Corzile vocale mi se legara intr-un mod strans si, in loc de un tipat, un geamat scurt imi iesi printre buzele ce-mi tremurau nespus. Ochii mi se măriră si maxilarul mi se încleștă. Respiratia mi se opri din nou si, in ciuda inimii ce imi bubuia in piept, am putut simti cum sângele mi se scurge din obraji. Mainile incepură să-mi tremure si toata furia pe care o simtisem inainte sa intram in casa se transformă brusc in frică paralizantă. Am stat așa cateva secunde, privindu-l in ochi. Erau la fel ca întotdeauna, albastii, lipsiti de scupule și reci. Privirea lui încruntată mă țintuia din spatele țevii cu care imi făcu semn să mă pun în genunchi. M-am asezat lent, atat de lent, ca de aceasta dată nu scosesem nici un sunet, iar el se duse in spatele meu. Ma apucă de brat si ma smuci inapoi sus, lipindu-și pistolul de tâmpla mea, apoi imi șopti un ureche:
-Ce naiba cauți aici, scarba?
Scuipă cuvintele cu atat dispreț încât pentru o secundă paralizia îmi dispăru. Am scârșnit din dinți și mi-am strâns iar pumnii, lăsând picăturile de sânge da cadă pe parchet, dar, înainte să mai fac orice altă mișcare, mă smuci iar, apasându-mi țeava pistolului pe tâmplă cu atât forță, ca aveam impresia că în curând îmi va străpunge pielea. Voiam acum mai mult ca oricand sa-mi pierd iar mințile, să prind acea putere nebănuită și să-l rup în bucăți, dar... frica era mai puternică.
-Raspunde! Îmi urlă el în urereche.
Mark mă impinse inainte făcandu-mă să mă împiedic, dar mă tinu strâns de brat și mă smuci înapoi, lipindu-mă de el.
-Miș...
Dar nu apucă să temine. La fel de brusc cum se opri din vorbit i se opri și respirația. Am putut să aud cum înghite în sec, scrâșnindu-și dinții.
-Da-i drumul.
Vocea Lui era atata de gravă, autoritară și rece, încât un fior îmi străbătu toată șirea spinării.
-Tu primul. Îmi răsună vocea tremuratoare a lui Mark în ureche.
Un moment de tăcere făcu ca atmosfera să devină și mai apăsătoare, atât de apăsătoare ca simteam că în curând nu voi mai putea fi capabilă să respir. Dar un suras tulbură această liniște, făcând fiorul să reapară.
-Nu sunt omul cu care să joci jocuri d-astea. Ti-am zis să-i dai drumul.
Tonul vocii îi deveni și mai grav și simțeam fiecare sunet în timpan cum aș fi simțit niște pumni în ficat. Țeava pistolului începu să mi se îndepărteze de tâmplă tremurand și chiar înainte ca degete lui Mark sa mi se descleșteze de pe braț, am putut simti un lichid cald curgându-mi pe ceafa. Cu prima ocazie m-am smucit de langa el și când m-am întors, respirația mi se tăie iar. Fiorul îmi reveni, de data asta și mai puternic, străbătându-mi până și vârfurile degetelor. Și deși nu-i puteam vedea decât ochii, îi știam expresia. Acei ochi... ce împrăștiau în jur doar sete de sânge, strălucind în întuneric, nu se puteau potrivi decat cu acel suras sadic ce-i lărgea gura într-un mod atât de grotesc, că te puteai aștepta în orice moment să se lungească până la urechi, crăpându-i pielea și dezvelindu-i dintii încleștați de nerăbdare.
Degetele lui erau la fel de încleștate pe mânerul cuțitului a cărei lamă apăsa pe rana deja existentă de pe gâtul lui Mark. Cu cealalta mână îi ținea încheietura mainii înarmate care încă tremura cu degetul pe tragaci, dar care in scurt timp ceda, lasand pistolul sa cada pe podea. Desi era clar ca detine controlul complet, El împinse arma cu piciorul pentru a elimina orice eventuala intorsatura de situatie.
-Haide, ce mai astepti? imi șopti apoi.
La auzul acestor cuvinte am tresarit incet, fiind inca in stare de soc. Am înghitit în sec și mi-am scuturat mâinile și capul, încercând să alung teama care încă-mi paraliza coprul, făcandu-mă să mă misc sacadat. Mi-am mutat privirea de la ochii lui la rana însângerată și am închis ochii, înspirând adânc. Mirosul sângelui îmi pătrunse în nări, până în plămâni și mi făcu inima să tresară. Auzul mi se amplifică iar și cu toate astea nu puteam să știu dacă îmi auzeam propria inimă pulsând sau venele lui dilatandu-se din cauza presiunii sângelui.
