Antagonistul favorit

Overthink

M-am trezit cu mult înainte să sune alarma telefonului, dacă faptul că nu dormisem toată noaptea se poate considera somn.  Ațipisem de câteva ori înainte să renunț la a mai dormi pentru că mintea lucra la capacitate maximă. Gând după gând, nu mă lăsau să mă relaxez îndeajuns cât să adorm, așa că am analizat fiecare scenariu posibil, fiecare decizie, fiecare drum și nici unul nu era mai potrivit decât celălalt. Nici un scenariu nu se termina fericit pentru că viața nu era făcută să fie așa de simplă, cel puțin pentru mine.

De fiecare dată când se întâmpla ceva bun, trebuia să mă aștept ca în viitorul apropiat, acel lucru să-mi fie smuls de lângă mine. Mulți numesc asta pesimism, negativism, eu numesc asta spirit de conservare și pragmatism.

Am ascultat fiecare inspirație și respirație care ieșeau printre buzele deschise ale lui Radu, apoi , spre dimineață, l-am simțit cum se trezește, se ridică încet din pat și iese din cameră. La scurtă vreme, am auzit ușa de la intrare deschizându-se, apoi închizându-se încet.

Îmi venea să urlu pentru că îmi respectase barierele pe care le ridicasem inconștient și îmi lăsase spațiu, deși o mica particică din mine dorea să fugă după el să se întoarcă!

Nu strica tot ce s-a întâmplat până acum doar pentru că îți este frică!

După ce plecase, m-am ridicat din pat și m-am dus în bucătărie să-mi fac o cafea și să mă pregătesc de birou.

Durerea care pulsa încet în spatele ochilor, îmi spunea tot ce aveam de știut despre cum avea să-mi fie ziua!

M-am îmbrăcat mecanic și am plecat la o oră anormal de devreme pentru birou, dar dacă mai stăteam în casă înebuneam ; trebuia să-mi umplu cât mai repede timpul, altfel aveam să mă las cuprinsă de gânduri.

Trebuia să fiu nebună, altă explicație nu aveam pentru cât de prost gestionasem tot. Era vorba doar de o afurisită de periuță și de niște haine! Nu era ca și cum îmi ceruse luna de pe cer!

Mai ții minte cât de repede a progresat relația cu Marius? Mai ții minte cât ai suferit după?
Dar Radu nu este așa! Nu are cum să fie așa!
De unde știi asta?

-Trebuie să mă apuc de treaba, am șoptit cu voce tare, așezându-mă la birou și încercând să-mi alung gândurile și să mă concentrez la proiectul care avea nevoie de avize și aprobări.

**

Am închis laptopul și m-am sprijinit de spătarul scaunului oftând, strângând din ochi obosită. Fusese o zi grea și abia așteptam să ajung acasă, să beau un pahar de vin și să mă relaxez cu o carte bună sau să dorm 12 ore. Cu planul făcut, m-am ridicat, mi-am strâns lucrurile și am ieșit din birou sperând să evit interacțiunea cu colegii, așa cum reușisem pe tot parcursul zilei, exceptând micile conversații privind anumite aștepte ce țineau de proiecte.

Reușisem să ajung în mașină, răsuflând ușurată, când mi-a sunat telefonul. M-am uitat repede despre cine este vorba, apoi am comutat apelul prin bluetooth, să mă pot concentra la condus și am răspuns, vocea Sandrei umplând habitatul mașinii.

- Ce faci în seara asta?

- Speram să citesc o carte, un pahar de vin alături, am răspuns scurt.

- Vin la tine atunci, a declarat, astupând microfonul și vorbind rapid cu cineva.

-Sandra, nu cred că aș fi o companie potrivită, am spus repede, poate prea repede.

-Ce s-a întâmplat? a întrebat suspicioasă.