17. Lacrimile Demonului
Mi-am ridicat brusc privirea spre chipul sau, crezand ca glumeste. Insa expresia ii era extrem de serioasa, analizandu-mi cu atentie reactia.
- Mama ta?! Am repetat surprinsa, el a aprobat usor din cap.
Am clipit buimacita. Ma asteptam la orice numai la asta nu. Mi-a ascultat opinia despre mama mea, dar el clar avea una diferita privind figura sa materna. Mai ales ca spuse doar mama, nu parintii sau familia.
M-am trezit brusc intr-o mare dilema, pana acum o parte din mine credea ca el nu se intelege cu parintii sai. Nu stiam la ce sa ma astept de la aceasta intalnire si dintr-o data imi era frica.
Mi-am muscat buza tematoare deja facandu-mi mii de scenarii in cap. El ma privea serios si usor incruntat aseptandu-mi raspunsul. L-am privit in ochi, tragand o gura mare de aer si am aprobat usor din cap.
- Mi-ar placea! Am zambit inghitind usor in sec, deja imaginandu-mi sutele de defecte pe care le va gasi mama lui la mine. Trebuia sa existe un motiv pentru care locuia cu prietenii sai, si se pare ca urma sa il aflu in curand.
El zambi usor, insa i-am observat forta din spatele acestui zambet. Nu era unul plin in totalitate de bucurie. S-a ridicat de langa mine, prinzandu-ma de mana si tragandu-ma din pat.
- Sa mergem pana nu incepe ploaia din nou! Spuse sec privind spre fereastra.
- Stai putin, nu pot sa merg asa! Am expirat speriata. Trebuie sa ma schimb. M-am agitat infigandu-ma direct in dulapul cu haine.
Nu mai cunoscusem niciodata mama vreunuia dintre iubiti mei asta pentru ca nu mai avusesem niciodata un iubit pana acum. Habar nu am la ce trebuia sa ma astept, cu ce trebuia sa ma imbrac? El veni chicotind spre mine, prinzandu-mi talia si incercand sa ma linisteasca sarutandu-mi usor obrazul.
- Esti perfecta asa cum esti! Declara usor, facandu-mi genunchii sa se inmoaie.
- Ba nu! M-am agitat in continuare cautand cu privirea prin dulapul meu dupa o tinuta potrivita pentru un asemenea moment. Dar clar nu am asa ceva, pantalonii taiati, tricourile cu imprimeuri rock si gecile cu tinte nu intra in garderoba cu scopul de a o impresiona pe mama iubitului tau, nu?
- Te va iubi exact asa cum esti! Sopti usor privindu-ma in ochi si mangaindu-mi tandru obrazul cu varful degetelor sale calde. Am respirat usor incercand sa ma calmez. Chestia asta ma luase total prin surprindere. Harry facea asta pentru a ma determina pe mine sa uit de problemele mele si ii eram datoare pentru lucrul asta. Nu ma simteam tocmai confortabil sa ma regasesc din nou intr-o familie stiind ca eu nu mai am una, dar venind vorba de parintii lui Harry chiar eram curioasa si normal extrem de speriata sa ii cunosc.
Am privit contrastul dintre noi doi si am realizat ca incercarea mea de a arata ca el imi reusise. Blugii mei negri si tricoul la fel se asemanau cu al sau, dar bineinteles pe el aratau mult mai bine.
- OK! M-am predat zambind usor, mai mult antrenata de faptul ca eram imbracata ca el si oricum nu aveam altceva mai potrivit in dulap.
A zambit satisfacut de raspunsul meu si de faptul ca nu mai comentam la tot ceea ce spunea el, cum faceam de obicei.
- Dar usuca-ti parul! Imi impuse deodata mangaindu-mi firele negre din care inca se mai scurgeau picaturi de apa.
M-am conformat scotandu-mi uscatorul si incepand sa imi usuc imensa cascada neagra. Aerul cald si puternic il ravasea peste toata fata mea. Devenea mult mai voluminos, de asta nu imi placea sa il usuc cu feonul.
Cand am terminat am incercat sa il aranjez putin, trecand cu peria prin el si asigurandu-ma ca nu imi mai ramasese nici o pata de vopsea pe fata. Am refuzat sa ma mai machiez, faptul ca purtam haine negre era de ajuns, nu voiam sa ii creez mamei sale o impresie proasta chiar inainte sa apuc sa vorbesc.
El statea cuminte, asezat pe patul meu asteptandu-ma sa termin. Expresia ii era destul de nelinistita, ma facea sa cred ca regreta ca imi propusese asta.
- Harry, esti sigur ca vrei asta? L-am intrebat atragandu-i atentia.
M-a privit surprins parca trezindu-se dintr-o transa. Ma intreb la ce se gandea.
- Da! Raspunse rapid ridicandu-se in picioare si insfacandu-mi geaca de pe umerasul din dulap.
Am strambat din nas cand mi-a asezat-o pe umeri. Asta imi strica oglinda privind tinuta sa. Brusc, mi-am amintit ca uitasem ceva, nu purtam sutien, iar prin tricoul stramt sanii mei nu aratau tocmai demn de o asemena intalnire. Dovada fiind privirea obraznica a lui Harry care s-a instalat usor peste pieptul meu, urcand apoi spre ochi cu un zambet pervers.
- Nici sa nu iti treaca prin cap! L-am amenintat ridicand degetul aratator spre fata sa si intorcandu-ma spre dulap de unde mi-am scos unul dintre sutiene. M-am eliberat din bratele sale si m-am indreptat spre usa pentru a ma schimba.
- Pe bune?! Se planse in urma mea. Inca iti mai simt gustul sanilor pe buze si tu iesi afara sa te schimbi?
Mi-am simtit obrajii luand foc, aducandu-mi brusc aminte de ce imi facuse noaptea trecuta. A venit hotarat dupa mine, tragandu-ma inapoi in camera si dandu-mi brusc geaca jos. A prins coltul tricoului meu, dar nu a reusit sa il ridice in sus din cauza maini mele care l-a oprit.
- Am devenit cam obraznici, nu crezi? L-am tachinat, tinandu-i mana in loc si asigurandu-ma ca tricoul ramane la locul sau.
Chiar si dupa noaptea trecuta tot aveam o retinere sa raman goala in fata lui. Lucru care nu parea sa fie valabil si la el.
Si-a dat ochii peste cap exasperat si m-a intors brusc cu spatele la el. Am ramas surprinsa si am scos un icnet scurt cand mainile sale le-au infrant pe ale mele, scotandu-mi rapid tricoul peste cap. L-am simtit nemiscat cateva secunde. Si-a pus usor degetele pe spatele meu, mangaindu-mi fin pielea si asezandu-si buzele pe umarul meu, unde a plasat un sarut catifelat.
Mi-a indepartat usor parul asezandu-l peste umarul meu si eu am profitat de asta pentru a-mi acoperi sanul stang cu acesta.
- As da orice sa te vad goala in permanenta! Sopti usor obraznic, buzele urcandu-i spre gatul meu. Mi-am dat ochii peste cap ridicand bratele si acoperindu-mi ambii sani.
- Dar pentru asta ar trebui sa omor oricare alt baiat de pe planeta. Nimeni nu trebuie sa pofteasca la corpul tau inafara de mine. Mi-am muscat buza incercand sa nu rad la propozitia lui nebuna, rostita totusi cu seriozitate.
- Sa nu uitam de lesbiene! Mi-am intors usor capul catre el incercand sa par serioasa desi cu greu ma abtineam sa nu izbugnesc in ras.
- Mmm, am eu grija de alea! Le fac eu sa se intoarca la dorinta pentru barbati, dar oricum nu o sa mai aiba niciunul dupa ce o sa ii extermin pe toti. Marai pe pielea mea si de data asta chiar am inceput sa rad.
- Atunci o sa alerge dupa tine! M-am imbufnat brusc deranjata de idee. A chicotit amuzat si multumit de reactia mea. Oh, rahat… umezeala.
- Eu o sa fiu ocupat cu tine.
Mi-am dat ochii peste cap.
-Imi pui sutienul ala azi? L-am mustrat incepand sa bat din picior in timp ce el imi explora spatele si o parte din mine se uda iar.
- Daca imi mai intrerupi fanteziile s-ar putea sa ramai goala de tot! Mormai prinzandu-mi talia cu bratele si tragandu-mi mainile in jos de pe sani. M-am opus dar nu avea rost in fata puteri sale. Respiratia lui a devenit mai accelerata pe gatul meu, la fel si a mea cand palma sa mi-a cuprins sanul drept incepand sa il maseze usor si delicat.
- Esti umeda? Soapta sa mi s-a imprimat pe piele.
- Mhm! Am mormait fara sa imi dau seama si am tresarit pentru ca nu voiam sa spun asta. Harry chicoti din nou si imi supse pielea, mi-am strans buzele.
- Nu ma ajuti! Am bodoganit.
- Nu sunt prea obisnuit cu chicotelile dar promit ca o sa iau lectii avand in vedere ce iti provoaca tie sunetul ala.
Am ras.
- Pe tine ce te excita la mine? Am intrebat jenata dar si curioasa.
- Nu prea multe, raspunse simplu. Mi-am intors usor capul spre el. – Doar tot! Continua intr-un ranjet pervers si mi-am mijit ochii spre el.
- Ma excita pana si respiratia ta, avand in vedere felul cum mi se izbea de piele noaptea trecuta. Ti-am spus eu ca o sa ma innebunesti. Aproape ma acuza in partea de la sfarsit si am ras in continuare.
Aveam inca sutienul in mana. Mi l-a prins usor, eliberandu-mi sanul si asezand cele doua cupe uniform peste sani mei.
Mi-a aranjat bretelele pe umeri. Se misca atat de incet incat aproape nu ii simteam atingerile. Mainile lui pricepute mi-au prins capsele la spate, magaindu-mi inca odata pielea pana la baza acestuia, dupa care m-a intors usor catre el privindu-ma fix in ochi.
- Niciodata sa nu-ti mai fie jena de mine! Habar n-ai ce inseamna pentru mine sa te vad goala.
Am inghitit usor in sec, aducandu-mi aminte ca exact de asta ma si feream de el. Ochii aia pofticiosi ma mancau din priviri. Mi-a sarutat delicat buzele, masandu-mi pielea gatului cu varful degetelor, apoi prinzandu-mi cateva suvite de par si mangaindu-le usor.
- Deci, ce crezi? Era mai bine blonda? Am ridicat din sprancene incercand sa schimb subiectul. A chicotit apoi mi-a sarutat crestetul. Adoram cand facea asta.
- Tu esti superba in orice fel!
Am ras usor scuturandu-mi capul.
- Si daca maine hotarasc sa ma tund la zero? Mi-am ridicat privirea spre el cu o ironie usoara.
Zambi cald, privindu-ma cu acei ochi care ma topeau la propriu.
- Poti sa sa te schimbi in orice fel vrei tu. Dar sa nu crezi ca poti face ceva ca sa nu mai fi atragatoare pentru mine. Toata ironia mea anterioara a disparut.
Am inghitit in sec nestiind ce sa spun. Pur si simplu i-am sarutat buzele multumindu-i pentru ca este langa mine. Mi-am luat tricoul si geaca pe mine, plus o pereche de tenisi negri, aruncand o ultima privire in oglinda si chiar daca ochii imi erau ingrozitori de rosi din cauza plansului, aratam cat de cat normal si decent.
Banuiesc ca parinti sai il cunosteau si nu se asteptau sa le aduca acasa o fata in rochita roz de vara. Asta m-a facut brusc sa ma gandesc daca mai adusese vreodata pe cineva acasa? Pe Amber… mi-am scuturat capul si am izgonit gandul.
Am coborat jos tinandu-l pe Harry de mana, dar inainte sa iesim pe usa am zarit pe canapeaua din sufragerie asa-zisul nostru copil. Mi-am lipit o palma peste frunte si am fugit spre papusa care parea moarta. Nu zicea nimic. Oare cum o oprise tata? Harry veni si el langa mine, privind bebelusul adormit.
- Suntem niste parinti groaznici! Concluziona cu un chicot amuzat.
- Suntem niste parinti repetenti! L-am corectat cu o fata bosumflata invartind papusa pe toate partile, incercand sa o trezesc la viata.
Probabil ii murisera bateriile de la cat plansese.
- Nu trebuia sa predam proiectul azi? L-am intrebat cand el mi-a luat papusa din mana facand acelasi lucru ca mine.
- Ba da! Ofta muscandu-si buza.
