Lady Johanna

Capitolul XIX (partea a-II-a)

Părintele MacKechnie se așeză în capul mesei la insistențele ei; Johanna stătea în dreptul lui, lângă Clare, iar Nicholas în stânga preotului.

Numai gândul la mâncare o făcea pe Johanna să i se întoarcă stomacul pe dos. Nu putea suporta nici măcar să-i vadă pe ceilalți mâncând, dar nu scoase un cuvânt până ce tăvile nu fură ridicate de pe masă.

- Nicholas, de ce l-ai lăsat să plece? strigă ea.

- Să-l las să plece? Johanna, nu știi cât m-am certat cu el, dar încăpățânatul n-a vrut să mă asculte.

Johanna încercă să se calmeze.

- Atunci, și tu îți dai seama de primejdie...

Nicholas clătină din cap.

- Nu m-am certat cu el pentru că voia să plece, ci am încercat să-l conving să mă lase să plec cu el.

-N-a luat destui soldați cu el.

- Soțul tău știe ce face, Johanna, îi luă Nicholas apărarea.

- Dar n-a avut timp destul pentru a alcătui un plan. Nu poate să dea pur și simplu buzna la Curte și să ceară o audiență regelui.

- Ba poate, zâmbi Nicholas. Soțul tău poate fi foarte convingător, când vrea. Sunt sigur că va obține audiența.

- Ar fi trebuit să te duci cu el, Nicholas, zise și Clare. Ești unul din nobilii lui și regele te-ar fi ascultat.

Nicholas se întoarse către femeia aceea frumoasă, care se încruntă vizibil indignată la el.

- Exact de asta am încercat și eu să-l conving.

Dar Johanna clătină din cap:

- Numai Gabriel îl poate sili pe rege să înțeleagă cum stau lucrurile.

Nicholas se rezemă de speteaza scaunului, privind-o atent:

- Ce vrei să spui, Johanna?

Ei îi păru imediat rău de remarca pe care o făcuse.

- Pentru că e soțul meu, îi răspunse fratelui ei. Și-apoi, aseară ai spus că ai încercat să vorbești cu regele, dar el n-a vrut să te asculte.

- Ar fi trebuit totuși să mă duc cu el.

- Și de ce nu te-ai dus? îl întrebă Clare.

- Pentru că mi-a cerut să rămân aici, să am grijă de tine, Johanna. Și să știi că va fi foarte supărat, când se va întoarce, dacă te va găsi bolnavă de câte griji ți-ai făcut.

- Dacă se va întoarce, murmură Johanna.

-Îl faci de rușine pe Gabriel cu vorbele astea, spuse Nicholas. Ar trebui să ai încredere în el.

Johanna izbucni în plâns. Părintele MacKechnie își lăsă bucata de pâine din mână și se grăbi s-o consoleze.

- Ei, haide, copila mea. Va fi totul bine.

În vreme ce preotul încerca s-o liniștească pe Johanna, Clare se întoarse din nou către Nicholas pentru a apăra purtarea prietenei ei.

- Își iubește soțul, strigă ea. Cum îndrăznești s-o cerți? E îngrijorată pentru el și nu e cazul s-o faci să se simtă vinovată sau rușinată de temerile ei.

Clare sfârși prin a țipa la el; se ridicase în picioare și își încrucișase mâinile la piept, privindu-l încruntată. Pe chipul lui Nicholas nu se putea citi nimic. Adevărul era că nu se simțea deloc jignit de purtarea sau vorbele ei, dimpotrivă chiar, i se părea admirabil modul în care Clare luase apărarea Johannei.