În tăcerea de cristal a-ntunecatei nopţi,
Prin frunze de stejar aleargă vântul lin
Căci vremea-i când zânele sorţii,
Îmi judecă prea crudul destin.
De-o fată cu ochi mari, privire blândă,
Sortit am fost pe veci să fiu îndrăgostit
De zâmbetul din ochii de madonă,
În ochii mei să fie doar un zâmbet trist.
Ea drumul ei şi-l va urma într-una,
Căci nici o stea din drumul ei nu se abate
În seri întunecate eu şi luna,
Vom contempla la visele-mi deşarte.
