Pe culmi de munţi înalte, purtat de dorul tău
În orice zi şi noapte, se-nalţă gândul meu,
Purtat de amintirea secundei pătimaşe
Când eu învins de doruri, te-am strâns n-a mele braţe.
Îmi amintesc şi mâna, când sta în mâna mea
Cuprinsă de dorinţa de-a nu te mai uita,
De braţul tău cel moale, ce-odată desmierdat
Nu-l voi uita vreodată, cum nici nu l-am uitat.
Dar mai presus de toate, iubit-o mi-amintesc
Când mi-ai vorbit cu glasu-ţi cel dulce si ceresc,
Mi-ai spus în seara-ceea că nu vei da-napoi
De va fi scris în ceruri să fim noi amândoi.
Acum, îţi dau răspunsul l-a tale întrebări
Ce mi le pui atunce-a când suntem doar noi doi,
Când mă întrebi: Cu mine, ai fi tu fericit?
Îţi spun, aş da chiar totul ca să mă fi iubit.
Căci în a tale braţe, îmi este fericirea
Şi doar sărutul tău mi-aduce nemurirea,
Când mă gândesc la tine, tot trupul îmi tresaltă
Spre o dorinţă sfântă, puternică, înaltă.
Şi...cum poţi crede oare, că după un sărut,
Aş mai putea uita, din clipa sărutării, al inimii tumult
Că dacă soart-ar face, de şi tu m-ai iubi
Doar o perioadă scurtă, atât te-aş mai dori?
Când doar o trecătoare, atingere de mână
Trezeşte-n mine doruri, să gust şi a ta gură
Şi doar un zâmbet moale în orişice clipită
Mi-arată-n al meu suflet, cât îmi eşti de iubită.
O, înger al iubirii, stăpâna vieţii mele
De ce nu-mi dai o şansă, să te ridic la stele
De ce nu laşi dulceaţa iubirilor eterne
Ca să ne prindă-n lanţuri, nicicând să ne dezlege.
