Tratament Sentimental

Partea 11 "Am venit sa... Iti dau asta."

     Stateam in patul de spital jucandu-ma Candy Crush. Mana mea nu patise nimic grav, insa trebuia sa port un bandaj legat de gat pentru a-mi tine mana intr-o singura pozitie. Gabriel avusese grija de tot pentru ca, oarecum, el este doctorul meu. In plus, aveam incredere doar in el.

Usa se aude deschizandu-se, pe ea intrand Aiden si Kay. Mi-am luat privirea din telefon, privindu-i confuza. Se uitau la mine panicati, de parca cineva le-ar fi zis ca am patit ceva mult mai rau decat a fost in realitate.

—Esti bine, dovlecel? Aiden se pune pe scaun, luandu-mi mana intr-a sa. Ii zambesc dand din cap, iar el rasufla usurat.

—Ce-ai mai facut, printesa? Kay se pune in fata patului, cu mainile incrucisate la piept si cu o spranceana ridicata. Imi plimb ochii imprejurul camerei, parand ca vreau sa evit subiectul. Ei bine, eu chiar voiam. Kay  nu m-ar mai lasa sa mai vorbesc cu Gabriel. Probabil m-ar i sa uit ca exista pe Pamant.

—Am cazut, stiti cum sunt eu. Pufnesc lung, dand cu mana prin aer, in semn ca nu e mare lucru. 

—Si poti merge acasa in seara asta, asa-i? Ma intreaba Aiden. Aprob printr-o miscare rapida a capului. Gabriel intra pe usa, rasfoind cateva foi. 

—Buna seara, domnule Aiden. Gabriel si Aiden isi strang mainile, iar Kay isi da ochii peste cap. Gabriel se uita pentru un moment la el, dupa care se intoarce cu fata la mine.Mi se parea ciudat ca ei doi sa nu-si vorbeasca pentru ca trecuse atata timp, iar Gabriel nici macar nu mai era cu tipa aceea.Il inteleg si pe Kay, oarecum. Isi batuse joc de sentimentele lui, iar asta e extrem de dureros. Mai ales venind din partea prietenilor.

—Sandee, poti pleca acum. Te voi suna maine sa iti spun cand va trebui sa mai vii pentru verificari, bine? Spune Gabriel, iar eu il aprob.

 Ii eram recunoscatoare ca m-a adus la spital la ora asta tarzie. El era imbracat in costumul cu care a fost la bal, insa parul ii era ravasit si niste cearcane imense se cunosteau sub ochii sai sclipitori. Eu, pe de alta parte, nu aveam nimic inafara faptului ca rochia daruita de Aiden se sfasiase cand am cazut, iar machiajul meu era aproape dus. Pe langa asta, mi s-a mai rupt si tocul de la pantofi. Nu ma deranjeaza, insa; o invinsesem pe scorpie in aceasta seara si asta era tot ce ma bucura.

                                                                                      ***

Trecuse o saptamana.Mana mea s-a recuperat intr-un sfarsit, dar nu ma simteam usurata sau bucuroasa deloc. As putea spune ca eu si Gabriel nu am mai interactionat in niciun fel, inafara de ultima oara cand am fost la spital sa imi verifice bratul. Nu m-a mai sunat, nici macar un mesaj n-am primit din partea lui. Si ce era mai rau, ma simteam deprimata in fiecare zi. Tineam telefonul, strans in mana, sperand ca voi primi un semn de la el. Insa, sperantele mele au fost desarte.
Kay ma tot impingea sa renunt si aproape ca m-a convins, dar de fiecare data cand gandul mi se ducea la el, uitam de tot ceea ce Kay imi tot repetase: "Nu-l mai astepta atat, e un bou!" sau " Nu vezi ca se casatoreste? Revino la realitate, fato!". Vorbele lui ma incurajau si descurajau. De multe ori ma imbracam sa ma duc la el sa vorbim, insa cand ieseam pe usa ma opream, pierzandu-mi brusc increderea de sine. Asa ca, ma intorceam mereu in camera mea.
Ii povestisem si lui Aiden pentru ca, vazandu-ma asa, a tot insistat sa-i spun motivul comportamentului meu deplorabil. Pe de-o parte, ma ajutase, spunandu-mi ca nu trebuie sa renunt daca eu chiar il plac, dar pe de alta parte, mi-a zis ca nu ar trebui sa intervin in relatia unor oameni.
Avea dreptate, intr-un fel, dar simt ca Gabriel nu o iubeste cu adevarat. Atunci cand mi-a spus ca Amber ii va purta copilul, era mai mult stresat si iritat decat fericit... Ca si cand el nu isi dorea acel copil.
Nu e sigur nimic, dar ma mananca palma sa aflu ce se intampla cu adevarat.