Junghiul din mijlocul fruntii reveni. Ma lovi brusc, ca un cutit înfipt direct în creier, dar durerea aceea era infimă pe lângă sentimentul care creștea în mine cu fiecare clipă, așa că am deschis în sfârșit ochii, doar ca să-i întalnesc pe ai lui Mark, plini de spaima și oroare. Îi puteam mirosi frica și parfumul ei era acum parcă și mai puternic ca în prima noapte... M-am apropiat lent de el simtind cum corpul îmi e invadat până în vârful firelor de păr de acea forță, atat de puternică, încât aveam impresia că-mi crapa pielea. Mi-am lipit fruntea de a lui. Gura mi se largi într-un zâmbet pe care mi-l puteam imagina la fel de grotesc ca al Lui. Pumnul mi se incleștă iar pe mânerul a ceea ce credeam ca este un cuțit. Aparu din nou, de nicaieri, această armă, dar setea mea era acum mult prea puternica ca să mă oprească și să-mi dau seama ce se întâmplă. El își retrase cuțitul, adâncind tăietura. Am putut sa aud carnea taiata de parca totul s-ar fi miscat in slow motion, iar sangele avu asupra mea efectul pe care-l are steagul rosu fluturat in fata taurului.
În acel moment, imainte ca Mark sa realizeze macar gestul lui Lui, mi-am înfipt mâna în gâtul lui, apăsându-i pe rană. Sangele se scurgea din aceasta pe mana mea, apoi stropii cadeau zgomotos pe parchet. Mark îmi apucă încheietura cu ambele mâini, încercând să se elibereze, dar trupul îmi fu parăsit de limitele lui omenesti. Ochii lui se largira în așa hal, încât aveam impresia că în curând îi vor ieși din orbite, iar venele frunții i se umflară. M-am întors brusc cu fața către un perete, trăgând-l după mine, apoi l-am izbit cu putere de zid. Unghiile lui îmi zgâriau încheieturile, dar durerea era atat de infimă, că mai mult mă înfurie. Mi-am încleștat mâinile și mai tare, apoi l-am trântit la pământ cu toată forța. Mark începu să tușească, dar inainte să-și recapete suflul, m-am năpustit asupra lui și i-am apucat una din maini, înfigându-i cuțitul în palmă. Lama acestuia îi străpunse carnea, apoi lemnul podelei, înfigându-se până la mâner. Urletul lui răsună puternic, dar palma mea îi astupă repede gura. Însă nu pentru mult timp. Mark mă mușcă, apoi scuipă bucata de carne pe jos. Mi-am abținut la rândul meu un strigat scârșnind din dinți. Am vrutu sa mă indepartez, dar Mark mă apucă cu mâna liberă și mă smuci carte el, lovindu-mi fruntea cu a lui. Durerea fu de aceasta dată mult mai puternică și mă făcu să cad, izbindu-mă cu spatele de perete. Săngele fierbinte începu să mi se prelingă pe față, să-mi intre în ochi, orbindu-mă pentru câteva momente, timp în care Mark vru sa-și eibereze mâna. Facu însă ochii mari când observă că în locul în care ar fi trebui să se afle mânerul cuțitului, nu era de fapt, nimic, iar mâna lui era țintuită de o forță neștiută decât de mine. Mirarea îl blocă pentru câteva secunde, dar fu suficient ca El să-i prindă palma liberă sub talpa piciorului pe care îl răsuci de cateva ori, stivindu-i carnea.
În tot acest timp, eu mi-am sters sângele de pe față și m-am ridicat. I-am aruncat o privire Lui, care se uită la rândul lui la mine cu o uimire pe care nu reuși să o stăpânească. Dar schimbul de priviri nu dură mult. M-am asezat la loc peste Mark și l-am apucat de cap. Mi-am înfipt unghiile în carnea tâmplelor lui și am începu să-i apăs ochii cu degetele mari. Sangele începu în scurt timp să i se prelingă pe față, scurgându-se printre degetele mele și, înainte de a scoate un alt urlet, El își înfipse pantoful în gura lui. În ciuda faptului că se zbătea din toate puterile, de aceasta data nu fu capabil să mă mai îndeparteze. Degetele îmi avansară atat de mult, dar atat de lent, încat Mark se opri treptat din a se zbate, rămânând în cele din urmă nemișcat pe podea. Atunci El se retrase. Se întoarse și-și aprinse o tigară, dar eu am continuat să-l privesc pe Mark, al cărui sânge cald picura zgomotos de pe degetele mele. Mi-am strâns iar pumnii cu putere adâncindu-mi rănile palmelor până ce sângele meu se amestecă cu al lui Mark. Aproape inconștient, mainile mi se ridicara in aer si se năpustiră asupra feței însângerate. Am început să-i lovesc cadavrul cu sete, făcându-l să tresară. Respiram greu, printre dinti, și mâraiam de furie. Simțeam cum cu fiecare pumn mă eliberez din o mica parte din acea ură care era în schimb înlocuită cu un nou val de furie nestăpnita. Loviturile îmi erau atât de puternice, încat îi zburară câțiva dinți, iar moturile începură să-mi sângereze. Cu toate astea, nu m-as fi oprit, nu până aș fi căzul lată de epuizare lângă acel cadavru. Dar El îmi apucă brațul înainte să-l mai pot lovi încă odată. M-am uitat la el pe sub sprancene, respirand la fel de greu și am încercat să mă smucesc, dar degetele lui se înceștară pe brațul meu. Ma trase sus, ridicându-mă în picioare. Privindul atunci am trimis catre el toata ura pe care nu m-a lăsa să mi-o vărs. Pumnul meu liber porni, parcă fară voia mea, vrând să-l lovească, dar el îl prinse și pe acesta și-mi apropie mainile la piept. Privirea lui era ciudată, cum nu mai fusese până tunci. Pentru câteva secunde, timpul parcă se opri în loc. Ochii nosti erau singuri care comunicau în tăcere, dar apoi, vocea lui puse iar tipul in miscare.
