E seară, adierea, de vînt în frunzi foşneşte,
Iar soarele din zare în mare se cufundă
Şi focul său se stinge, lumina se topeşte,
Prin pomii din grădină miresmele abundă.
Un susur lin de apă îngân-o melodie,
Şi florile celeste îi luminează calea
În ritmul ei dansează un puf de păpădie,
Pe cer domnul luminii îşi năruie culoarea.
Şi alba fiica nopţii se-aprinde tot mai tare,
Frumoase diamante îi încunună zarea
Lumina cu lumină, pe cer prinde culoare,
Încoronează cerul şi-i dăruie splendoarea.
Pe calea înflorită din falnica grădină,
Se-adună frumuseţea, parfumul ş-adierea
Un curcubeu al vieţii de tainică lumină,
Ce extaziază văzul, şi gândul, şi simţirea.
