Vampirul fermecător (Completă)

Capitolul 23

Sean se alăturase unui grup, iar eu mă holbam în stânga și în dreapta dezorientată. Am băut un pahar cu șampanie, măcar participam la un eveniment frumos organizat.

Trebuie să recunosc că decorațiunile erau superbe, totul în roșu și alb.
       
   — Atenție! Vocea lui Lucian atrase toate privirile, inclusiv a mea.

M-am cutremurat din cap până în picioare. Moartea căprioarei, îmi venise în minte. 'Să nu-mi aud numele' Mă rugam în gând, deși eram sigură că avea legătură cu mine. Niciodată nu ești pregătit să mori, deși viața îți mai dă senzația că urmează indiferent de dorințele noastră. 

   — Anna din căte știți a contribuit la trezirea lui Carol, dar nu este suficient, e o trădătoare. Își începuse Lucian discursul și mă forțam să-mi abțin grimasa care se pregătea să apară.

   — Ce!? Se auzise vocea puternică a Annei ca un protest.

Câteva șușoteli umpluse camera. Privisem către mulțimea confuză, multe bisericuțe comentau în șoaptă.

   — Liniște! Rostise Lucian sever și toți tăcură, după care făcu un semn, iar în următoarea secundă, Anna fusese îngenunchiată.

Nu o iubeam pe Anna dar nu îmi doream să sfârșească tocmai acum, cine știe poate m-ar putea ajuta. E schimbătoare ca vremea, imprevizibilă, exact ca și mine. O privisem în ochi, găsisem aceași reacție pe care o avusem și eu când aflasem că cooperase cu Lucian.

   — Ea și-a trădat echipa și nu putem merge la risc, așa că. Lucian își lăsase privirea în podea cu un rânjet pe față.
Tată. Privise cu admirație spre Carol.

   — Fă ce crezi că trebuie făcut. Carol mergea pe mâna lui Lucian.

Vampirii din spatele Annei au înjunghiat-o în inimă cu un țăruș de metal. Anna a căzut la podea, trupul ei împietrind.

   — Nu!! Am țipat și am alergat spre ea, lăsându-mă la același nivel.

Mi-am așezat mâna pe țăruș și l-am scos, ochii ei s-au deschis în următoarea secundă. Probabil urmam eu.
   
   — NU! A strigat de această dată Lucian spre mine.

Când m-am întors spre Anna, aceasta mă prinsese de gât. Toată sala ne privea cu șoc, Carol se ridicase de pe scaunul regal.

   — Anna, eliberează fata! Îi poruncise Carol cu un glas autoritar, și cu mâinile ridicate. Mă simțeam importantă acum.

   — Ori murim amândouă, ori niciuna. Plecăm spre fereastră, o mișcare greșită și viața ta eternă se duce pe apa sâmbetei. Amenințase Anna și simțeam cum mărise strânsoarea, întrucât, începusem să tușesc.

   — De unde am garanția că nu o rănești? Strânsoarea Annei mă lăsă fără aer și îmi așezasem mâna deasupra mâinii ei, trăgând un semnal de alarmă.

   — Eu spre deosebire de voi, niște lepădături ale universului, mă țin de cuvânt.
   
Anna mă tragea spre geam și imediat ajunse în dreptul sticlei, sărise în gol, având grijă să nu fiu rănită. Eram în spatele unei vile imense, nu știu cum ajunsesem aici.

   — Ai să mă omori? O întrebasem cu o voce gătuită, terifiată de cum vorbea.

   — Nu, îți întorc favorul. Acum taci.
Formase un număr de telefon și își trase degetele prin părul blond și drept, până la fund. Sean în 10 minute ne vedem în fața sediului. O am pe Nathalia.
    
A închis telefonul rapid, așezându-l în buzunarul salopetei negre.

   — Îmi pare rău, nu ar fi trebuit să reacționez așa, ți-am greșit mult Nathalia. Te încredințez consiliului și jur că nu ai să-mi mai vezi privirea niciodată.

Am încredințat din cap cu ochii triști.
Oricât de mult aș fi vrut să o iert, efectiv nu puteam, nu acum, nu așa repede.

   — Margareth ar fi fost mândră de tine, ești o fată puternică, iar mie mi-ar fi dat foc.

Anna mă privise cu regret.

  — Spune-mi ceva, unde e Samuel? Mi-am strâns buzele și era peste puterile mele să nu plâng.

   — Trăiește. Este prin oraș, nu știu unde, aproape, oricum, iar în legătură cu Allison, m-am asigurat personal că este bine.

Am simțit o ușurare, ca o piatră luată de pe inimă.

   — Acum să mergem, suntem căutate de un grup mare de vampiri și mă îndoiesc că le pot face față de una singură.

Ne-am furișat tot drumul către consiliu și am reușit să ajungem cu bine.

  — Ai să fi bine aici. Mă asigurase Anna și o crezusem imediat.

Am zâmbit fals, ștergându-mi lacrimile din ochi, trebuia să lupt cu firea mea slabă și să nu mă las pradă depresiei.

   — Tu? O întrebasem și evitase să-mi răspundă.

Își încolăcise brațele împrejurul abdomenului și clipise rapid de câteva ori.

   — Nathalia. A apărut Sean și conversația noastră s-a încheiat.

Când m-am întors spre Anna, aceasta dispăruse.

   — Adio! Șuvoisem cu o voce tremurândă, Sean mă apucase în brațe.

   — Gata, coșmarul a trecut!

Nu a trecut și nu va trece prea curând. Au început să mă enerveze aceste fraze.

———

La media e Sarah.