Vampirul fermecător (Completă)

Capitolul 18

- O să găsim o soluție.

Optimismul lui Ben mă enerva, plus că era al treilea pahar și dacă avea ca scop să se îmbete, nu-mi mai era de ajutor. M-ar fi ajutat mai mult să-mi fi spus că totul e praf, că nimic nu mai are rost, că sunt o proastă deoarece aveam așteptări uriașe de la persoanele din jur.

- Nu, nu o să fie. Mă simt rău.

- Nu-ți pierde energia!

Doream să gândească rațional și să nu-mi mai dea speranțe false.

Toată camera începuse să se învârtă odată cu mine și câteva secunde îmi pierdusem vederea.

- Nathalia!

Ben mă prinse la timp și mă ajutase să mă așez în pat.

- Apă!!! Rostisem cu greu, simțind cum mi se taie răsuflarea.

Sângele îmi pulsa lent în vene, iar culoarea pielii se schimbase tot mai tare în galben. Ben mă stropise cu apă în față, apoi luasem o înghițitură din paharul pe jumătate gol cu apă. Sosise în cameră Lucian și se încruntase când îmi văzuse starea. Existau multe persoane pe care le uram, începând cu Derek și terminând cu Lucian.

- Ce are? Întrebase Lucian cu o privire scurtă și analizatoare.

Nu-i păsa de mine ca persoană, dacă nu ar beneficia de nimic de la mine, nu ar avea o problemă cu faptul că tocmai crăpam. Îi evitam privirea cu orice preț, dacă aveam să mor nu voiam să fie ultimul chip pe care să-l văd.

- Nu se simte bine. Acea substanță îi provoacă amețeli. Constată Ben și pregătise o seringă, pe care o umpluse cu un lichid maroniu.

Ochii mei se făcuseră cât cepele de mari.

- Ce vrei să faci cu aia?

Înghițisem un rând de salivă, înspăimântată.

Lucian zâmbise ca un prostovan, când văzuse în ochii mei atâta panică. Acul era ascuțit și lung, suficient cât să-mi iasă pe cealaltă parte a brațului.

- Calmează-te, Nathalia! Rostise cu plisctiseală Ben. Chiar și cu 100 de pahare de tărie în mine sunt apt să fac ceva atât de simplu ca o injecție cu calmant și ceva fier, un lucru esențial care are ca scop că pună ceva vlagă în mușchi.

Ben privise acul ca un maniac, după care o apropiase de brațul meu.

- Ben, ține prostia aia departe de mine!!

Brusc îmi recăpătasem vocea și rostisem stăpână pe mine. Preferam să înghit o dată 100 de pastile decât să simt un ac cum îmi intră în piele. Senzație nenorocită.

- Șhhh!

Îmi băgase acul în braț, în ciuda încercărilor mele de a-l opri.

Am scâncit ușor, după care îi aruncasem o privire umplută cu ură vampirului zâmbăreț, care îmi administrase calmantul.

Lucian aplaudase fals, continuând să mă trateze cu o atitudine superioară, în fața lui considerată o fetiță cu muci la nas. Lucian se apropiase de mine, care respiram tot mai greu, ca un om beteag pe moarte.

- Mă joacă o copilă. Rostise Lucian cu nervozitate și putusem auzi cum dinții îi crâșniseră în gură. Dacă moare îl ia și pe Carol cu ea, nu pot permite așa ceva.

Se schimbase la 360 de grade, având aceași boală incurabilă ca Derek, bipolaritate excesivă.

Lucian mă privise exasperat, ca o mină de aur ce nu poate fi exploatată, deșteaptă fusese Allison că a procedat așa, măcar nu se scula alt afurisit, numai personaje negative luau naștere în jurul meu.

- Ce ai de gând să faci? Îl întreabase Ben distras parțial de mine, defapt Lucian fiind ținta primară.

- O sun pe tărfuliță. Rostise încruntat și scos din acele gânduri importante, își scoase mobilul din buzunarul de la blugi.

Un aer negativ plutea în cameră. L-am privit urât, chiar dacă relația mea cu Allison se degrada, nu îi dădeam dreptul să o numească așa.

- Lucian! L-am strigat slăbită și el se întoarse spre mine cu o privire dură. Nu o răni pe Allison.

L-am rugat și el își luase privirea de la mine în următoarea secundă, foarte brusc. De ce m-ar fi ascultat?

Mi-am închis ochii, încercând să adorm. Mă simțeam moleșită și lipsită de orice putere, cert este că într-adevăr mă calmasem, măcar atât.

- Allison!! I-am auzit vocea puternică a lui Lucian, care ieșise pe hol, trântind ușa în urmă.

- Nu închide ochii! Mă sfătuise Ben, scuturându-mă.

Deja respiram pe buze, nasul mi se înfundase și nu expiram suficient aer cât să-mi ajungă.

- Urmează să ne întâlnim cu prietenii tăi și e un drum lung.

Am deschis ochii, 4 ochi mă priveau acum. Când se întorsese Lucian? Mă întrebasem în gând.

- Condiția prietenei tale e să fim doar noi doi. Zâmbise Lucian cu superficialitate, probabil considerând că e câștigător încă de pe acum.

- O sa vadă cu cine are de-a face. A adăugat Ben, zâmbind malefic.

Pentru o secundă uitasem că e de partea noastră.

- O să trebuiască să te car până la mașină. Dacă te prind că adormi.

Altul cu amenințări, am ridicat mâna, reușind să-l opresc.

- Nu se va întâmpla! I-am răspuns de parcă ar fi depins de puterile mele.
Genele deveneau mai grele cu fiecare secundă care trecea.

- Așa te vreau Cole, să fi o războinică, fiindcă, în viața de zi cu zi trebuie să lupți pentru supraviețuire. Vorbise Lucian ca un filozof plictisitor, aveam impresia că își prupuse să mă adoarmă.

- Nu-mi vorbi mie despre viață, cadavru maniac! Îl insultasem cu aciditate în glas, iar râsul lui isteric nu întârziase să apară.

- Acum îmi dau seama cum ai reușit să-i sucești mințile lui Derek, pe el îl atrag femeile sălbatice, agresive, stai să te faci bine și te îmblânzesc eu cum știu mai bine.

Mă determinase să închid ochii din care se scurg două lacrimi, cum era posibil ca destinul să se joace așa cu mine?

- Dacă nu vrei să mă adormi ai face bine să taci!

- De ce toată lumea îmi spune să tac, m-am săturat să fac asta mereu. Bodogănesc nemulțumită. Cât despre Derek...nu sunt eu aia sălbatică și agresivă.

- Nu mi-am putut imagina că poate exista o ființă care să mă enerveze atât de tare. Ești o specială.

- Iar tu un bădăran! I-o întorc dur. Cu toții vă prefaceți băieții răi, fără sentimente, dar sunt singură că aveți niște frustrări de plângeți mai ceva ca bocitoarele.

---

La media e Lucian.