OVER AGAIN

Capitolul 49

 A/N: Hey! In sfarsit, capitolul 49. Initial, am vrut sa-l fac si pe 50 tot in asta, doar ca nu voiam sa va mai tin pe jar si in plus, sunt foarte ocupata cu scoala si incerc sa scriu cat de mult pot. Oricum, sper sa va placa capitolul si sa nu va plictiseasca. Nu uitati sa-mi lasati parerile voastre, conteaza foarte mult pentru mine. Cantecele pentru acest capitol sunt:

When I Was Your Man- Bruno Mars;

Skinny Love- Birdy. 

LOVE YOU!!Xx

HARRY'S POV

Ma holbam de cateva minute la tavan, singur cu gandurile mele, pe fundal se facea auzit vantul ce batea in ferestre si sufla neincetat. Mi-as fi dorit sa fie la fel de usor si cu certurile dintre mine si Lyla: vantul sa bata si sa ia zapada o data cu el, sa ia tot ce e  rau si sa ne impacam. Insa asta se poate intampla doar in povesti fantastice, nu in viata reala. Mi-am intors capul, am intins usor mana in cautarea ei, dar am simtit doar cearsaful rece si sifonat si intunericul care invaluie toata camera ca pelerina unui demon. Unde s-a dus? Mi-am adus aminte de ziua in care am adus-o aici si a plecat in parc, in toiul noptii, pentru ca nu reusea sa adoarma. Stiam ca a  plans, dupa suspinele pe care incerca sa le ascunda, As fi vrut sa o strang in brate si sa o simt aproape de pieptul meu, sa-i sarut parul involburat...dar uneori lucrurile nu sunt atat de usoare cum ne le dorim si ratiunea e mai presus decat instinctul. Toate zilele astea in care a plans m-au facut sa realizez cat de mult am ranit-o, insa, fara sa stie, durerea ei ma raneste si pe mine. De fiecare data cand plange, imi aduc aminte ca eu sunt motivul lacrimilor eu. De fiecare data cand ma ignora, realizez cat de mult am ranit-o atunci cand eu i-am intors spatele si uneori cred  ca face asta doar ca sa simt asa cum am facut-o eu sa simta in acele momente. Si doare atat de mult...

Dar am incercat. Am stat ore intregi strigand-o si spunandu-i cat de rau imi pare. Ea mereu imi raspundea rece si imi spunea sa plec, simtind atata deznadejde cuprinzandu-ma precum o rana deschisa pe care picuri usor sare marina. Nu mai stiu ce sa fac, cum sa ma fac inteles si iertat. Nu pot decat sa atept si poate doar sa incerc sa fac si eu jocul ei: sa fiu ignorant si orgolios. Am intrerupt-o in mijlocul propozitiei in masina si poate voia sa rezolve ce e intre noi... poate. Toata treaba asta cu prefacatoria mi s-a parut cel mai greu lucru de facut. Sa stiu ca fiecare strangere de mana si fiecare zambet erau doar niste lucruri pentru a-i convinge pe ceilalti, doare ca naiba. Macar am putut sa simt din nou electricitatea aceea care ma strabate de fiecare data cand o ating.

Imi e atat de dor de ea... De parul ei matasos imprastiat pe clavicula mea. De zambetul ei adevarat care imi face ziua mai buna. De rasetul ei contagios. De senzatia buzelor ei peste ale mele. De felul cum ma tachineaza. De degetele noastre tinandu-se strans. De imbratisarile calde ce imi fac inima sa salte. De mirosul ei dulceag. De... tot. Si acum ea e nervoasa pe mine pentru tot ce am dat in vileag, eu sunt suparat pe ea pentru ca ma ignora si nu vrea sa ma asculte. E atat de complicat! Cum vom iesi din situatia asta? Suntem precum moliile atrase de foc. Numai ca nu stiu exact cine e molia si cine e focul. Cred ca am facut schimb de roluri de vreo cinci ori zilele astea: cand ma ard eu, cand se arde ea.

Mi-am mutat din nou privirea spre spatiul gol de langa mine, dandu-mi seama ca as putea sa-mi alin cumva dorul. M-am apropiat de perna, cuprinzand-o cu bratele si afundandu-mi capul in ea. Aroma placuta imi dezmierda simturile, gandindu-ma ca nu e nimic in lume care sa egaleze asta. Ar fi fost de mii de ori mai bine daca ii puteam adulmeca mirosul de pe pielea ei, nu de pe o perna. Reuseam sa adulmec si un miros sarat, abia dupa asimiland materialul ud, cauza fiind lacrimile ei. Brusc, o intrebare imi tulbura mintea, ceea ce ma facu sa imi ridic fata. Cum ar fi fost viata mea fara Lyla si cum ar fi fost viata ei fara mine? Cum ar fi fost daca nu ne-am fi intalnit in ziua aceea de vara? Fara ea, nu cred ca as fi invatat cum e sa iubesti cu adevarat, cum e sa ai o prietena adevarata, gata mereu sa te ajute. Fara ea nu as fi ras la fel de mult si nu as fi ajuns unde sunt acum. Ea mi-a schimbat radical viata, insa acum incep sa ma intreb cum i-ar fi fost ei fara mine. Nu ar fi plans in fiecare zi acum trei ani, ci ar fi fost concentrata pe universitate. Nu i-ar mai fi fost frica sa iubeasca si si-ar fi gasit pe altcineva. Daca eu nu as fi intalnit-o, Andrew nu s-ar mai fi comportat asa cu ea. Poate ar fi fost cu el. Sau poate cu Logan. Dar aceste variante ma enerveaza la culme. Nu si-ar mai fi pierdut prietena si multe alte lucruri. A facut atatea pentru mine si eu am ranit-o. Poate ca vrea cu toata ignoranta asta sa se razbune pe mine pentru tot ce i-am facut.