-Știu... Dar trebuie să plecăm.
Își descleștă atunci degetele, lăsându-mi încheieturile libere. Privirea mi se încețosă și două dâre fierbinti îmi strabătură fața. Lacrimile căzură zgomotos în balta de sange de sub tălpile mele. Am inspirat adanc și am închis ochii. Pentru câteva secunde mi-am relaxat mușchii si mi-am lăsat capul pe spate, apoi m-am intors pentru ai mai arunca o ultima privire scârbită cadavrului mutilat. Am scuipat în direcția lui apoi m-am întors iar către El care deja cobora scările. L-am urmat și, ajungând din nou în spatele casei, acesta mi-a spus să astept lângă intrarea în pădure. Înțelegând că mai rămăsese un ultim lucru de facut, m-am îndreptat într-acolo. Dar înainte să ajung, o bubuitură puternică mă făcu să mă împiedic. M-am întors către casă și flăcările ce o cuprinseră în întregime îmi încălzira atat de tare fața, încât mă ustură. La scurt timp L-am putut zari printre flăcările care se ridicară până sus, în cer. Cand ajunse lângă mine, mai făcu câțiva pași mari, apoi se trânti în iarbă. L-am urmat, așezându-mă încet lângă el, dar la o distanță considerabilă.
El se uita cu un aer mulțumit, aproape melancolic la flăcările devoratoare, apoi își aprinse o țigară. Dupa ce trase primul fum mi-o pasă mie, dar nu înainte să-mi fixeze iar privirea, vrând parcă să-mi pună o mie de întrebări. Însă nu spuse nimic și își întoarse iar fața spre marele foc.
Soarele nu răsări încă, dar cerul capată o culoare violet. Norii erau imprăștiați pe cer, arătând ca desprinși dintr-o pictură. Nuanța lor perfectă de roz pal se contopea într-un asemea fel cu cerul, încât, cu cât mă uitam mai mult la ei, aveam impresia că o să mă desprin de pamant și o să încep să zbor. Dar prezența stelelor ce abia mai licareau plăpânde îmi aducea aminte cât de efemeră e viața unui om, cât de infimi și neputincioși suntem de fapt. Si acest gând mă copleși și mă făcu să mă simt mai neimportantă ca oricând, în ciuda sentimentului de atotputernicie de mai devreme. Dar acum, față de alte dăți, mă simțeam cuprinsă de o liniste lăuntrică stiind că în final... oricum nimic nu mai conteză. Și atunci revelatia paradoxului vietii ma lovi gandindu-ma la cat de puternici ne face de fapt toata aceasta efemeritate. Inevitbilul morții ne dă sens vieții de care trebuie sa ne bucurăm pană la ultima picatura, pana cand fiecare celula a copului nostru se descompune de atat viata si ajungem sa plutim prin vidul universului sub forma prafului de stele din care ne-am născut.
O briza racoroasă imi alimenta aceste ganduri. Mi-am închis ochii și mi-am lăsat capul pe spate. După atât timp... Inima îmi tresări în piept. Flăcările se diluară,devenind doar o mare pată portocalie, din cauza lacrimilor ce-mi alunecară până pe gât. Dar în interiorul meu se aprinse un foc mult mai puternic ce-mi ardea pieptul de dorință. Voiam să traiesc! Si nu oricum, ci cum traiam acum. O adevarată nebunie.
Nebunie... Un rânjet îmi apăru în colțul gurii. Mi-am mușcat buzele și am tras iar din tigară. Fumul se ridică spre cer, precum și văpaia focului care devorase deja mare parte din cladire, făcând acoperisul să se dărâme. Iar noi stateam acolo... pur și simplu, privind la toate astea că doi copii extenuați, dar mândrii de reușita lor.
