Vampirul fermecător (Completă)

Capitolul 21

Nathalia povestește;

- Samuel! Rostisem încă slăbită, deabea ce deschisesem ochii.

Mi frecasem mai bine cu buricul degetelor și mă speriasem când văzusem un grup de vampiri.

- Ce se întâmplă? Îl întrebasem nedumerită. Cine sunt vampirii ăştia?

Nici măcar nu știu de ce naiba întrebasem, era clar că erau amicii lui Lucian. Răspunsul se afla în fața mea.

- Sunt vampirii lui Lucian! Mă lămurise Samuel, privindu-mă agitat.

"Iar m-am făcut de râs!' Îmi spusesem în minte. Un vampir musculos cu o privire rece se apropiase lent de noi. Pașii lui zguduiau pământul, provocând un fel de cutremur.
Înghițisem în sec, strecurându-mă în brațele lui Samuel.

- Hai să nu fim nevoiți să luptăm, fata și ești liber. Îi propuse vampirul lui Samuel care pufnise și clătină capul în semn că nu are de gând să facă asta

- Va trebui să treceți de mine!

Îmi îngustasem ochii, nu voiam să fie rănit pentru mine. Îi trăsesem privirea spre mine, cu lacrimi în colțul ochiilor.

- Samuel, nu vreau să fi rănit! O să mă predau.

- Nu va fi o problema, doar amâni inevitabilul! Răspunse vampirul musculos, zâmbind din colțul buzelor. Fata are dreptate, ar trebui să o asculți.

- Nu, nu îl răniți, mă predau!

Am ridicat mâinile și Samuel își întoarse privirea spre mine iritat.

- Nu! Rostise cu o tonalitate înaltă, apoi se întorsese spre adversari. Nu interveni, Nathalia, lasă-mă să mor cu demnitate.

În spatele vampirului care vorbise, au apărut câțiva vampiri care nu păreau foarte prietenoși. Samuel mă împinsese așa tare, încât mă aruncase în peretele cabanei. Căzusem jos ca o legumă uscată, aproape inconștientă, la cum mă simțeam asta îmi mai trebuia.

Îmi deslipisem capul de peretele din lemn și sesizasem imediat că am capul spart. Cu o mișcare bruscă un vampir îmi prinsese brațul. Mă trase cu putere după el si mă aruncase la picioarele Annei.

Privisem îngrijorată către Samuel și îl văzusem cum încerca să le țină piept celor doi vampiri. Unul dintre ei reușise să-l prindă pe Samuel, iar vampirul cu care am purtat o conversație îi așeazase un țăruș exact în zona inimii.

- Nu, Nuuu!!! Am urlat cu disperare în timp ce îmi trăgeam cu putere părul, toți mă priveau.

Samuel mă privise cu tristețe, era neputincios.

- De ce ți așa mult la un vampir care te minte, tu chiar crezi că te iubește? Întreabase Anna, începând să râdă cu poftă. Pentru că dacă asta credeai, atunci ești proasta proastelor!

Anna privise către Samuel și acesta își apleacase fața spre pământ, semn că se simțea vinovat. Anna îi studiase atentă gesturile, după care, își întoarse privirea către mine care am rămas în ceață.

- Despre ce vorbești?

Îmi ridicasem privirea spre Anna confuză.

- Nu este nimic! Rostise Samuel și se zbătu să scape.

Nu puteam crede că Samuel a putut complota împotriva mea.

- Chiar crezi că o vei putea minți mereu? Îl întrebase Anna, privindu-l adânc.

- Îți este teamă că te va urî, nu-i așa!?

Anna se plimba prin fața noastră, privind când spre mine, când spre el. Ben cu siguranță ti-a spus, haide Samuel pe Thalia o poți păcăli ușor, nu și pe mine, ai uitat?