Capitolul IX (partea a-III-a)

2K 119 6
                                    

- Dar tocmai i-am spus lui Calum să nu ridice greutăți, my lord.

- Se va duce să lucreze la zid.

- Vrei să spui că va trebui să care pietre? îl întrebă ea îngrozită.

- Da.

- Dar nu se poate.

- O va face.

Johanna luă o floare și o aruncă în vază; nu era atentă la ceea ce făcea. Își privea înverșunată soțul. Apoi îi veni în minte că era nedreaptă cu el. Probabil că soțul ei nu-și dădea seama cât de gravă era rana lui Calum.

- Tăietura e destul de adâncă, my lord, și Calum n-ar trebui să muncească acolo.

- Nu-mi pasă dacă-și pierde brațul, nevastă. Trebuie să se întoarcă la lucru.

- Dar i se vor rupe firele.

- N-are decât să lucreze cu un singur braț sau să împingă cu piciorul pietrele. Leila?

- Da, laird MacBain.

- Nu vei mai distrage atenția soldaților mei, când se află în timpul lucrului. M-ai înțeles?

Ochii femeii se umplură de lacrimi.

- Da, laird MacBain. Am înțeles. Nu se va mai repeta.

- Ai grijă să nu se mai repete. Și acum poți să pleci.

Leila făcu o reverență și se întoarse să plece.

- Pot să mă întorc mâine să-mi ajut in continuare stăpâna?

Johanna dădu să-i să spună că da, dar Gabriel i-o luase înainte:

- Nu e nevoie. Te va înlocui una dintre femeile MacBain.

Leila se grăbi să iasă din încăpere. Johanna era foarte supărată pe sotul ei; aruncă o floare în vază, privindu-l încruntată.

- I-ai zdrobit inima, my lord.

- N-o să moară din asta.

- Ce vrei să spui?

- Hai, Dumfries, e timpul să ieși puțin afară.

Johanna aruncă restul florilor în vază și se grăbi să-i taie calea soțului ei. Se opri la câțiva pași în fața lui, cu mâinile în șold, privindu-l drept în ochi. Nu părea deloc sfioasă acum; ochii ei aruncau fulgere și curajul de care dădea dovadă soția lui îl încântă atât de tare, încât îi veni să râdă. În loc de asta preferă să se încrunte la ea.

- Îmi pui la îndoială motivele, nevastă?

- Da, my lord.

- Nu ți-e îngăduit.

- Dar mi-e îngăduit să-mi spun părerea, zise Johanna, hotărându-se să-l ia astfel. Și părerea mea e că dojana ta a stânjenit-o pe Leila.

- O să-i treacă.

Îi venea greu Johannei să-i înfrunte privirea, dar nu se lasă.

- Da, o să-i treacă.

Oftă.

- Nu cred că sunt o nevastă prea bună, Gabriel. Tot vreau să știu cu ce te-a supărat Leila.

- La dracu'! Aproape că mi-a ucis soldatul.

- Chiar așa?

- Da, chiar așa.

Lady JohannaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum