Capitolul 44

963 58 30
                                    


Cred că am stat circa două ore de una singură, simțind cum nu mai aveam stare. Se iscase în inima mea o dorință puternică de a încerca să fug și să-mi găsesc prietenii, familia.

Nu știam unde sunt, ce fac, și tare mă temeam ca Derek să fi pus mâna pe ei. Asta e! Am tras o gură mare de aer și cu pași nesiguri am intrat în camera unde Derek stătea așezat pe un scaun cu fața spre perete ca un nebun.

   — Derek. I-am rostit numele cu durere, apropiindu-mă cu pași mărunți, de parcă drumul acesta ar însemna un drum spre moarte sigură.

   — Lasă-mă singur. Îmi ceruse schimbat la voce.

Era încă slăbit, era o ocazie rară și mult prea specială ca să o ratez. Am ajuns în spatele lui și m-am lăsat la același nivel, îmbratisanadu-l cu tandrete.

   — Tatăl meu a făcut o greșeală enormă, însă eu vreau să o repar.

Mușchii lui Derek erau tari, era încordat din toate punctele de vedere.
Tensiunea se simțea crescând, mi-am înfășurat bratele împrejurul gâtului său, crezând ca asta îl va liniști. Să mă simtă de partea lui în acest război.

Derek își așezase mâinile deasupra mâinilor mele și pentru o secundă mă gândeam că mi le va respinge sau o să mi le rupă, mi le sărutase și le strânse ușor. Am înghițit în sec, simțindu-mă moale din nou, chiar simțind un fel de milă pentru el.

   — Vreau să-mi întemeiez o familie cu tine. Am început să-i sărut gâtul, odihnindu-mi capul pe umărul său.

Ideea suna al naibii de rau.

Dacă nu voi reuși să fug, soarta îmi era  în brațele lui. Derek zâmbise dintr-o dată și se desprinse din îmbrățișare, ridicându-se în picioare.

   — De la o scară de la 1 la 10, cât de prost mă crezi? Izbucnise într-un râs ironic, nicidecum adevărat. Era plâns ca o femeie.

Îl priveam cu seriozitate și mi-am dat bluza jos, rămânând goala. Mi-am ridicat o sprânceană, dovedindu-i că nu glumeam, si tare nepregatita ma simteam acum pentru o a doua runda. Lui Derek îi pierise amuzamentul și falca îi căzuse jos.

  — Nu e nevoie să.

M-am apropiat de el cu încredere, privindu-l în ochi. Cheile se aflau în buzunarul blugilor negri, atât ale mașinii, cât și cheia cu care să ies.

   — Ai dreptate, ești prea laș pentru a fi un tată bun pentru copilul meu!

   — Sigur vrei sa incerci ceva. Pana si afectat tot ii mergea mintea.

M-am întins spre bluză, însă nu am apucat-o în mână, că Derek mă trăsese într-o secundă în brațele lui. Am simțit cum mi se tăiase răsuflarea când îmi dădusem seama defapt în ce intrasem. Eram genul de om care în ultimul moment dădea totul înapoi.

   — Știi, e chiar o ocazie bună pentru sex, numai asta mă va scoate din această stare. Zâmbise cu colțul gurii în timp ce privirea lui acră îmi devora teama din ochi.

Trupul îmi era sugrumat în brațele lui și efectiv nu-mi puteam mișca mâinile. Cand ma gandesc ca deja am facut asta acum cu putin timp in urma fortata, ei bine acum eu venisem cu ideea.

   — Ce s-a întâmplat iubito, mi se pare că ești cam încordată.

   — Ah, nu! Rostisem cu o siguranță nu tocmai convingătoare și Derek mă eliberase. De ce aș fi? Până la urmă invitația vine din partea mea.

Modul meu stângaci în cazuri extreme mă făcuse penibilă. Cel mai prost plan din lume.

   — Începe să te îmbraci, dormim la hotel.

Mi-am încruntat sprâncenele în timp ce am îmbrăcat haina mototolita.

   — Doar nu credeai că o să ne facem de cap  în acest loc, sunt capabil să risc în seara asta având în vedere miza. Prima data am facut-o ca un prost, nici eu nu am simtit mare lucru, dar acum, cu tine gata sa contribui fara sa folosesc forta, va fi perfect.

Brusc toată această idee mi se părea o prostie, e pe putin spus, asta e prea mult și dacă aveam să scap de el, cum rămâne cu copilul? Dacă rămâneam însărcinată?  Mă frământau aceste gânduri.

   — Haide iubito, îmi pierd răbdarea!
Îmi apucase mâna și pășesc în urma lui cu nehotărâre. Șansele acolo sunt mai mari, am gândit ca o încurajare. Momentul ce va urma va rămâne epic.

Am înghițit în sec, cu inima cât un purice.

Am urcat în mașină și nici nu îmi dădusem seama că ajunsesem. Era chiar aproape hotelul. Am pășit înăuntru și Derek rezervase o cameră, vorbind încă cu doamna de la recepție.

   — Mă duc sa rezolv ceva, revin în 5 minte.

Eram sigură că are de-a face cu camerele de supraveghere, îl deranjau de fiecare data când mă ducea într-un loc public. Derek se întoarse spre mine.

   — Rămâi aici și nu face nimic greșit!
Amenințarea nu a întârziat sa apară.

Plecă fără să mai aștepte un răspuns, atât de grăbit. Mi-am mușcat buzele, privindu-l frustrată cum se îndepărta.

   — Am nevoie de dublura cheii camerei pe care a ales-o logodnicul meu.

Femeia mă privise din cap până în picioare cu o privire suspectă.

   — E frumos logodnicul tău!

A zâmbit, apoi a râs încet, încercând să-mi dea de înțeles că a fost doar o glumă nevinovată. Cu puțină îndrăzneală, am luat pixul din mâna ei și am scris pe o foaie un mesaj scurt să sune la poliție peste o oră, apoi am întors foaia.

   — Citește asta după ce plecăm noi, e o favoare pe care te rog să mi-o faci înafară de cheie.

Am zâmbit la rândul meu, puțin deranjată, știu ca are dreptate, ce femeie ușuratică. Am ales sa mă pun bine cu ea și să nu comentez, mai ales ca îmi oferise dublura cheii.

   — Mulțumesc! I-am zâmbit recunoscătoare.

   — Simțiți-vă bine! Mă privise pervers.

   — Relația noastră cam scârțâie și dacă ne vom despărți îți las cale liberă.

Femeia își lărgise zâmbetul și clătinase din cap cu încântare. Derek tocmai sosise și ne privise pe amândouă ca la interogatoriu.
Se apropiase de femeia mărunțică, căreia îi picase cu tronc, pregătindu -se să o constrangă. Eram sigură, deșteaptă am fost când am scris acel bilet.

   — Ce mult mă enervezi când faci asta!

....

 Vampirul fermecător (Completă)Where stories live. Discover now