep sa il caut cu disperare pe Gabriel. Nu e de gasit niciunde, insa dintr-odata aud niste voci grave de undeva din spatele meu si puteam sa jur ca una era a lui Gabriel. Ma intorc si il vad alergand cu cativa paramedici pe langa o targa, unde se afla o persoana. L-am vazut si pe Aiden si...ce naiba se intampla?
Realitatea ma loveste puternic ca un pumn in fata, cand imi vad propria mama zacand pe targa, fara suflare si plina de sange.Gabriel se opreste din mers in momentul in care m-a vazut, apropiindu-se de mine.
—San, totul va fi bine. Ai incredere, da? Imi vorbeste repede si sacadat, iar eu dau din cap confuza si total pierduta, simtind cum ma iau ametelile.Pur si simplu nu voiam sa cred ca acea femeie era mama mea. Mamei mele nu i s-ar intampla niciodata asta. Ea e puternica si nu e ca mine.
—Stai jos pe canapea si, te rog, linisteste-te. Mama ta va fi bine. Imi sterge lacrimile care aparusera brusc, apoi imi saruta apasat fruntea, respiratia aa fierbinte lovindu-mi pielea.
El ma calmase. A reusit cu niste vorbe si un simplu sarut sa ma calmeze. Aveam incredere, acum. Mama mea va fi bine.

***
Au trecut doua ore de cand mama se afla in operatie. Stateam rezemata de Aiden, privind in gol in timp ce el imi mangaia cu tandrete spatele, soptindu-mi din cand in cand ca totul va fi bine. Ma tot gandeam ce se va intampla daca mama mea nu rezista? Ce voi face atunci? O sa ajung o orfana si o sa fiu nevoita sa renunt la motanul meu si la tot. Incerc sa imi imping acest gand cutremurator din minte, pentru ca stiu ca mama e puternica si va supravietui.
O usa se deschide brusc, facandu-ne sa ne ridicam de pe scaun, privindu-l pe Gabriel nerabdatoare. Expresia fetei sale arata ca si cum ceva nu a iesit bine.
—Ei? Cum e Sarafine? Traieste, asa-i? Aiden pune aceste intrebari deodata, balbaindu-se, probabil, de la emotii. Si eu am, tremur ca scandura in acest moment si incerc sa ma feresc de posibile lesinuri.Gabriel ne priveste pe rand pe amandoi, muscandu-si puternic buza si oftand.
—Operatia a decurs bine, dar..., spune, dar se opreste, oftand din nou.
—Dar ce, Dr. Faye?! Ma rastesc, pentru ca voiam sa scap odata de acest stres. Am stat cu sufletul la gura timp de 2 ore si nu mai pot.
—E in coma. O vom tine cateva zile in aparate si daca nu se va trezi, atunci mi-e teama ca va trebui sa o deconectam. Spune, bagandu-si o mana in haina albastra de doctor. Inima ma intepa atat de tare, iar lacrimile curgeau necontenit pe fata mea. Aiden m-a imbratisat strans si Gabriel ne privea tacut si trist. .