96. A șaptea crimă

565 53 7
                                    







Olivia își dădu seama că ușa era încuiată, așa că luă de pe măsuța din hol o clamă de păr pe care o observase de când intrase și descuie cât putu de silențios. Nicio mișcare care să anunțe că Zinda ar fi bănuit ceva... Apoi intră ca o avalanșă; femeia se relaxa în cadă, cu o pereche de căști în urechi, date atât de tare încât Olivia putea auzi și ea muzica rock. Deschise ochii și făcu o mișcare de surpriză, dădu să se ridice, dar nu mai apucă.

Fusese luată prin surprindere și asta fu un punct uriaș în favoarea Oliviei, care o strânse de gât cu ambele mâini și îi lovi capul cu toată puterea de marginea căzii. O scufundă apoi în apă, ținând-o acolo, fără să ia în seamă zbaterile Zindei, care se agita în gol, încercând să se elibereze.

Se zbătea atât de tare, încât Olivia, speriată să nu îi scape, îi mai lovi încă o dată capul de fundul căzii. Sângele murdări apa, iar mâinile și picioarele femeii își pierdură puterea și se lăsară moi în apă. Ca să fie sigură, tânăra o mai lovi pentru ultima dată și îi scoase capul din apă pentru a vedea în ce stare e.


Din față, Zinda părea doar că se lovise puțin, firișoare mici de sânge i se zăreau pe lângă urechi. Olivia îi suci capul pentru a-i vedea ceafa; acolo, totul devenise un terci de păr, oase, carne și creier.

𝐙𝐄𝐂𝐄 𝐂𝐑𝐈𝐌𝐄 • 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum