Vampirul fermecător (Completă)

Capitolul 22

Eram gata, strălucind într-o rochie de lux și purtând un machiaj care acoperise roșeața din jurul ochiilor, în timp ce Samuel al meu probabil era mort.  Am expirat ca un suspin, întreruptă de ușa care sa deschis.

Imaginea lui Lucian mă determinase  să pufnesc iar în plâns, deabea cât îmi mai revenisem.

   — Te rog, spune-mi că Samuel al meu trăiește! L-am privit implorător, speriată de răspunsul care urma să apară.

  — Depinde doar de tine, viața lui atârnă de un fir de ață. Răspunse  Lucian cu o privire nulă. Ața e atat de subtire si fragila ca o poti compara cu o suvita de par. Vino!

Nu am vrut să-l supăr, așa ca l-am ascultat. Am intrat într-o cameră imensă,  în mijlocul căreia se afla un sicriu negru strălucind de la atâtea diamante. Am înghițit în sec, analizată de o mulțime de vampiri.

   — Spune-mi că Samuel trăiește și jur că nu o să-ți creez probleme! Făgăduisem cu sinceritate, Lucian își întoarse privirea spre mine.

   — Trăiește, l-am constrâns să plece și să rămână cu gândul că ești moartă.

Buzele mele se aplecase în jos și ochii din nou se umpluseră cu lacrimi. Singurul bărbat care m-a iubit cu adevărat, mă va da uitării.

      — Dragii mei, fără sa mai trag de timp, pentru că sunt mai nerăbdător ca niciodată, surâse Lucian. Vreau să v-o prezint pe Nathalia.

Un șir de aplauze au umplut sala.

     — E noaptea în care Carol, regele care ne-a oferit eternitatea, va deschide ochii. Băieți! Le făcu un gest și doi vampiri au deschis capacul.

Lucian scoase un cuțit care îmi tăiase răsuflarea doar când îl analizasem. Cu capul lung și perfect ascuțit.

Lucian îmi luă mâna și o așeză pe a lui, apoi o taie ușor și o îndreaptă spre Carol. Mi-am închis ochii,  simțind cum picături de sânge continuau să curgă. A așezat-o la gura lui Carol și inima mi-a tresărit când Carol își deschise ochii roșii și apoi colții lui se înfing adânc în încheietura mâinii.

M-am străduit să nu țip, i-am promis că nu-i voi cauza probleme și riscam să-i pierd încrederea. Un șir de aplauze se auzise din nou, de această data mai tare.

   — Ce a durat atât?

Dumnezeule, niciodată nu mai auzisem o voce să sune atât de înfiorătoare de să-mi provoace pielea de găină. Mi-am retras mână amorțită și mi-am șters-o de rochia neagră și strâmtă până la genunchi. Părul îl purtam desprins și îmi ajungea până la brâu, creț, bretonul fiind prins într-o parte cu două clame.

Carol se ridicase, părăindu-și oasele. Lucian refuza să-i răspundă și își așeză paharul cu șampanie pe masă. Se apropiase de tatăl lui și îi prinde mâna, după care se îmbrățișează.

   — Mi-ai lipsit! Vocea lui Lucian se înmuiase ca păinea în lapte.

   — Destul cu iubirea. Se desprinse din îmbrățișare, după care mă privise în ochi.

Adam avea părul negru, era mai înalt decât Lucian, cu ochii căprui și o barbă căruntă, asemenea unui francez. Era îmbrăcat într-un costum bleumarin, elegant.

   — Cu cine am onoarea?

Îmi sărutase mâna și simțeam înțepături în piept. Urma să mă omoare.

   — Nathalia Cole! Rostisem cu bălbăială.

Mi-am tras mâna și  am schițat un zâmbet fals.