Antagonistul favorit

Confruntarea

Nu am fost niciodată prinsă cu un băiat în adolescență pentru că nu-i aduceam acasă, dar nici în cele mai groaznice coșmaruri nu îmi imaginam că aveam să fiu prinsă în propria casă cu un bărbat!

Nici nu pot cuprinde cu minte cât de jenantă eram în momentul acesta care parcă se tot întindea și întindea, ca un elastic, așteptând momentul când acesta avea să se rupă. Nu cred că era cazul să explic nimănui ce făceam pe canapea, era destul de clar, dar trebuia să explic totuși cine era Radu.

Când spun că nu mă prinseseră cu un băiat în adolescenta, asta se întâmplase pentru că eram foarte atentă când erau părinții mei acasă. Niciodată, dar niciodată nu le-am prezentat un băiat de care-mi plăcea. De ce? Ei bine, atunci când încă nu știam cum funcționează lucrurile și când îi spuneam mamei de un băiat anume, acela brusc nu mai vorbea cu mine. Nu, nu era că și cum dispărea, doar nu eram mafia, doar că pur și simplu mă ignora sau se prefăcea că nu exist.

După ceva timp am făcut conexiunea și am încetat să mai spun părinților de anumiți băieți. Știam foarte bine ce se voia de la mine, căsătorie, apoi copii. Din nou, nu făceam parte din mafie și nu trăiam fizic în secolele trecute, dar la naiba dacă în practica, acolo eram.

Nimeni nu era bun pentru mine, decât cel ales de părinți. Nu de puține ori am trecut prin situații de-a dreptul penibile în încercarea lor de a mă ,,cupla'' cu cel considerat de ei potrivit. Nu conta că el nici în clin, nici în mânecă, nu voia să aibă de-a face cu mine sau că avea deja prietenă, mamele vorbeau , tații se puneau de acord, de parcă eram doar o tranzacție pentru ei, noi fiind bunurile de schimb.

Îmi amintesc și acum încercările eșuate ale lor de a ne despărți, când am început să mă văd cu Marius, mai mult decât prieteni. Aproape reușiseră într-o zi, la început de tot, când nu știam cu ce se mănâncă o relație. Eram mici și tranziția de la prieteni la iubiți, a fost oarecum, lină exceptând momentul acela ciudat. Ieșisem amândoi în parc, lucru normal pentru noi până atunci, iar Marius se întrebase cum ar fi să fim iubiți, un soi de simulare. Aveam șaisprezece ani, țineți minte! Abia de vreun an jumătate încetasem să mă mai joc cu păpușile, iar el încă se juca Dota. Eram niște copii, așa că în ziua aia am decis să încercăm, să vedem cum ar fi, nu că ar fi fost o diferență prea mare de ce făcuserăm până atunci, în plus ar fi fost săruturile și afecțiunea mai fățișă.

Naivă, le-am spus părinților de noul status dintre noi, când am ajuns acasă, și la fel de naivă am fost să cred că ei o să permită așa ceva. Peste o săptămână, Marius și părinții lui s-au mutat în Otopeni, iar relația noastră aproape se destrămase, cel puțin cea romantică. Tot în acea săptămână, la o petrecere organizată de ei, mi-au făcut cunoștință cu băiatul prietenilor lor, Sorin. Pe sistemul, v-ați cunoscut, acum sunteți împreună.

M-am cutremurat, la gândul că același lucru s-a putea întâmpla și acum, dar văzându-l pe Radu cum se ridică în picioare și se postează în față tatei cu mâna întinsă, mi-am dat seama că el nu avea să renunțe ușor, nu avea să se lase cumpărat. Dar în același timp, priveam și prin ochii tatei și știam că își formase deja o părere. Tatuat, bărbat și neaprobat de el, în special tatuat, nu avea ce să caute în viața mea.

Îi cunoșteam foarte bine prejudecățile și conceptele, iar stereotipul din fața lui, din punctul lui de vedere, se afla doar într-un loc, din diverse motive ilegale.

-Bună seara domnule, mă numesc Radu Adam, încântat de cunoștință, l-am auzit pe Radu spunând calm pe sine, în timp ce eu, m-am ridicat de pe canapea, oftând, pregătindu-mă pentru ce avea să urmeze.

-Nu este deloc bună, tinere, a zis tata, ignorând complet mâna întinsă și uitându-se la mine. Așa te-am educat noi? Ce ți-a lipsit vreodată? Ai avut tot ce ai vrut, te-am lăsat să faci totul de capul tău și cu din ăștia te înhaimi?a răbufnit, văzând cum îi pulsează o venă la gât. De ce ne faci asta?