- Apropo, tu ai chiulit azi? Mi-am adus brusc aminte de rapiditatea cu care ajunsese la mine.
Ma privi cu o expresie de parca raspunsul ar fi trebuit sa fie evident.
- Tu nu erai de gasit pe nicaieri, crezi ca imi ardea mie de scoala? Ma acuza incruntandu-se. Ah, deci nici el nu se dusese.
M-a speriat putin reactia lui exagerata. Harry se temea de ceva, altfel nu l-ar fi ingrijorat atat de tare disparitia mea. Mi-am muscat buza inferioara nestiind ce sa spun.
- O sa i-o dau lui Ty. Ii face el ceva… si la a lui i-a schimbat functiile. Hotara zgaltaind usor papusa.
Cunoscusem deja o parte din geniul nebun al roscatului si avand in vedere ca jucaria asta era legata de un computer, banuiesc ca Harry stia despre ce vorbeste.
M-a prins din nou de mana si am iesit afara din casa. Atmosfera era din ce in ce mai rece. Vantul batea foarte usor dar iti ingheta pielea imediat, iar norii negri acoperisera cerul, semn ca nu mai aveau mult pana se vor revarsa din nou peste oras.
Nu era un cadru tocmai placut sa cunosti pe cineva, parea mai degraba un semn rau a ceea ce urma sa se intample. Mi-am blocat gandurile rele aducandu-mi aminte ca nu cred in asemenea superstitii prostesti. Harry era doar in tricou, iar aerul rece nu parea sa ii mai fie atat de indiferent acum.
Am intrat rapid in masina, multumind Domnului ca tata nu se intorsese acasa. Acum probabil recupera timpul pierdut alaturi de familia lui. Ei bine, nu avea decat sa fie fericit.
Harry si-a frecat rapid bratele inainte sa puna papusa in spatele scaunelor, unde oricum era plin de dispozitive ciudate si butelii pe care scria mare si rosu, AZOT. Ma gandeam deja sa o ascund altundeva. Ce va crede mama lui daca o va vedea acolo? Dar aveam alte lucruri de care sa imi fac griji acum.
A pornit motorul iar masina s-a miscat prinzand o viteza normala, nespecifica pentru el. Il simteam nelinistit, isi tot musca buza incruntandu-se spre drum.
- Locuieste departe? Nu stiam daca sa ma exprim prin mama, sau parintii. Harry m-a privit scurt si serios.
- Nu! A raspuns rapid dezaproband usor din cap. L-am lasat in pace intorcandu-mi atentia spre drum. Ma intrebam de ce reactiona asa. Dar raspunsul era destul de logic. Harry locuia cu prietenii sai, asta fusese probabil alegerea sa si chiar daca isi iubea mama, aceasta distanta dintre ei nu ii oferea prea multa comoditate cand venea vorba sa i-o prezinte pe iubita lui.
Ma tot gandeam oare cum aratau. Cu care dintre ei semana Harry? Mai avea frati sau surori? Care era situatia lor? Cat de stransa era legatura dintre ei?
Mi-am scuturat usor capul iesind dintre sutele de intrebari si incercand sa las lucrurile sa decurga de la sine. De data asta stateam cuminte in scaunul meu si tensiunea lui Harry imi dovedea clar ca nu era momentul pentru asemenea dulcegarii intre noi. Am observat deodata ca nu cunosteam drumul pe care ne aflam. Devenea din ce in ce mai pustiu, cartierul in care ne aflam acum era din ce in ce mai gol si parea ca ne apropiem de o zona de padure. Unde locuia mama sa?
M-am miscat in scaun incercand sa imi dau seama unde ne aflam. Am vrut sa il intreb dar seriozitatea lui m-a oprit din nou. Mi-am lipit spatele de scaun devenind din ce in ce mai speriata de pustietatea care se instala in jurul nostru. Viteza masinii s-a diminuat considerabil, dandu-mi de inteles ca ajunsese la destinatie. Dar ce destinatie?
Deodata am simtit cum raman fara aer si gura mi s-a deschis de spaima cand am zarit in fata noastra imensele porti cu gratii din fier, care ofereau o priveliste sinistra locului mai ales din cauza vremii de afara. El a ramas nemiscat dupa ce a oprit motorul privind in gol in fata noastra. Imi doream ca Harry sa fi facut o gluma prin faptul ca ma adusese aici, nici macar nu puteam pronunta in minte numele acestui loc fara sa ma cutremur, doar privind la sutele de placi funerare din spatele portilor de fier, mi se zbarlea pielea instantaneu.
- Harry, ce cautam aici? L-am intrebat cu un glas balbait rugandu-ma sa inceapa sa rada si sa imi spuna ca a facut o gluma. Dar expresia lui nu s-a schimbat deloc, o incruntatura adanca plina de durere instalandu-i-se pe frunte.
- Aici locuieste mama mea! Declara sec cu un glas plin de durere facandu-mi buzele sa tremure. Mi-am intors privirea spre imensele porti de fier in spatele carora se afla cimitirul din Seattle. Harry s-a intors luandu-si o geaca de piele din spatele scaunului pe care nici nu o vazusem pana acum. A coborat din masina, vantul de afara risipindu-i instantaneu buclele peste fata.
Am coborat si eu rapid simtindu-mi picioarele tremurande. Am mers usor catre el privindu-l cum isi ia rapid geaca pe el lasandu-si fermoarul desfacut si isi prinde buclele negre dandu-le pe spate. Nici nu ma puteam bucura de faptul ca eram din nou imbracati la fel, constientizand ca il vad pentru prima data intr-o geaca de piele aratand neomenesc, cum ma obisnuisem deja. Dar tristetea din ochii sai imi bloca orice gand referitor la acest subiect.
Mainile i-au ramas prinse in par, ridicandu-si usor capul si inchizand ochii. Am simtit cum imi dau lacrimile privindu-l cum isi strange ploapele si incearca sa isi controleze emotiile.
- Sa mergem! A spus usor eliberandu-si buclele si prinzandu-ma de mana. Am pasit tematoare pe imensa poarta simtind imediat fiorul produs de acest loc. Nu imi era teama de cimitire sau de morti, dar scopul pentru care eram cu el aici ma inspaimanta. Inca ma rugam ca mama sa sa aiba o casa in spatele acestui loc iar locuinta ei sa nu fie un cavou. Dar privirea lui Harry imi spunea clar raspunsul.
