La ce-mi folosesc prieteni care mainile imi strang,
Cand cu an si an ce trece, tot mai mult eu am sa plang
Cand in inima-mi ranita, am un dor nepieritor,
Si in dragostea-mi fierbinte, nu am nici un viitor?
Cum sa poata al meu suflet, sa zambeasca vesel iar,
Cand din barca vietii mele, nu zaresc nici mal nici far
Cand ma clatin in furtuna, dus de valuri si de vant,
Si in noaptea fara stele, albe stafii ma-nspaimant?
Cum sa cred ca vreo speranta, pe pamant as mai avea,
Cand o sansa de scapare, zboara ca un fulg de nea
Cand mareata incercare, de-a zbura in infinit,
A fost o dezamagire, un esec nesuferit?
Oh, as vrea sa fi murit, inainte de-a ma naste,
Sa fiu tremurul din vorbe, sa fiu lacrima din soapte
Sa fiu steaua nemuririi, ce-a-nceput a straluci,
Cand poetul fara moarte, plin de glorie murii.