Ne-am întors capul unul spre altul, parcă având aceleași gânduri. Uimirea ne făcu pe amandoi sa ne uitam pentru o secunda în altă parte, dar apoi ne-am intersectat iar privirile care, de aceasta dată se sorbeau una pe alta, comunicand dincolo de puterea noastra de constientizare. Dar această legătură de natura metafizică fu intreruptă de surasul Lui, care păru mai mult o încercare de evadare din aceasta situație cu care niciunul din noi nu era obișnuit, întrucât își întoarse imediat privirea înapoi la flăcări.
-Hmm...?
-Nimic... Mă întrebam doar ce s-a petrecut între tine și... spuse ridicându-și bărbia și astfel făcand un semn discret cărte casă.
Deschise gura, vrand mai mai adauge ceva, dar se razgandi.
-Poveste lungă... am zis eu oftând adânc.
-Ei bine... Aș vrea să spun că avem destul timp, dar...
Lumini roșii-albastre începura să se vadă în departare, iar sirenele mașinilor de pompieri se apropiau amenințător de repede. Am înghitit în sec și am făcut ochii mari, dar El se ridică pur și simplu și se scutură de praf, apoi imi intinse mâna, ajutandu-mă să mă scol de jos.
-Nu-ti fă griji, flăcările au ars deja mare parte din probe. Va dura ceva pana să găseasca dovezi. Dacă vor găsi. Tu ar trebui să știi mai bine asta.
Am incuviintat aproape împotriva voinței mele, considerând replica una nelalocul ei. Trecând totuși cu vederea, avand acum chiar impresia că aveam mult prea multe pretenții de la genul de... relație dintre mine și el, am mai aruncat o utimă privire către casă. Jeturuile de apa, desi mute, nu păreau să aibă vre-un efect asupra focului ce se îndârjea să consume casa până la ultima așchie, transformand-o în scrum.
El își afunda mainile în buzunarele pantalonilor și o porni cu pasi mari spre întunecimea pădurii. Eu l-am urmat tăcută, ca de fiecare dată...
Focul din piept se stinse până acasă, si nu pentru că-mi pierise neapărat pofta de viață, ci pentru că oboseala fu atat de dărâmătoare, încât aproape am căzut din picioare încercând să-mi curat tot acel sânge coagulat de pe corp. Îmi frecam nemiloasă buretele aspru de piele, în ciuda iritațiilor. Flashback-urile cu sângele ce mi se scurgea printre degete, același sange care acum diluat cu apa forma un mic vartej în scurgerea căzii, mă făceau să respir greu. Îmi simțeam mâinile tremurânde și capul vajâind. Știam ca e de la oboseală, și asta mă speria cel mai tare. Faptul că îmi curățam acum sângele de pe trup cum mi-as fi curățat sudoarea după un antrenament la sală: mulțumită și gata să mă pun liniștită la somn. Faptul că după atât timp, singurul lucru care mi-a reînviat alte dorințe în afară de cea a razbunării a fost luarea unei vieți umane. Faptul că am putut sta atât de linistită să privesc acei nori la doar cateva momente după... Și setea cu care am făcut asta... Și...
Brusc mi-am adus aminte de cutit și de semiluna din frunte. Instinctiv mi-am trecut degetele peste locul unde aceasta ar fi trebuit să se afle, dar în secunda în care capul a simțit și cel mai mic semn de sprijin, ochii mi s-au înshis instant, iar eu mi-am pierdut echilibrul. Mi-am izbit palma de faianța peretelui încercand să-mi țin echilibrul. Am hotărât atunci că nu e nici locul nici momentul să mă gândesc la aceste lucruri și am terminat pe cat de repede posibil dusul, frecându-mi în continuare pielea, dar de data asta mai mult din inerție.
Până în dormitor am mers pe întuneric. Oricum nu ar fi contat prezența unei lumini, încât ochii îmi erau închiși. Îmi era tot una dacă ajungeam până la pat sau dacă mă împiedicam de ceva. Aș fi dormit la fel de bine și pe jos.
Nu am apucat să mă bucur prea mult de moliciunea aproape ireală a patului întrucât, odată cu ea, mă lovi cel mai profund somn pe care l-ar putea avea vre-o ființă din acest univers.
~Am decis sa schimb câteva lucruri la carte, asa ca este posibil ca varianta veche sa nu se mai potrivească cu cea noua. Consider ca m-am maturizat și am vrut sa fac și cartea mai realista (bine, în limita în care o carte de acest gen poate fi realista). Mi-ar plăcea sa știu dacă noua varianta va place. Dacă da, și sunteți curioși să vedeți unde ii duce noul drum pe Jeff și pe Emma, va rog lăsați un vot. Ma ajuta foarte mult și mă motivează. Mulțumesc! ^^~