Am mers usor printre pietrele de mormant, lasandu-ma condusa de el. Vantul nu era foarte agitat dar tot imi invaluia parul, lipindu-mi-l de fata. Intram din ce in ce mai adanc in cimitir, care parea ca nu se mai termina. Deja nu mai vedeam masina si nici gardul care imprajmuia cimitirul. Dar clar nu era un moment bun sa il intreb daca mai avem mult de mers.
Treceam printre statui de ingeri, cripte fastuoase sau simple pietre funerare. Il priveam cu atentie pe Harry, incerca sa isi blocheze durerea afisand o expresie extrem de serioasa si chiar dura, care m-ar fi speriat daca nu stiam cu adevarat ce ascunde in spatele ei. L-am simtit pasind din ce in ce mai usor si mi-am rotit privirea prin jur cautand acel ceva de care nu voiam sa dau. Dar mi-am simtit brusc lacrimile navalindu-mi in ochi cand am zarit in fata noastra o placa alba de mormant inconjurata de trandafiri albi pe care scria “Miranda Styles “. Acel nume mi-a zgaraiat inima.
I-am eliberat usor mana cand am ajuns in fata mormantului, in viata mea nu fusesem mai nesigura pe ce ar trebui sa spun. Eram pur si simplu stupefiata. Mama lui Harry era moarta.
S-a aplecat usor in fata mormantului, indoindu-si genunchii pe vine si sprijinindu-si coatele de acestia.
-Buna, mama! Sopti usor plin de durere mangaind usor placa alba care inscriptiona numele mamei sale sub care scria 1976 – 2009. Asta insemna ca mama lui murise la 33 de ani. Extrem de tanara, prea tanara.
M-am aplecat usor langa el, fiind totusi in spatele sau si prinzandu-i umeri incercand sa il linistesc. L-am observat cum se calmeaza usor, figura sa desi trista si-a fortat un mic zambet dureros. Tunete infundate rasunau deasupra noastra.
- Vreau sa iti prezint pe cineva, mama. Ea e Katherine. Mi-am simtit lacrimile scurgandu-mi-se pe obraji si mi-am lipit obrazul de umarul sau.
- Katherine, ea e mama mea! S-a intors usor spre mine si pentru prima data am vazut lacrimi formandu-se in ochii sai. Am simtit un fior inspaimantator cand acele picaturi de cristal s-au strecurat in coltul ochilor sai. Nu stiam ce sa spun, formula mea de salut pe care o tot repetasem in cap, picase lamentabil.
Mi-am strans usor buzele varsand alte lacrimi. Ma durea enorm sa il vad asa, sa imi dau seama cum era viata lui cu adevarat. Mi-a prins mana de pe umarul sau tragand-o usor spre buzele sale si sarutandu-mi fin degetele, indreptandu-si privirea spre mormantul mamei sale.
- Ce s-a intamplat? L-am intrebat usor nefiind sigura daca fusese o idee buna. Nu voiam sa il fac si mai tare sa sufere.
Harry a tras o gura mare de aer, strangandu-si usor ochii, cautandu-si cuvintele.
- Acum sapte ani a fost diagnosticata cu leucemie. Mi-am strans ochii la auzul cuvintelor sale amare. Cancer. Una dintre cele mai dure boli, care te chinuie obligandu-te sa iti numeri ziele stiind sigur ca nu mai ai scapare.
- Imi pare rau! Am murmurat usor simtindu-mi vocea tremurand.
- Nu mi-a spus. A preferat sa imi ascunda asta pana cand a cedat. Contiuna si ma intrebam de ce vorbea doar la persoana lui.
- Mama mea era o femeie plina de lumina si bunatate. Chiar si atunci cand boala a pus stapanire pe ea si a fost fortata sa imi spuna, a facut-o zambind. Asigurandu-ma ca va fi mereu langa mine si ma iubi pentru totdeauna.
A suspinat amar, nereusind sa isi mai stapaneasca lacrimile care s-au scurs pe obraji sai, facandu-l sa arate ca un inger ranit. L-am strans mai tare de mana, nestiind ce altceva as putea face.
- Dupa doi ani de lupta cu boala, m-a parasit! Nu am fost intotdeauna asa. Obisnuiam sa fiu un copil cuminte, imi placeau arta si muzica, o mosteneam pe ea. Faceam orice ca sa imi vad mama fericita, ea era raza mea de soare si motivul meu sa traiesc intr-o lume in care nimeni nu ma iubea.
Si-a strans dinti, schimonosindu-si fata de durere si respirand greu din cauza amintirilor dureroase. M-am incruntat neintelegand sensul cuvintelor sale.
- Si tatal tau? L-am intrebat nereusind sa ma abtin. Nu pomenise niciodata de el.
S-a intors spre mine cu o expresie de durere care s-a transformat usor in ura.
- Eu nu am tata! A declarat cu dintii inclestati facandu-ma sa tremur din cauza tonului sau dur. Mi-am muscat buza privindu-l in continuare si asteptand sa clarifice aceasta afirmatie. Trebuia sa aiba un tata, intrebarea era ce se intamplase cu el. Si-a intors privirea lasandu-si usor capul in jos si expirand greu.
- Cand avea 17 ani mama mea a fost violata! Spuse cu o voce grea ridicandu-si privirea spre piatra ei de mormant. Mi-am simtit aerul ramand in gat, strangandu-i instinctiv mana mai tare.
- A ramas insarcinata, dar parinti ei nu au vrut s-o lase sa pastreze sarcina. Tatal ei era procuror in politie pe atunci si a obligat-o sa avorteze bastardul pe care il purta in pantece. Ii era si asa destul de rusine ca fiica sa fusese violata. Sa mai si nasca fiul unui nenorocit nu putea fi permis. Insa ea a refuzat sa ma avorteze, chiar a fugit de acasa. Sa nu ma omoare pe mine. Un blestem creat din ura si batjocora. Si-a strans ochi varsand alte lacrimi pline de durere.
- Harry, nu vorbi asa. Am incercat sa il calmez stergandu-i lacrimile fierbinti de pe obraji. Dar sincer chiar nu stiam ce altceva sa spun. Ce poti spune intr-un asemenea moment?
