Antagonistul favorit

Doi-unu pentru el

Stând pe bancă mi-am răscolit creierul pentru un plan, un mod de a i-o plăti, dar în același timp mă întrebam dacă chiar aveam să fac asta. Normal că aveam să fac asta, nebunul mi-a tăiat cauciucurile!

Aproape îmi terminasem cafeaua din termos când am zărit Hyundai-ul Kona albastru al Sandrei. M-am ridicat de pe bancă și m-am dus spre ea până să oprească.

-Unde mergem? a întrebat, imediat ce m-am urcat în mașină, dându-și ochelarii de soare jos de pe cap și întorcându-se spre mine.

-Voiam să merg la cumpărături când s-a întâmplat incidentul cu vecinul...

-Atunci mergem la supermarket și plănuim ceva noi, a zis, hotărâtă plecând în trombă de pe loc. Deci, cum arată? m-a întrebat imediat ce am ieșit de pe poarta complexului.

-Știi paginile alea cu stripperi? am întrebat, după un moment de tăcere.

-Normal că da, a răspuns, claxonând o mașină care îi luase față.

-Zici că e picat de acolo, am oftat. Are niște mușchi, pătrățele și tatuaje pe brațe....

-Stai! m-a întrerupt. De unde știi de tatuaje?

-Când m-am dus dimineață să-l confrunt în legătură cu cauciucurile era la bustul gol, am zis.

-Mă mut la tine, e clar, a zis făcându-ne pe amândouă să izbucnim în râs.

Tot drumul până la magazin a fost presărat cu întrebări despre el, la care nu avem răspuns. Mai ales la cea de unde pornise totul. Nici eu nu știam, dar să fiu a naibii dacă aveam să pun eu punct prima la războiul acesta.
Sper că sughițase la cât îl pomenisen, dar fără să îi știm numele. Trebuia să îl aflu cumva, poate de la avizier.

După câteva ore bune de cumpărături și după o oprire la mall, ne-am întors acasă. M-am dat jos din mașină să i-au pungile, când Sandra a scos o pungă plină de post it-uri și mi-a fluturat-o în față.

-Care e mașina lui? a întrebat amuzată.

-În plină zi, ce naiba?! am exclamat, uitându-mă în stânga și în dreapta de teamă să nu fim văzute.

-E cea mai inofensivă idee care mi-a venit pe moment, asta dacă nu vrei să-i zgâriem portiere, să-i spargem geamurile...

-Doamne, Sandra, nu, am replicat, panicată. Vino!

Am lăsat cumpărăturile în mașina ei și ne-am dus spre a lui. Uitându-mă în sus la bloc, apoi la mașina neagră și lucioasă, care părea de cinci ori mai scumpă decât a mea, am avut un moment de ezitare, apoi văzându-mi prietena că deja se apucase să lipească hârtiuțe verzi pe capotă, am lăsat precauția la o parte și am intrat în joc.

Inima îmi bătea cu putere și aveam senzația ca suntem urmărite cu fiecare hârtiuță pe care o lipeam. Mă tot uitam în jurul nostru și la intrarea în bloc să nu ne prindă cineva, să nu ne prindă el. Deși era sâmbătă, complexul era chiar liniștit, de parcă se aliniaseră planetele să pot face eu nebunia asta.

După aproape o oră de lipit, mașina cândva neagră era verde cu dungi galbene și roz. Făcând câțiva pași în spate să ne admirăm opera, ne-a bușit râsul. Doamne, nu mai făcusem niciodată așa ceva și mă simțeam așa de bine. Simțeam fluturi în stomac și o veselie nebună. Voiam să mă duc să-i bat la ușă și să-l întreb inocentă dacă și-a cumpărat altă mașină.

-Acum așteptăm, a spus Sandra, așezându-se pe bancă și făcându-mi semn să mă pun lângă ea.

-Poate nu coboară acum, mai bine sun la interfon ca să-l fac să iasă, am zis, ridicându-mă de pe bancă, dar chiar atunci s-a auzit ușa scării deschizându-se.