Înainte de a intra în lumea Dangerous Love vreau să vă anunţ că aceasta este prima variantă a cărţii.
Este scrisa in 2013 si nu a fost corectata in mod corespunzator. A fost cartea mea de debut, iar asta spune tot.
O nouă variantă refăcută şi mult mai amplă va fi publicată în 2023, în format ebook, iar mai târziu republicată în format fizic la o altă editură.
Pe profilul meu găsiți "Iubire Periculoasă" în versiunea nouă, scrisă anul acesta. Recomand să o citiți pe aceea dacă sunteți aici pentru prima dată. Această versiune o păstrez pentru nostalgia cititorilor de la începuturi, dar nu mai reprezintă stilul meu actual de scris.
___________________________________
1. Adanc In Intuneric
- Caz inchis! Tuna judecatorul, lovind cu putere ciocanul micut de tocul din lemn. Am tresarit in urma zgomotului ascutit si mi-am strans buzele intr-o linie, incercand sa opresc intepaturile pe care le simteam in ochi, amenintand ca vor starni o cascada de lacrimi. Acela era sunetul care imi destrama familia pentru totdeauna.
M-am ridicat din scaunul meu, dorindu-mi sa ies cat mai repede din sala si sa plec de aici. Deja ma simteam sufocata. Toata lumea ma privea cu o mila falsa parca, asteptand sa incep odata sa plang. Era logic sa plang, doar parintii mei divortasera.
Dar nu aveam de gand sa par slaba in ochii lor, nu mai avea niciun rost. Mi-am facut drum spre iesire, trecand printre trupurile membrilor familiei mele si pastrandu-mi privirea in pamant cand mi-am auzit numele rostit de o voce pe care o uram atat de mult.
M-am oprit, insa refuzand sa ma intorc, mi-am strans palmele in pumni cand am simtit o atingere usoara pe umarul meu. Pielea de pe frunte mi s-a strans intr-o incruntatura cand m-am intors spre femeia care fusese odata mama mea.
- Scumpo...
- Nu imi mai spune asa! Am intrerupt-o cu o voce joasa si dura. Nu mai ai dreptul sa imi spui asa.
- Kath... Lacrimile si-au facut loc in ochii ei, nu stia cum sa continue si pe mine nu facea decat sa ma enerveze.
M-am intors sa plec, dar ea m-a prins de mana. M-am tras aspru din atingerea, ei intorcandu-ma din nou nervoasa spre ea.
- Ce vrei? Practic i-am tunat in fata. Vocea mea era la fel de dura si aproape nebuna si imi puteam imagina cum arata privirea mea. Toate chipurile care ramasesera in sala s-au intors uimite si curioase spre mine.
- Katherine, imi pare rau. Ochii ei erau plini de lacrimi si isi musca buzele, incercand sa gaseasca cuvintele potrivite. Doar ca...
- Doar ca banii sunt mult mai importanti, nu? Am completat-o nervoasa. Daca ea nu stia ce sa zica, eu aveam destule de zis.
Am privit-o in ochi pe cea care am crezut pana acum ca este modelul meu in viata. O femeie frumoasa, perfecta, si atat de perfida. Intotdeauna i-a placut luxul, era o adevarata doamna, cocheta si stilata, doar ca nu avea conditiile necesare pentru a-si etala pretentiile.
Slujba de pompier a tatalui meu nu era de ajuns pentru a aduce suficienti bani in familie, si o viata obisnuita pentru mama mea, nu mai era viata. A rabdat 18 ani pana si-a gasit pe cineva care sa o intretina asa cum merita. Ochii mei au fulgerat spre barbatul brunet si indesat care statea in picioare, inca asezat langa scaunul sau. O urma de durere s-a asezat pe chipul sau cand mi-a intalnit expresia plina de ura. Ii parea rau ca imi luase mama, cat de patetic.
- Mai ai ceva de spus, sau doar o sa ma privesti in continuare cu ochii aia de mironosita? I-am vorbit serioasa, intorcandu-mi privirea spre ea. Ochii ei caprui erau plini de lacrimi, acum ma enerva atat de tare ca semanau cu ai mei.
Buzele ei s-au deschis, dar niciun cuvant nu a iesit dintre ele.
- Adio, mama! I-am aruncat o ultima privire dusmanoasa si m-am intors, indreptandu-ma hotarata spre iesire.
Tatal meu era deja in masina. Am coborat scarile imensei cladiri de justitie, nervii care imi traversau corpul m-au facut sa ma dezechilibrez de cateva ori din cauza tocurilor pe care le purtam.
Am scrasnit nervoasa si am trecut pe langa persoanele ce se perindau pe scari, incercand sa ajung cat mai repede la masina si sa plec de aici.