Pentru prima data uram faptul ca nu ma pricepeam deloc sa comunic cu oamenii, poate m-ar fi ajutat mai mult acum sa il consolez acum. Vantul se potolise in jurul nostru, dar mici picaturi de ploaie incepeai sa cada din cer. Nu mai reusea sa isi controleze emotiile, durerea si suferinta se revarsau asupra lui. Nu credeam vreodata ca o sa il vad asa. Atat de slab si vulnerabil. Atat de indurerat. Credeam ca viata mea este distrusa, dar cea a lui Harry ma facea sa imi schimb parerea despre suferinta mea.
- Nu mi-a ascuns niciodata adevarul, stia ca mai devreme sau mai tarziu voi afla. Dar cu toate astea niciodata nu mi-a vorbit despre nenorocirea ei cu durere. Uneori aveam impresia ca il iubea pe acel nemernic. Insa mereu imi spunea ca nu regreta acea noapte pentru ca asa m-a primit pe mine. Imi repeta mereu ca sunt cel mai bun lucru care i s-a intamplat si oricat ma straduiam nu reuseam sa gasesc minciuna din cuvintele ei. Pana si eu ma uram pentru ceea ce sunt, pentru faptul ca mama mea a trebuit sa plece de langa parinti ei si sa isi ia viata in maini de la o varsta la care alte fete nu vad decat baieti, distractie si popularitate. A trebuit sa isi creasca singura blestemul pentru ca parinti ei nu voiau decat sa scape de mine. Mai ales tatal ei, care la inceput a reusit sa ma ia de langa ea si sa ma inchida intr-un orfelinat. Ea trebuia sa mearga la facultate, nu putea ramane singura sa isi creasca puiul de lup. Asa cum imi spunea Jonathan, bunicul meu. Si il intelegeam. Eram un blestem, o nenorocire asupra vietii ei. Trebuia sa isi formeze un viitor nu sa ramana blocata in viata sa ma creasca pe mine.
Mi-am inchis usor ochi simtind inima cum se rupe in mine. Picaturile de ploaie se lipeau de pielea sa imbinandu-se cu lacrimile sale si transformandu-i chipul torturat intr-o cascada de durere. Mi-am stras bratele in jurul pieptului sau lipindu-mi obrazul de gatul sau si incercand sa il calmez.
- Harry, sa nu mai spui niciodata asta. Tu esti o binecuvantare nu un blestem. Si mama ta a stiut asta.
A pufnit amar.
- Niciodata nu a vrut sa imi vorbeasca despre acea noapte. Dar Jonathan incerca prin orice mijloace sa ma distruga si intr-o zi mi-a dat sa citesc declaratia mamei mele dupa viol. Isi schimonosi fata in alta masca de durere.
- De fiecare data cand inchid ochi ii vad cuvintele. Scrise rapid cu mama tremuranda pe acea foaie alba. Au fost patru in total. Dar doar unul si-a batut joc de ea. Ceilalti erau acolo pentru a lua parte la spectacol. Descrierea ei asupra lui; chipul intunecat care se bucura de suferinta ei… si-a strans pumni scrajnind din dinti. Erau beti, el era beat. Si-a batut joc de ea innecandu-se in alcool si obligand-o si pe ea sa bea odata cu el.
Incruntatura de furie a lui Harry mi-a adus brusc aminte de seara trecuta, cand il vazusem consumand orice altceva inafara de bautura. Probabil de asta nu consuma alcool, pentru ca mama sa fusese violata de un betiv nenorocit.
- Nu l-au prins nici pana la ora actuala. Mereu am crezut ca se ascund mai multe in spatele acestei povesti. A fost prea mare ura prin care a batjocorit-o pe mama, iar tatal ei fiind procuror avea multi dusmani. Mai ales ca nu era tocmai un om bun. De multe ori m-am gandit ca de asta ma ura atat de mult, eram fiul unuia dintre dusmani sai, care s-a razbunat pe fiica lui si i-a distrus viata. Dar el nu mi-a aprobat niciodata asta, continua sa imi scuipe in fata ca ma uraste pentru ca eu i-am distrus viata fiicei lui. Cand aveam 10 ani mama a hotarat sa ne mutam. Nu puteam scapa de ura parintilor ei asa ca am venit in Seattle. Lucrurile incepusera sa decurga mai bine si eram chiar fericiti, simteam iubrea mamei mele si faptul ca imi repeta mereu cat de mult ma iubeste m-a facea sa uit de felul in care am fost creat. Dar fericirea mea nu a durat mult. Cand aveam 12 ani ea s-a imbolnavit si doi ani mai tarziu am pierdut-o de tot. De atunci viata mea s-a schimbat complet. Am avut multe schimbari de comportament, acum pot spune ca sunt cuminte pe langa ce eram atunci, mai ales dupa ce am intrat in gasca lui Carter.
M-am cutremurat privindu-l atent. Cine era Carter? Si un demon mai nebun decat era acum chiar nu imi puteam imagina.
Zambi usor, amintirile revenind in mintea sa. Unele nu atat de dureroase.
- Aveam doar 14 ani, dar eram foarte inalt. Mama imi spunea mereu ca seman cu ea, si asa era. Asta era unul dintre singurele lucruri bune pe o lista lunga de amaraciune. De fiecare data ma vedeam pe mine cand ii priveam ochi verzi si superbi, mult mai superbi ca ai mei dar cu acelasi model. Felul cum isi aseza mereu buclele negre peste umeri, si purta o rochie de vara chiar si atunci cand era frig afara.
L-am privit fascinata cum zambeste privind in fata sa, mama lui parca aratandu-i-se chiar in acest moment.
- Iubea florile si animalutele mici, de multe ori aducea pui abandonati de pisica sau catel acasa. Nu ii placeau bestiile mari si puternice, ea vedea iubirea in lucrurile marunte si neajutorate.
- Fluturii! Am soptit intrand si eu in euforia sa si simtind durerea odata cu el.
Felul cum vorbea despre mama sa te facea sa crezi ca Dumnezeu nu este drept. Cum putea lua o asemenea fiinta si sa lase restul scursurilor pe pamant?
- Da! Aproba zambind. Ii adora. Gradina noastra era in permanenta plina de fluturi, de toate formele si culorile. Parca simteau si ei iubirea din sufletul mamei mele. Ea imprastia fericire peste tot, toti cei din jurul ei credeau probabil ca este cea mai implinita femeie, niciodata nu a lasat la iveala adevarata tragedie din inima ei. Incepuse sa predea la liceul nostru. Era profesoara de arte. Avea o voce superba si era apropiata de elevi sai ca o mama adevarata.
