Antagonistul favorit

Te iubesc

-Cu persoane de genul ăsta te asociezi Eva?a întrebat tata, nervozitatea reverberându-i în voce, imediat ce am rămas doar noi.

-Tată, Radu nu este așa cum crezi tu, am spus simplu, dezbătând dacă să mă așez sau să merg după Radu.

-Stai jos, a decis tata pentru mine, ca de fiecare dată. Bărbatul ăla e un golan, care o să te tragă în jos după el. Ai atâta potențial, Eva, nu ți-l irosi cu pușcăriași.

M-am așezat și am tras cu ochiul la prietena mea care părea uimită. Simțeam că sunt pe muchia unei alegeri importante. Dacă rămâneam aici și nu spuneam nimic, ar fi însemnat să fac fix ce făceam de fiecare dată când aveam o discuție cu tata, nu-mi spuneam niciodată părerea, iar dacă decideam să vorbesc, să-i iau apărarea lui Radu, așa cum ar trebui, aș deschide o cutie a Pandorei pe care o țineam ferecată de mulți ani.

Oare venise timpul să o deschid?

-Vreau să-l acceptați pe Radu, am început, uitându-mă când la unul când la celălalt, este o persoană importantă pentru mine.

-Pe cine vrei să accept? Nu ai văzut cum arată?

-Deci înfățișarea lui te deranjează cel mai tare, încât nici nu ai vrut să-l cunoști, să schimbi două vorbe, am zis amar, luând paharul de suc și bând din el, uitându-mă la doza desfăcută de Radu, dar nebăută.

-Știu genul lui, Eva, nu te bosumfla ca un copil, nu uita că multe cunoștințe de ale mele, din tinerețe erau ca el, așa că știu exact ce urmărește. Nu am zis nimic când te-ai despărțit de Marius, Dumnezeu știe de ce, era un băiat bun, la locul lui, dar cred că a venit momentul să mă implic, a zis dur. O să îți facă maică-ta rost de numărul băiatului Ginei și vreau să te întâlnești cu el. E băiat cu o stare financiară bună, o să fie bun pentru tine...

-Pentru că e aprobat de tine, nu? am întrebat, întrerupându-l, mutându-mi privirea spre el.

-Nu fi nesimțită, a răspuns, luând telecomanda și dând volumul mai tare la televizor, semnalând sfârșitul discuției.

Nici nu m-am chinuit să mai spun ceva, nu avea rost, niciodată nu avusese. Cam ăsta era tata, în esență, era un om foarte bun, iar intențiile lui erau onorabile, dar execuția era execrabilă. Știam că tot ce face era pentru a-mi fi mie bine, dar perspectiva lui nu se alinia deloc cu a mea. Făcusem multe greșeli până acum, dar învățasem din ele sau speram că o făcusem.

Relația noastră era ciudată, din afară părea normală, dar interiorul era toxic. Nu cred că avusesem vreodată dreptul la o părere, iar atunci când mi se cerea, nu era luată în considerare. Când am mai crescut, m-am detașat încet, încet, dându-mi seama că nu aveam să realizez nimic personal stând și așteptând schimbarea, dar nici așa nu a fost bine.

Uitându-mă în perspectivă, intrasem dintr-o relație toxică, în una care mi se părea sigură și înfloritoare, dar care la final s-a dovedit a fi și ea fix ca prima. Sigur, nu pot compara cele două grade de relație, dar baza era aceeași.

Știam foarte bine când să tac ca să evit escaladările, știam când să zâmbesc și să mă prefac, știam când să îmi fac apariția și știam ce imagine să afișez.

Doar că în seara asta, ceva se rupsese în mine și se revărsase peste marginea deja prea plină a paharului. Prejudecățile tatei la adresa lui Radu mi se păreau de neacceptat, așa că am făcut ce nu făcusem în 28 de ani, mi-am susținut părerea.

-Nu am spus niciodată nimic, nu ne-am contrazis, deși aș fi avut multe de spus, dar de data asta nu mai accept așa ceva. Tu te auzi, tata? Cine ești să judeci un om? Mai bine zis, cu ce drept?am zis păstrându-mi vocea calmă. Cred că alegerile pe care le-am făcut până la vârsta asta, au fost benefice pentru mine, Radu fiind una dintre ele. Știați, am spus, uitându-mă când la mama când la tata, că nu am putut dormi nopțile, aveam coșmaruri după despărțirea de Marius, iar ziua eram ca un robot? Am fost foarte aproape de depresie, iar părerea mea despre mine scăzuse considerabil.