Bunica, mama femeii care m-a nascut, pentru ca de astazi nu mai este mama mea - m-a strigat. Dar nu m-am intors spre ea, am ajuns langa masina si am urcat repede inauntru izbind cu putere portiera in urma mea.
Tatal meu statea nemiscat pe scaunul sau, prinvind gol spre volan, imi era atat de mila de el. I-am pus o mana pe umar fortandu-l sa se uite la maine.
- Nu-ti face griji, tata, o sa ne descurcam grozav doar noi doi! L-am imbarbatat zambind. Dar stiam ca nu va fi asa, de cand am aflat ca mama ne va parasi eu am cazut intr-un intuneric complet. Nu am fost niciodata copilul cuminte si foarte studios, mereu prezent acasa la ora stabilita de parinti, insa eram o adolescenta normala, cu apucaturile specifice varstei mele insa nu atat de mari incat sa le creez probleme parintilor mei. Acum, totul trecuse la cu totul alt nivel de rebeliune, drogurile si bautura si-au facut loc in viata mea si atat timp cat ele ma ajutau sa uit de viata mea distrusa, le acceptam cu placere. Am devenit dura si agresiva. Incontrolabila si salbatica dar in spatele tuturor acestor schimbari explozive se ascundea un suflet distrus.
El mi-a zambit usor, apoi si directionat atentia undeva in spatele meu, seriozitatea si durerea asternadu-se din nou pe chipul lui.
Mi-am intors si eu privirea, si am vazut-o pe ea iesind din cladire. Barbatul pentru care l-a parasit pe tata o tinea de talie in timp ce ea mergea usor cu fata plina de lacrimi. El isi ridica capul sa o priveasca in ochi, ca barbat nu era nimic impresionant. Scund si indesat, cu o burta proeminenta care ii facea nasturii de la camasa sa plezneasca. Avea o fata maslinie si un par negru precum zmoala. Dar pe mama o interesa doar contul sau din banca, banii erau fericirea ei. Era atat de clar lucrul asta, chiar daca ea sustinea ca se despartise de tata pentru ca acesta nu ii mai acorda nici o atentie, nimeni nu o credea. Tatal meu putea fi numit un barbat in adevaratul sens al cuvantului in comparative cu cel care o sustinea acum pe picioare.
Inalt, poate prea inalt, dar asta nu va fi niciodata un dezavantaj pentru un barbat atat timp cat restul trupului sau este bine lucrat. Am privit la chipul tatalui meu. Ochii lui de un albastru inchis se potriveau atat de bine cu pielii lui albe. Parul negru si drept, aranjat ordonat cu o carare putin umlfata pe mijloc si cateva juvite rebele pe frunte, barbia lui ascutita si buzele atat de perfecte. Era superb, mi-as fi dorit atat de mult sa seman cu el acum, sa nu mai am totul de la mama mea.
Mi-am intors din nou privirea spre acel barbat, poate ca asta se datora urei pe care i-o purtam dar arata ca o minge uriasa. Cat de perfida poti fii pentru a alege un asemenea barbat doar pentru bani si sa-l parasesti pe cel care la 38 de ani, inca mai reusea sa suceasca mintile adolescentelor? Sa nu mai punem la socoteala si un copil care se afla la mijloc. Dar acum realizez ca am fost mereu un ghimpe in coasta mamei mele, ma iubea, dar regreta ca ma are. Daca nu eram eu il parasea de mult pe tata.
Si-a indreptat atentia spre masina noastra, ma privea cu ochii inlacrimati prin geamul aburit din cauza respiratiei mele nervoase. Ea a sperat pana in ultimul moment ca voi veni cu ea. Ca il voi parasi pe tata si o sa aleg la fel ca ea, banii acelei scursuri pe care nu o puteam privi. La asta eram diferita de ea, si ma facea atat de fericita, nu ma interesau banii.
Stiam ca ma iubeste, dar eu de-abia asteptam sa nu o mai vad niciodata. Chipul ei perfect ma enerva, corpul de zeita a carei imagine era stricata de barbatul de langa ea, mai scund cu un cap. Toata viata am vazut in ea un model, voiam sa fiu ca ea, sa arat ca ea. Dar chiar daca aveam trasaturile ei, fizicul meu era diferit. Eram inalta dar extrem de corpolenta. Fizicul meu avea rotunjimi pe care o o fata care arata bine nu permite sa le aiba. Am bufnit nervoasa cand am vazut din nou perfectiunea mamei mele, la 37 de ani arata ca un model si toate lumea ne credea la prima privire surori, iar ea era sora frumoasa. Eu eram grasa, cel putin asa ma vedeam, cu o piele multa prea alba si stearsa, cu ochi aproape negri care imi ofereau o expresie intunecata. Aveam parul negru de smoala, mai inchis decat al amandurora, si mult mai des decat al mamei, care se revarsa ca o cascada pe tot spatele meu. Al ei era scurt, tuns intr-o forma bob si aranjat pana la cel mai mic detaliu, oferindu-i un aspect tineresc. Fata ei era perfecta, alba si fina, cativa pistrui mici si maronii patau obrajii mei stricandu-mi chipul complet, si nici macar nu stiu de unde ii mostenisem.
- Sa plecam de aici! Am spus cu o voce stinsa nesuportand sa mai vad chipul acelei femei.
- Tata nu mai astepta altceva si porni motorul, accelerand si departandu-se de privirile tuturor.
Am privit in oglinda retrovizoare. Mama si-a pus dus mana la gura si chiar daca nu vedeam eram sigura ca rauri de lacrimi se revarsau din ochii ei. Daca eram sigura de un lucru; este acela ca regreta ca m-a pierdut, si acum ma bucuram de asta doar pentru ca ii aducea suferinta, dar totusi nu m-a iubit la fel de mult cum iubea banii si acum ca a obtinut ce isi dorea mai mult, sper sa nu reuseasca niciodata sa fie cu adevarat fericita, sa sufere si ea cum o sa suferim eu si tata de acum in colo.
Masina s-a indepartat din ce in ce mai mult pana cand din femeia care imi fusese odata mama a mai ramas doar un punct negru care a disparut complet cand eu am inchis ochii, lasandu-mi capul pe spate, stiind ca de astazi, nu mai am mama.
...
Lunile de vara treceau extrem de repede, pierdeam notiunea timpul fara sa mai acord atentie notiunii de zi sau noapte. De-abia mai treceam pe acasa si atunci cand o faceam, tata nu era acolo, iar cand era il gaseam se ineca in bautura, privind la vechile noastre poze de familie. Cum putea sa le priveasca? Sa o priveasca? O sa le ard intr-o zi sa sterg imaginea ei complet din casa asta. Usor s-a distrus si tata, a incercat sa se mentina puternic pentru mine dar cand a vazut ca m-a pierdut a cazut si el. Isi pierduse locul de munca tot din cauza bauturii si acum practic nu mai avea niciun venit. Eu ma infiltrasem intr-o gasca destul periculoasa dar care ma mentinea in viata. Drogurile erau singura mea hrana si alcoolul sigura bautura. Petreceam in cluburi si luam parte la tot felul de infractiuni care m-au dus nu de putine ori la politie.
Era o viata rea si periculoasa, dar daca nu o traiam asa, as fi murit. Tata ma intelegea, de fiecare data cand ma scotea din arest ma privea atat de amar. El se invinovatea pentru tot si oricat as fi incercat, nu il puteam face sa inteleaga ca el nu are absolut nici o vina.
Amanda, femeia careia regret ca i-am spus mama 18 ani de zile, incerca sa ma apropie de ea. Imi trimtea cadouri de pachete in care investea bineinteles banii noului ei sot. Haine, bani, bijuterii si chiar o masina de ziua mea.
Cand am implinit 18 ani, luna trecuta, tot ce imi doream in ziua aia era sa uit de tot si de toate, voiam sa petrec cu gasca mea si sa evadez in acel loc in care problemele nu exista, pana cand am iesit pe usa blocului meu si am gasit o masina neagra, impodobita cu o funda mare si rosie, chiar pe trotuar. Era exact stilul de masina care imi placea mie, cea la care am visat din totdeauna, dar care mi-a adus atata manie in acel moment incat m-am urcat in ea si am condus pana langa lacul de la marginea orasului si am apasat puternic pe acceleratie inainte sa ma arunc din ea si sa o scufund in apa adanca, alaturi de celelalte lucruri pe care mi le-a dat. Daca lumea ar sti cate bijuterii si lucruri de valoare se afla pe fundul acestui lac, apele lui ar fi sangerii din cauza macelului care s-ar creea inauntrul lui. De multe ori am vrut sa ma arunc si eu intre valurile reci si parca atat de primitoare ale acestui lac care parea mai degraba un ocean, dar ceva m-a oprit intotdeauna, spunandu-mi ca scopul meu pe lumea asta nu a fost inca atins.
Aveam nevoie de bani, riscam sa fim dati afara din apartamentul modest in care traiam intr-un cartier micut in vestul New York-ului. Curentul ne fusese intreurupt din cauza restantelor, iar apa si gazele urmau in curand, dar nu le simteam cu adevarat lipsa, pentru noi casa era doar un loc in care veneam sa ne odihnim atunci cand exageram prea tare si organismul nostru ceda.