Am realizat ca Harry avea dreptate prin faptul ca semana perfect cu mama lui. Nu stiam cum arata dar talentele lui erau proba. Imi amintesc perfect noaptea in care Harry a ramas la mine si mi-a cantat inainte sa adorm, cu aceea voce superba de inger. Iar talentul sau in arta tatuajelor intra in aceeasi categorie. Pana la urma care e diferenta dintre pictatul pe panza si pictatul pe piele? Exista una: cel pe piele este mult mai greu.
Am zambit usor bucurandu-ma ca soarta fusese totusi blanda cu el si il asemanase cu parintele care il iubea. Intrebandu-ma totusi daca avea ceva si de la tatal sau.
- Stii cum… arata el? Mi-am muscat buza puternic. Aceasta clar nu fusese o intrebare potrivita.
- Nu! A raspuns scurt surprinzandu-ma. Il cunosc doar din descrierea din declaratie. Nu a vrut niciodata sa imi vorbeasca despre el sau sa imi dea detalii de genul asta. Suferinta la care am fost supus inca de mic mi-a dezvoltat o personalitate extrem de dura si razbunatoare. Dar ea imi interzicea mereu asta, de fiecare data cand pomeneam de el imi punea degetul peste buze si ma implora sa nu il mai urasc. Cum ma putea ruga asta?
Scrasni printre dinti prinzandu-si mainele in par si strangandu-si buclele pe spate.
- Inainte sa moara m-a pus sa jur ca nu o sa il caut niciodata. Ca o sa imi vad de viata mea si o sa fiu un om bun. De parca asta mai putea fi posibil pentru mine! Pufni usor.
– Am incercat, dar cand te vezi singur, plin de durere si inconjurat de persoane care te urasc… cedezi. Aveam doar 14 ani atunci, eram minor si cum nu aveam pe nimeni altcineva care sa aiba grija de mine am fost trimis la orfelinat. Dar am fugit de acolo, locul ala este un iad stins pentru sufletele copiilor. Aveam nevoie de orice ca sa ma desprind de cosmarul in care traiam. Intodeauna m-au atras masinile si cand am descoperit pista lui Carter pur si simplu acolo imi petreceam fiecare zi. Privind cursele, dorindu-mi atat de tare sa fac si eu parte dintre ei. Dar eram un pusti, foarte inalt si extrem de bine dezvolat dar tot un pusti. Nu ma bagau in seama si intr-o zi m-am enervat si le-am furat o masina.
Zambi scurt aducandu-si aminte acel moment.
Eu l-am ascultat in continuare tacuta, bucurandu-ma cand il vedeam ca are si amintiri cat de cat fericite.
Mi-am sters apa de pe fata inconjurandu-i bratul mare cu ale mele si lipindu-ma mai mult de el in pozitia care imi amortea deja picioarele.
Am realizat ca tremuram bine si imi era extrem de frig din cauza ploii usoare dar reci care imi lipea hainele de piele, insa nici nu ma gandeam sa il intrerup acum.
- Ghinionul sau norocul meu a fost ca am furat tocmai una dintre masinile lui Carter. El e seful grupului nostru. El ne organizeaza cursele, ne aduce masinile si ne scapa de politie de fiecare data cand o dam in bara. Nu mai condusesem in viata mea si sa experimentezi asta pentru prima data intr-o masina de curse cu 2000 de cai putere nu e o idee prea buna – zambi usor amuzat - dar atunci am simtit din nou ca traiesc, simteam viteza pulsand in mine si facandu-mi inima sa bata. Atunci am stiut ca masinile si cursele vor deveni viata mea.
Mi-am strans mainile in jurul bratului sau zambind usor, imaginandu-mi-l pe Harry un pusti de 14 ani, pentru prima data la volanul unei masini.
- Am alergat ca nebunul prin tot orasul pana mi s-a terminat combustibilul si m-au prins. Chicoti usor. Credeam ca sunt mort, dar Carter parca a vazut ceva in mine. Eu voiam cu disperare sa intru in grupul lui si mi-a promis ca daca castig o cursa sunt bine venit si pot sa ii pastrez masina. Ma trata ca pe fiul lui atunci!... Zambi usor, amintirea sefului sau aducandu-i evident fericire.
- Normal ca am pierdut cursa, eram atat de agitat, speriat si habar nu aveam ce trebuie sa fac. Am intrat intr-un parapet cand am declansat sistemul de azot.
De data asta rase plin de pofta molipsindu-ma si pe mine.
- I-am distrus masina, dar in loc sa imi rupa gatul mi-a promis ca ma invata tot ce trebuie sa stiu ca sa devin cel ma bun. Eram nevoit sa le spal tuturor masinile ca sa ma lase sa exersez cu ele. Carter imi promisese ca ma invata, dar trebuia sa ma descurc singur cu masina pe care primeam lectii. Usor, am devenit o parte din acea gasca, o parte importanta si mana dreapta a lui Carter. Incepuse deja sa ma priveasca ca pe fratele sau mai mic, nu ca pe fiul sau, mai ales din cauza fizicului meu care s-a dezvoltat extrem de mult. Desi imi placea sa cred ca am un tata exact asa cum mi-as fi dorit. Cand am castigat prima cursa mi-a oferit propria mea masina. Am devenit rapid unul dintre cei mai buni de pe pista si mi-am luat porecla de ''Demon al strazii'' atunci cand am sarit pentru prima data peste un tren. Obisnuiam sa trecem doar peste calea ferata, prin fata trenului. Dar intr-o seara sincronizarea a fost proasta si trenul ne-a luat-o inainte. Nu suportam sa pierd si la cat de nebun devenisem atunci m-am suit cu masina pe podul de deasupra caii ferate si am sarit peste tren pe partea cealalta. Asa a aparut saritura pe deasupra trenului. Spuse mandru.
- Mai tarziu au adaugat rampa si au numit-o sarutura demonului, dupa mine!
L-am privit perplexa, deci el inventase nebunia prin care trecusem si eu noaptea trecuta, cand sunt sigura ca m-am scapat pe mine de frica.
