OVER AGAIN

Capitolul 36

A/N:Hey!Am reusit sa postez si acest capitol si imi pare rau pentru mica intarziere. Sper sa va placa si va astept parerile si sugestiile!LOVE YOU!!Xx

LYLA'S POV

Razele soarelui strapungeau draperiile maronii,aerul parand ca o pulbere care avea menirea sa ma trezeasca. Ochii mi s-au deschis incet,ceata care imi facea vederea tulbure disparand dupa cateva clipiri. Obisnuindu-ma cu peisajul de dimineata,am observat ca parul meu se rasturna ca o cascada ondulata pe perna neagra si nu pe pieptul cald cu care ma invatasem.  Bataile constante ale inimii care imi mangaiau urechile in zorii diminetii erau acum inlocuite de linistea impunatoare si sunetul paturii care se misca o data cu nerabdarea si nelamurirea mea. Ochii aceia  care imi aminteau de iarba de un verde crud pe timpul primaverii nu mai erau aici sa ma intampine. Bratele musculoase nu mai erau incolacite in jurul trupului meu,imbratisand cu o mana patura ce ma invelea,in timp ce cealalta statea de-a lungul cearsafului gol de langa mine. Respiratia mentolata care imi gadila fata si vocea groasa care imi trezea simturile nu mai erau aici sa imi dea energie pentru o noua zi. Toate aceste elemente aveau in comun o singura persoana:Harry.

Unde era?De ce nu se afla langa mine?Ce face la ora...10 dimineata?O expresie surprinsa si-a facut aparitia pe fata mea uitandu-ma la ecranul telefonului,sarind din pat ca si cum ar fi fost in flacari. Cum am putut sa dorm atat de mult?De ce nu m-a trezit?

Deja imi pot imagina ca s-a holbat la mine vreo 10 minute dupa ce s-a trezit,eu facand tot felul de fete ciudate si el chicotand incet incercand sa nu ma trezeasca. Gandindu-ma mai mult la acest lucru in timp ce imi faceam rutina de dimineata,chiar aveam nevoie de somn. Zilele acestea au fost suprasolicitante. M-am simtit ca si cum pluteam pe un ocean,mareea lovindu-ma cu fiecare val de o stanca a durerii,eu fiind neputincioasa. Dar dupa aceasta noapte,cred ca am reusit sa sparg acea stanca care imi statea in cale. E ca si cum as fi prins supranaturale,amintindu-mi de extazul care l-a cuprins pe Harry cand vorbea de Merlin. Totusi,avea dreptate in legatura cu vrajitoria. Nu isi da seama,dar a aruncat o magie asupra mea facandu-ma mai puternica decat acea piatra. El chiar este Merlin... Merlin al meu si numai al meu.

Cu toate acestea,confuzia inca persista inauntrul meu,tot intrebandu-ma ce avea de gand. Ieri mi-a spus ca vom merge undeva,lasandu-ma intr-o ceata totala. Eu si cu Harry am avut in total doua intalniri de cand ne cunoastem:cea in care mi-a pregatit o cina minunata,mutandu-mi privirea spre pat gandindu-ma la ce a urmat dupa si cea de ieri,unde am dat o raita prin lumea literaturii englezesti. Insa cred ca amandoi ar fi trebuit sa ne simtim bine cand iesim la o intalnire,avand in vedere ca parea foarte plictisit in muzeu. Asta ar insemna ca pana acum am iesit doar o data,dar nu ma plang. Sincer,fiecare secunda petrecuta cu Harry ma face sa ma simt ca la o intalnire,dar e si mai distactiv cand stam amandoi unul in bratele celuilalt,privind un film,razand unul de altul si necajindu-ne mereu. Argh,trebuie sa ma opresc din a mai gandi atat de mult si sa trec direct la actiune. Dar nu as mai fi Lyla daca as face asta pentru ca asta fac de fiecare data:analizez o problema pe toate partile,imi imaginez toate scenariile si solutiile posibile,dupa care dau frau faptelor. 

Terminand cu imbracatul intr-o pereche de colanti si un tricou roz,am dat la o parte draperiile care erau un impiediment pentru dungile aurii. Razele soarelui luminau complet camera,pentru un moment lasandu-ma pierduta in peisajul pe care il aveam in fata,parand ca si cum primavara a venit peste noapte. Nori pufosi. Mici pete innegurate care patau asfaltul. Soarele care isi intindea bratele primitoare peste tot. Deschizand  geamul,un mic vant ma trezi din acea amorteala care ma predomina. Aer cald,inmiresmat. Ce vedeam se asemuia cu o renastere dintr-o perioada plina de tristete,melancolie si durere. De asemenea,semana cu un tablou de-al lui Monet pe care il adoram...Ca toate celelalte de altfel. Analizand in detaliu privelistea,am avut o revelatie:totul arata ca mine...ca sufletul meu. Dupa un timp in care speram ca totul se va lumina si cu fiecare zi aceasta speranta se rupea in bucati,se pare ca fiecare lucru s-a intors ca acele busolei de la nord la sud.