Ma schimbasem complet peste vara, stilul nou si haotic de viata imi schimbase nu doar atitudinea, ci si trupul. Mancam doar atunci cand simteam ca cedez, drogurile erau principala mea sursa de hrana. Slabisem aproximativ 20 kilograme si acum ajunsesem sa cantaresc vreo 50 la o inaltime de 1,75, deci ce m-am chinuit sa fac o viata am reusit atunci cand nu mi-o mai doream cu nici un chip: sa fiu copia fidela a mamei mele. Maturitatea oferita de noul meu comportament imi ofereau o expresie periculoasa dar in acelasi timp sexy, care ametea baietii intr-un fel in care nu as fi crezut vreodata ca o pot face, insa ma tineam departe de orice ar putea sa ma raneasca din nou. Ca sa simtit durerea rupturii trebuie sa nu faci legatura inca de la inceput. Eram intr-o relatie periculoasa cu euforia drogurilor si nu cred ca ea ma va trada vreodata, sau sa ma paraseasca atunci cand am nevoie de ea.
Cu noile schimbari neprevazute si varsta adolescentina, puteam in sfarsit sa spun ca dintre mine si Amanda, eu eram sora frumoasa, cel putin asa voiam sa cred.
Ma ingrozea gandul ca peste trei saptamani scoala va incepe din nou. Nu voiam sa merg, dar tata inca mai pastrase putina autoritate in el asa ca ma obliga sa reincep studiile in ultimul an de liceu. Dar cum in ultimul timp nu ascultam de nimeni ma indoiesc ca o voi face acum. Mai ales ca tot liceul cunostea povestea mea si acum probabil toti ma vor compara cu Amanda. Am alte motive pentru care sa imi umplu mainile de sange, deoarece asta este primul lucru pe care il fac atunci cand cineva imi spune ca seman cu acea nemernica.
...
- Kath... Katherine! Mi-am auzit numele ca prin ceata si mi-am deschis ochii impaienjeniti, ma usturau ingrozitor si tot corpul imi tremura. Dependenta mea devenise foarte mare si deja aveam probleme de sanatate, dar nu imi pasa. Cazusem intr-o gaura neagra si imi placea intunericul din jurul meu.
Am inchis din nou ochii simtind o durere groaznica in stomac si banuiesc ca venea din cauza foamei. M-am chinuit sa adorm din nou pana mi-am auzit iar numele strigat cu putere insotit de un zgomot ca o bubuitura in usa.
- Ce?! Am tipat nervoasa, ridicandu-ma in sezut si simtind usturaturi in gatul uscat, pe care alunecasera prea multe substante otravitoare.
- Iesi afara scumpo, trebuie sa vorbim! Am auzit vocea calma a tatalui meu si mi-am dat seama ca era de cealalta parte a usii dormitorului.
- Ce vrei? Am raspuns cu aceeasi duritate pe care o foloseam incontinuu in ultimul timp, uitasem sa vorbesc calm la fel cum uitasem sa zambesc.
- Doar trezeste-te si vino in living, te rog!
L-am simtit plecand si m-am ridicat nervoasa din pat insirand un rand de injuraturi. Miscarea brusca mi-a facut capul sa se invarta si am scos un icnet ducandu-mi mana pe frunte si straduindu-ma sa ma mentin pe picioare. Camera mea era un adevarat dezastru, eram la un pas sa cad impiedicandu-ma de hainele imprastiate peste tot pe jos, nu imi amintesc daca mai facusem vreodata curatenie in locul asta dupa acea zi in care ea a plecat, la fel si in restul casei.
Corpul meu era atat de slabit incat abia ma puteam tine pe picioare. Vederea imi era incetosata si chiar daca imi facea atat de mult rau, tot ce voiam acum era o doza, care sa imi ofere acea energie nebuna si euforie de care am atata nevoie.
M-am impleticit pana la usa, deschizand-o cu greu din cauza hainelor si gunoaielor aruncate pe jos. M-am indreptat spre micuta baie de pe hol si am fost surprinsa sa realizez ca restul casei nu era un dezastru ca si camera mea, dimpotriva; in aer plutea miros de detergent indicand ca de curand fusese facuta curatenie. Am observat o lumina aprinsa pe hol? Din ce platise tata curentul?
Am intrat in baie, aceeasi ordine si miros placut. Ce am pierdut? Nu am fost prea atenta la ce se intampla cu aceasta locuinta in ultima vreme, dar sigur nu a fost curatenia asta mereu, sunt sigura ca pana acum era acealasi dezastru ca si in camera mea.
Am dat neancrezatoare drumul robinetului, nefiind sigura ca ceva va iesi, dar apa cristalina si-a facut loc imediat, curgand intr-un jet puternic si facand un zgomot surd si ascutit. Mi-am clatit fata de cateva ori, aruncandu-mi apa rece peste obraji palizi si uscati. Bratarile de la maini, groase, din piele neagra imodobite cu tinte mari si ascutite, plus inelele mari intinse precum serpii peste degetele mele ma impiedicau sa imi spal fata asa cum ar fi trebuit. Eram inca in aceleasi haine pe care le purtasem si afara. Blugi negri si taiati, maiou negru mulat pe corp, geaca de piele neagra, lunga pana la mijlcul spatelui cu tinte sub forma unor tepi pe umeri si guler. Negru devenise singura culoare existenta pentru mine.
Ochii mei erau injectati, vederea mi se incetosa din cand in cand si simteam cum picioarele mi se inmoaie si sunt la un pas sa ma prabusesc jos.
Nu mai era nimic din acea Katherine Wrise de acum cateva luni, care se trezea dimineata cu zambetul pe buze, era draguta cu toata lumea purtand acea mica aura de rebeliune, nu adora scoala dar invata din greu visand la o cariera in avocatura, isi varsa energia si furia insignificanta atunci in dans si a carei singura problema erau acele cateva kilograme in plus care ii stricau corpul din a fi perfect.
Acum, aceasta este singurul lucru bun pe care il mai am, trupul meu. Restul au navalit peste mine si m-au distrus rapid si sigur. Nu imi mai pasa de nimeni si de nimic, nu mai aveam un scop in viata, traiam ca sa traiesc si respiram ca sa nu mor.
Machiajul meu negru se intinsese pe toata fata, creandu-mi o figura cu adevarat inspaimantatoare. Dar ma usturau ochii destul, nu mai aveam nevoie si de ajutorul sapunului pentru asta. Mi-am sters fata cu prosopul, simtind din nou acea mireasma de curat si parfumat, trebuia sa aflu ce se intampla cu chestia asta. Am aruncat prosopul inapoi pe suportul sau dar acesta a cazut jos, urmele negre ale machiajului meu s-au imprimat pe materiulul alb si pufos.
Am iesit din baie, scuturandu-mi usor capul si incercand sa imi revin, aveam atata nevoie de mancare dar cu toate astea nu imi era foame deloc si sunt sigura ca nu puteam inghiti nimic, stomacul meu suferise prea multe pentru a mai functiona normal.
M-am indreptat spre living unde tata ma astepta asezat pe canapeaua mica si maronie, uitandu-se atent peste cateva dosare.
Am fost din nou uimita cand m-am uitat mai atent la el, nu il vedeam pe tata prea des in ultima vreme dar puteam sa jur ca devenise un dezastru. Haine murdare si mototolite, neschimbate de zile intregi, par slinos si dezordonat intr-un stil revoltator, barba mare si ochii injectati. Dar acum... acum era acelasi barbat care fusese inainte ca ea sa plece. Era barbierit, purta un tricou simplu si alb care ii se mula pe corpul mult mai slab dar totusi inca bine facut. Ochii lui aveau aceeasi claritate ca altadata scaldata in cea mai frumoasa culoare de albastru posibila. Parul sau era aranjat la fel cum obisnuia inainte si arata proaspat tuns, cand l-am vazut ultima data pletele lungi ii acopereau ochii, dar intrebarea este: cand l-am vazut ultima data?
Si-a ridicat privirea spre mine, ochii i s-au marit cateva secunde cand m-a vazut, machiajul meu era acum probabil intins pe toata fata, creandu-mi dungi murdare pe obraji. Ii inteleg sperietura.
- Ce vrei? Am intrebat din nou, incercand sa par cat mai calma si normala, dar cred ca uitasem sa fac asta, din gat iesindu-mi acelasi glas dur si gol.
Mi-a facut semn spre fotoliul din fata lui, asezand hartiile pe care le tinea in mana pe masuta ce se afla intre noi. Am incercat sa imi dau seama despre ce sunt dar am renuntat cand ochii mei s-au incetosat si mi-au oferit o scurta durere de cap in cotactul cu literele mici.
Mi-am lasat geaca sa alunece pe umeri, asezand-o pe spatarul fotoliului. M-am asezat, aplecandu-ma pe fata si punandu-mi coatele pe genunchi. Mi-am lasat capul in jos incercand sa opresc odata starea de lesin care imi traversa corpul. Am inchis ochii, strangandu-mi pleoapele puternic, am respirat adanc incercand sa fac cat mai putin zgomot, apoi mi-am ridicat capul usor, indreptantu-mi atentia spre el.
Ma privea atat de indurerat, stiam ca nu mai vede nimic in mine din fata lui, dar cu toate astea ochii lui au ramas aceeasi cand se uita la mine. Privesc acea fata care stia ca este undeva in interiorul corpului strain si intunecat care o poseda acum... dar se inseala, ea a disparut pentru totdeauna.
- Scumpo, nu mai putem continua asa, tu nu mai poti continua asa. Vorbi serios privindu-ma cu atentie. Iti distrugi viata, Katherine!
- De asta m-ai chemat aici? Sa imi tii un predica? Credeam ca ai renuntat la asta cand ai realizat ca nu imi mai pasa de nimic! Duritatea din ton imi crestea cu fiecare cuvant, la fel si starea de nervozitate, extrem se sensibila in ultima vreme.
- Da, Katherine, de asta te-am chemat, pana aici a fost. Amandoi am cazut prea adanc si trebuie sa iesim la suprafata. Nu ne putem distruge viata din cauza mamei tale care ne-a parasit pentru a avea una mai buna...
- Inceteaza sa mai spui cuvantul ala! Am tipat la propriu, palmele inclestandu-mi-se intr-un pumn, cand m-am aplecat spre el.
Eram sigura ca privirea din ochii mei era diavoleasca, am vazut frica din ochii lui cand il priveam cu ura pentru ca pronuntase acel cuvant. Pentru mine nu mai exista cuvantul sau fiinta mama. Preferam sa cred ca am fost creata din orice altceva, doar nu dintr-o femeie care sa ma abandoneze ca pe un obiect plictisitor si uzat.
Si-a revenit, incercand sa devina cat mai calm si cald. A respirat adanc uitandu-se in continuare la chipul meu nervos.
- Imi pare rau, scumpo, stiu ca pentru tine a fost cel mai greu si nu am sa te invinovatesc pentru nimic din ce ai devenit. Si eu am cedat, dar am o datorie fata de tine. Tu esti tot ce mi-a ramas si tot ce am avut vreodata, m-ai ales pe mine... si eu nu o sa te las a te prabusesti. Te-am privit cu inima sfasiata pierzandu-te pe zi ce trece mai mult, la fel am facut si eu, aceea era singura cale de a o uita... - Pe fruntea sa si-a facut apartia o incruntare usoara, dar totusi parea atat de adanca. Si-a inchis ochii cateva secunde, strangandu-i cu putere, parca toata viata derulandu-i in fata lor, si in acest moment mi-am dat seama, ca tata inca o mai iubea... isi ridica din nou fata spre mine - Avem nevoie de un nou inceput, cartea nu s-a sfarsit, am avut parte de un capitol dur dar pana aici, s-a terminat, deschidem un nou capitol, unul in care eu o sa ma asigur ca tu o sa redevi ce ai fost odata.
Termina fraza privindu-ma serios.
Am bufnit amuzata lasandu-ma pe spate in fotoliu.
-Tata, crezi ca daca ai facut curatenie in casa, te-ai tuns si ai facut un dus, ai inceput un capitol? Nimic nu o sa se mai schimbe, eu sunt cine sunt acum, si sunt asta pentru ca asta este singurul mod in care pot supravietui. Nu vreau un nou inceput si cu siguranta nu vreau sa devin ce am fost odata, cand traiam urmand un model pe care il urasc acum mai mult decat orice pe pamant. Tonul meu era inca dur, dar extrem de serios, demonstrand ca sunt foarte hotarata in ceea ce spun.
- Bine, atunci nu o sa fii cea din trecut, dar nici cea din prezent, ai nevoie de o noua tu, Katherine. Spui ca asta te ajuta sa supravietuiesti, uita-te la tine!
Am inceput sa imi frec pumni nervoasa, vrand sa plec odata si sa scap de discutia asta.
- Eu m-am trezit, Katherine, acum cateva zile cand am vazut ca te pierd complet, ca tu te pierzi complet, cand te-am scos pentru a nu stiu cata oara din arest si pentru prima data nu te-am mai recunoscut absolut deloc. A devenit o rutina pentru tine sa ajungi acolo, sa furi, sa ranesti oameni, sa te dorghezi... cand e ultima data cand ai mancat? Ma atinti cu o privire judecatoare stiind ca nu voi sti sa ii raspund la intrebarea asta, nu fara sa mint.
- Ieri! Am raspuns repede uitandu-ma in alta parte numai la fata lui nu.
- Minti, cu gasca ta de derbedei numai mancare nu consumati voi, iar tu nu ai mai dat pe acasa de 3 zile, cand ai venit azi dimineata am crezut ca esti ranita, ca cineva te-a batut, atat de slabita erai si nici acum nu arati mai bine.
Fierbeam deja, ce ii venise sa inceapa chestia asta acum? Il apucase sentimentul patern tocmai acum, cand nu aveam nevoie de asa ceva. Azi-dimineata?! Nu mai tineam cont de timp, tot ce stiu e Adam - unul dintre prietenii mei - m-a adus acasa pentru ca cineva tot suna pe telefonul meu, iar eu eram deja in alta lume. Probabil tata ma suna, dar eram atat de slabita cand am ajuns acasa incat m-am dus direct la culcare.
Am cautat cu privirea un ceas prin camera alba si pe biroul mic dintr-un colt tocmai se apropia de ora 5 dupa-amiaza. Puteam sa jur ca acum este dimineata, tocmai voiam sa folosesc asta ca sa scap de el si sa ma duc inapoi la culcare.
- Iti interzic sa te mai vezi cu persoanele alea, incepand de maine, esti internata intr-o clinica de dezintoxicare si nu vreau sa te mai atingi vreodata de droguri.
- Ce? Am tipat nervoasa ridicandu-ma in picioare. Crezi ca daca tu te-ai schimbat poti sa ma schimbi asa de usor si pe mine? Ce nu intelegi ca ma simt perfect asa cum sunt acum? Fierbeam de nervi si simteam cum mi se face iarasi rau, sa ma ridic de pe fotoliu si atat de brusc fusese o idee proasta.
- Perfect?! Riposta si el nervos ridicandu-se in picioare. Uita-te la tine, abia te mai ti pe picioare. Imi prinse bratul nervos si ma zguduindui puternic pentru a-si demonstra punctul de vedere.
- Ma tin foarte bine pe picioare, nu ti-a pasat pana acum si bine ai facut, daca tu vrei sa te schimbi, bine. Dar eu nu vreau. Am marait nervoasa si mi-am tras bratul din mana lui, smucindu-ma puternic si dandu-ma cativa pasi inapoi, imediat am simtit cum tamplele imi explodeaza si o lovitura puternica imi izbeste tot corpul, am realizat ca m-am prabusit la pamant, atunci cand am simtit parchetul rece si dur strivindu-mi corpul sub cazautura.
Doua brate puternice m-au ridicat imediat, si o voce ma striga speriata, dar intunericul meu ma voia. Eram o gazda atat de buna pentru el si imediat m-a acaparat de tot fiind incapabila sa mai simt ceva in jurul meu, lucrul pe care mi-l doream cel mai mult.
O durere groaznica care imi asuda tot corpul m-a obligat sa ma trezesc, eram mai slabita ca niciodata, cunoasteam senzatia, aveam nevoie de droguri, neaparat.
Am deschis ochii fortandu-mi corpul mort sa se ridice, dar imediat doua maini m-au prins de umeri si m-au fortat sa ma intind inapoi.
Am zarit chipul ingrijorat al tatalui meu, privindu-ma intens.
- Am nevoie de... am rostit cu vocea stinsa, nu imi pasa ca ii ceream droguri tocmai tatalui meu, aveam nevoie mai mult decat de orice pe lume. Deja simteam ca o iau razna, mintea mea forma imagini ciudate in capul meu, care nu imi apartineau.
- Ai nevoie de mancare. Tata mi-a continuat fraza privindu-ma serios.
- Nu! L-am contrazis dur, simtindu-mi capul explodand. Promit ca ma las de maine, numai da-mi acum ceva, simt ca mor.
- Pai, daca stau bine sa ma uit, este deja maine, e miezul-noptii deci te-ai lasat. Vocea lui incerca o tona de amuzament, care pe mine ma enerva ingrozitor. M-am ridicat nervoasa, respingand starea groaznica si indreptandu-ma spre camera mea, unde aveam cateva rezerve secrete.
Tata m-a prins imediat intorcandu-ma inapoi.
- Lasa-ma! Am tipat nervoasa, incercand sa scap din stransoarea lui, dar forta mea era inexistenta.
- Katherine! De data asta tipa puternic, vocea lui spargandu-se in urchile mele, dar facandu-ma sa ma agit si mai tare.
- Da-mi drumul! Te urasc! Am rostit fara sa imi dau seama ce spun, dar aveam nevoie de medicamentele mele asa ca as fi facut orice sa ajung la ele. Risca sa primeasca o lovitura in curand daca nu imi dadea drumul.
Un scurt marait a iesit din gatul lui si m-am simtit ridicata pe sus, eram disperata in incercarea mea de a scapa dar nu eram mai puternica decat el.
M-a trantit inapoi pe canapea, prinzandu-mi umeri si strangandu-i, fortandu-ma sa stau nemiscata.
Alta stare de greata si lesin m-a cuprins.
- Tata, daca vrei sa mai traiesc da-mi nenorocitele alea de prafuri. Am rostit cu greu, ochii fiind aproape inchisi si simtindu-mi capul balansandu-se fara sa il pot tine fix.
- Vreau sa traiesti, deaia iti dau asta.
Imediat in fata mea a aparut o farfurie cu mancare, mi s-a intors stomcul pe dos cand am vazut terciul galbui din farfurie care mirosea ingrozitor.
- Ia-o de aici! Am tipat, agitandu-ma in stransoarea lui.
- Kath, e doar mancare, nu o sa iti faca nimic rau, ai nevoie de hrana, organismul tau e mort. I-ati gandul de la droguri pentru ca atata timp cat eu traiesc tu nu o sa te mai atingi de asa ceva.
Aceeasi voce serioasa si dura mi-a intrat in urechi, enervandu-ma. Dar oricat m-as fi zbatut nu puteam scapa.
Am acceptat sa mananc sperand ca dupa asta ma va lasa sa plec si pot sa imi injectez ceva pana nu mor de tot.
Dar stomacul meu nu mai era ce a fost odata, l-am chinuit prea mult si acum isi revarsa ura pe mine. Gustul mancari era oribil, mi-am dat seama ca era ceva din cartofi si mai multe legume, dar avea gust se carton amestecat cu noroi de balta. Partea rea a venit dupa prima inghititura, cand stomacul mi s-a intors complet pe dos si am inceput sa vomit nici eu nu stiu ce, nu mai mancasem de zile intregi, ce putea fi in stomacul meu ca sa iasa acum afara?
Tata m-a ajutat nelasandu-ma o clipa, m-a dus la baie, unde am varsat resturile din mine intinsa pe podea si aplecata pe toaleta. Ma ducea in brate ca pe un copil mic, m-a spalat pe fata si mi-a dat sa beau putina apa pentru a-mi clati gura.
Trupul imi era mort, acum eram complet incapabila sa mai misc vreun muschi.
Cu toate astea, dupa ce m-a adus inapoi pe canapea, m-a fortat in continuare sa mananc, hrandindu-ma ca pe un copil mic. Am refuzat nervoasa pana mi-a indesat lingura in gura, am inghitit cu spaima dar spre norocul meu nimic nu a mai iesit afara, probabil nu mai avea ce pentru ca aceeasi senzatie de greata era prezenta in stomacul meu.
Am mai luat cateva inghitituri apoi am refuzat sa mai mananc, m-am fatait pe canapea, ridicandu-mi picioarele in sus si inconjurandu-mi-le cu bratele, incepand sa ma legan ca o schizofrenica privind covorul alb si pufos de pe jos care semana cu marijuana.
Instinctiv, am inceput sa ma aplec spre podea, parca vrand sa adulmec covorul care arata atat de ademenitor, dar tata m-a prins si m-a pozitionat inapoi la locul meu.
M-am frecat la ochi, deja innebuneam si el ma tinea aici legata, imi doream un strop de putere sa ma ridic si sa trec de el. Ceream prea mult?
Am inceput sa imi rontai unghia de la degetul aratator in timp ce am inceput din nou sa ma legan inainte si inapoi, privind fix in jos.
- O sa trecem noi si peste asta, Kath, o sa fim din nou fericiti... este timpul sa o luam amadoi de la capat. Si urmatorul pas dupa ce tu o sa iti revii din obsesia asta, va fi sa ne mutam din locul asta plin de amintiri prea amare care nu ne dau pace.
Mi-am ridicat privirea privindu-l fix.
- Sa ne mutam?! Am repetat mecanic.
- Da, am vandut deja apartamentul si am ales si orasul in care o sa ne mutam, trebuie sa mai gasesc o casa acolo si nu ne mai uitam inapoi.
- Stai putin! Vrei sa spui ca ne mutam din New York? Am spus raspicat lasandu-mi picioarele in jos si privindu-l uimita.
- Da, am aranjat deja aproape tot, si in curand o sa fii noua studenta a licelului din Seattle. Spuse cu un mic zambet pe buze.
- Seattle?! Ne mutam in Washington? Ochii ma usturau dar tot se mareau de uimire.
- Da! Aproba tata.
- De ce acolo?
Ridica din umeri.
- E un oras frumos si de ce nu?! Ai fi preferat altundeva?
L-am privit lung si m-am intins pe spatarul canapelei.
- E tot America, tata! Asta nu e un nou inceput si oricum, nu plec de aici. Am spus hotarata, pozitionandu-mi mainile la piept si fiind sigura pe vorbele mele. Aici era casa mea, noii mei prieteni si aici se instalase intunericul care ma mentinea in viata. Nu vreau un loc nou care sa imi dezgoleasca sufletul ranit si sa ma expuna in fata suferintei.
- Mai vedem noi! Contracara tata cu un mic zambet siret.