- Dupa asta am devenit si mai desfranat. Cresteam, intr-un fel care ametea fetele si mie imi oferea o incredere nebuna in mine. Am inceput sa ma droghez si am renuntat la scoala o perioada. Eram un adevarat demon atunci. Am prins pasiune pentru tatuaje si am inceput sa imi pictez singur corpul. Apoi l-am intalnit pe Jay care era un wet pe atunci.
M-am cutremurat auzind acel cuvant. Stiam exact ce inseamna: Wet li se spunea celor care consumau PCP - unul dintre cele mai puternice si periculoase droguri.
Aveam un amic in New York dependent de PCP… dependenta asta l-a omorat, deoarece drogul asta te face sa uiti cu adevarat cine esti si ce esti.
- L-am ajutat sa isi diminueze dependenta si sa treaca pe droguri mai usoare. Si el era batut de soarta la fel ca mine. Nu isi cunostea parinti si a crescut toata viata intr-un orfelinat. Mai tarziu ni s-au alaturat V si Ty. Pe V a adus-o Jay, ei crescusera amandoi la casa de copii, iar Ty era un copil ca mine, care voia sa scape de lume si sa isi verse viata in altceva. Mama ii murise de cand era mic iar tatal sau il batea incontinuu. Era un betiv notoriu care isi folosea fiul drept sac de box. Ty a fost si este extrem de destept, dar tatalui sau nu ii placea asta. Locul acestui baiat ar fi trebuit sa fie la MIT acum, nu intr-un garaj, instaland programe de viteza pe masini de curse.
Am expirat adanc realizand ca fericirea acestor copii nu era nici pe departe atat de mare pe cat credeam eu. Ei fugeau de lume, se aveau unul pe altul, iar cursele si faradelegile ii mentinueau in viata.
Stiam si eu destul de bine cat ajuta genul asta de libertate interzisa cand vrei sa uiti de toate si sa devi altcineva.
- Ne-am luat garajul si ne-am mutat toti impreuna, dar eu incepusem sa profit prea mult de noua mea viata. Ma bucur ca nu m-ai cunoscut in perioada aia.
M-am incruntat usor fiind total impotriva vorbelor lui. Mi-as fi dorit sa il cunosc pe Harry inca de cand s-a nascut, sa fiu langa el si sa il consolez asa cum nimeni nu o mai facea. Si la randul sau el sa ma consoleze pe mine.
Banuiesc ca perioada lui de nebunie coincidea cat de cat cu a mea, cand am luat-o si eu razna si m-am schimbat complet. Ma intreb oare cum ar fi decurs relatia noastra daca ne-am fi intalnit atunci.
- Dar ceva m-a trezit la viata! M-am speriat de tonul sau serios. Si-a dus mana la gat scotand de sub tricou lantisorul pe care il purta in permanenta la gat, frecand intre degete medalionul sub forma unui avion de hartie.
- Asta a fost al mamei mele! Sopti usor privindu-l amar. Obisnuia sa spuna ca sufletul unui om este precum un avion de hartie. Poate zbura atat de departe dar n-o face, se lasa purtat de vant in directii neasteptate si se prabuseste cand te astepti mai putin. Niciodata nu am inteles sensul acestor cuvinte pana cand sufletul meu s-a prabusit. Uitasem cine sunt, ce sunt si care este scopul meu in viata. Viata mea era pe acea pista, dar am decis ca trebuie sa ma schimb, pentru mama. Ma transformasem atat de mult incat atunci cand ma priveam in oglinda nu o mai vedeam pe ea, vedeam nenorocitul care si-a batut joc de ea. Nu mi-am batut niciodata joc de o fata si chiar daca atunci cand mi se punea pata pe una stiam ca va fi a mea, prefeream sa o fac pe ea sa vina la mine. Obsesia mea cu tatuajul era intr-un fel si o protectie pentru ele. De asta il fac, ca toti nenorociti sa stie ca este a mea si sa le fie teama sa se apropie de ea. Dar lumea a inteles gresit asta, ei cred ca este felul meu de a-mi marca posesia. Nu, este felul meu de a-mi proteja iubita sa treaca prin ce a trecut mama mea. Chiar daca nu am reusit sa tin la vreuna atat de mult pe cat ar fi trebuit, voiam sa le protejez.
Am clipit uimita ascultand acele cuvinte. Si eu credeam acelasi lucru despre acel tatuaj pana acum. Dar se pare ca drama copilariei sale se revarsa asupra sa in cele mai dureroase si exagerate moduri. Privind noul sens al acelui tatuaj nu mi se mai parea atat de obsesiv.
- Mi-am creat un nume nu numai din felul de a sofa ci si din puterea si nervozitatea de care sunt capabil. In special dupa… se opri brusc muscandu-si buza si strasngand din ochi, parand ca spunsese ceva de care nu voia sa aduca vorba.
- Dupa ce? Am repetat curioasa. Ofta adanc.
- Dupa ce l-am omorat pe cel care si-a batut joc de V.
Bratele mi-au paralizat si gura mi s-a deschis de spaima.
El m-a privit analizandu-ma cu o expresie ranita. Am incercat sa ma calmez si sa nu fac vreo scena care l-ar putea rani si mai tare, lasandu-l sa continue.
- Ea era noua printre noi, tanara si frumoasa. Multi pusesera ochii pe ea si intr-o noapte unul dintre ei a violat-o. Stranse din ochi, acel cuvant parea sa fie cel mai oribil pentru el.
– Ea imi devenise ca o sora, dar era iubita lui Jay asa ca nu aveam niciun drept asupra ei. Cel putin asa a crezut nenorocitul ala.
Scrasni din dinti lasandu-si capul in jos.
- Imi amintesc ca nu ma puteam opri, pumnii mei continuau sa il loveasca pana l-au defigurat si l-au lasat fara viata. Am pierdut controlul cu mine si am lasat furia sa ma domine. Si nu regret asta.
Ma privi serios, reactia mea dupa aceste vorbe parand sa fie decisiva pentru el.
Am respirat usor si mi-am pus palma peste obrazul sau, privindu-l calm in ochi. Nu era usor sa aflii ca iubitul tau omorase un om, sau poate chiar mai multi. Dar nu eram genul de fata atat de firava si sensibila, plus ca motivul pentru care o facuse ii oferea tot dreptul. Imaginea lui V mi-a aparutbrusc in minte, intristandu-ma cand am realizat prin cate trecuse.
El inchise usor ochii sub atingerea mea, linistindu-se ca reactionasem asa.
- De atunci nimeni nu a mai indraznit sa se apropie de o fata in acel fel. Oameni de pe pista veneau si plecau, fiind populata din ce in ce mai mult de adolescenti ca si mine. Eu am ramas de baza alaturi de Carter si alti cativa oameni din grupul sau.
Fara sa vreau, in minte mi-a aparut brusc imaginea lui Joshua. Acum intelegeam reactia lui Harry cand nemernicul aproape m-a rapit de la scoala, stiind foarte clar ce avea de gand sa imi faca. Inca avea lantisorul in mana si il strangea intre degetele sale. Il privi din nou dandu-mi de inteles ca povestea despre acel obiect nu se terminase.
- Niciodata nu l-a purtat. Doar o singura data, insa la mana. Obisnuia sa il tina intr-o cutie neagra de catifea si il privea ore in sir, fiindu-i parca teama sa il puna la gat. Nici pe mine nu ma lasa sa il port si niciodata nu mi-a spus motivul. Dar era extrem de important pentru ea si cand m-am intors la vechea mea casa l-am gasit sub perna ei, in patul in care murise. Niciodata nu am putut sa vand acea casa, este plina de amintiri dureroase dar totodata si de cele mai frumoase. Mama mea a ramas vie pentru mine in acea acasa.
L-am privit cu tandrete amintindu-mi ca in cele cateva ori cand vorbise despre mama nu pomenise de ea la trecut, semn ca intr-adevar ea era inca vie in inima lui si voia sa ramana asa.
- De atunci nu il mai dau jos, nu stiu ce a reprezentat pentru ea, dar acest medalion m-a ajutat sa imi reamintesc cine sunt si care este scopul meu in viata. I-am promis mamei ca nu il voi cauta niciodata pe acel nenorocit, dar stiu ca mai devreme sau mai tarziu soarta va hotara sa fie blanda cu mine macar odata si mi-l va aduce in fata. Niciunul dintre noi nu meritam sa traim pe acest pamant. El este un diavol, iar eu sunt demonul care a iesit din el. Nici nu vreau sa imi imaginez ca acum este undeva prin lume, liber, distrugand alte fete exact asa cum a facut cu mama mea. O sa moara din mana mea chiar daca stiu ca voi muri si eu odata cu el… asta e tot ce imi doresc.
Mi-am strans speriata bratele in jurul sau, tremurand din cauza cuvintelor sale pline de ura.
- Harry, inceteaza sa te judeci pe tine din cauza trecutului. Nu a fost vina ta. Mama ta te-a iubit si sunt sigura ca inca te iubeste de unde este. Si o dor vorbele tale. Ea si-a dorit sa fi un om bun, razbunandu-te acum nu o sa te mai ajute cu nimic.
I-am vorbit putin cam dur incercand sa il conving ca vedea lucrurile total gresit. Si-a intors chipul spre mine, chiar daca fata ii era umeda din cauza ploii lacrimile din ochii sai erau evidente si pline de durere.
- Tu vorbesti?! Te simti dezgustata pentru ca parinti tai te-au creat intr-o aventura de-o noapte. O noapte in care s-a creat o iubire la prima privire si amandoi au fugit impreuna sa isi creeze o familie in care sa te creasca pe tine. Nu vezi, Katherine! Nu vrei sa vezi adevarul.
Declara amar facandu-mi inima sa se varcoleasca de vina pentru ca avea dreptate.
- Esti umbrita de dusmanie si crezi ca ai pierdut totul, ca nu ai avut niciodata nimic. Ca ai fost o greseala. Nu, Katherine. Eu sunt o greseala, un blestem. Eu nu mai am absolut nimic inafara de 3 prieteni cu aceeasi situatie ca si mine, un garaj vechi si un motor care imi mentine inima vie. Tu, inca ai doi parinti care chiar si despartiti se lupta sa te tina langa ei si sa iti dovedeasca cat de mult te iubesc. Nu astepta sa pierzi cu adevarat totul ca sa realizezi cat de dura si rece poate fi viata in realitate. Poate ca nu ai totul, dar inca mai ai multe.
Mi-am strans ochii nereusind sa protestez in fata cuvintelor sale, mi-as fi dorit sa o fac, dar nu puteam. Nu pentru ca ii dadeam in totalitate dreptate ci pentru ca ma simteam josnic ca eu sa spun ca nu mai am nimic cand el tocmai imi povestise adevarul despre viata sa.
- Te am pe tine! Am soptit usor lipindu-mi fruntea de a sa.
- Nu! Eu te am pe tine, doar pe tine. Tu mai ai doi parinti care te iubesc.
Mi-a prins mainile ajutandu-ma sa ma ridic in picioare. Mii de intepaturi imi traversau picioarele in urma pozitiei nemiscate si cu greu am reusit sa ma mentin dreapta. I-am privit chipul umed si plin de durere.
- Eu sunt singur. Imi prinse mana ducand-o spre inima sa.
Mii de fiori imi traversau corpul atunci cand facea asta. Il simteam atat de fragil acum, atat vulnerbil si ma bucuram ca isi deschisese inima in fata mea in acest fel, lasandu-ma sa ii cunosc adevarata viata, inconjurata de prea multa suferinta.
- Inima asta nu a mai batut de mult cu un scop. De cand a murit mama mea am fost o umbra demonica pe pamant. Fara un scop anume, fara sa simta sau sa mai iubeasca. Pana la tine.
Inima mi s-a urcat in gat cand a spus asta. Nu stiam daca tocmai spusese ce credeam eu sau era doar o perceptie gresita din partea mea.
M-a strans in bratele sale asezandu-si varful degetelor pe obrajii mei, electrizandu-mi fiecare particica din corp. Am paralizat in fata intensitatii cu care ma privea, buzele imi tremurau usor si nu stiam ce ar trebui sa spun.
Acest loc era extrem de important pentru el, era mormantul mamei sale, singurul loc in care isi putea varsa sentimentele. El era numit demon, dar acest loc parea singurul in care acest demon isi putea varsa lacrimile. Sa isi destainuie sentimentele pentru mine aici, nu era ceva caruia sa ii pot face fata cu usurinta. Mi-a mangait in continuare obrazul, privindu-ma cu tandrete imbibata in continuare cu durere, tinandu-mi palma lipita la pieptul sau, simtindu-i inima batand cu putere.
- Te iubesc, Katherine!