Lady Johanna

Capitolul XIX (partea a-II-a)

- Ah, nu, nu știa, se grăbi Johanna. M-ar fi bătut bătut dacă ar fi aflat că am ținut neapărat să-i arăt că se înșelase în privința mea, căci tot timpul îmi spunea că sunt prea proastă ca să pot învăță să citesc. Desigur că mă bătea și pentru că eram proastă, așa că nu cred că...

Era pentru prima dată când îi vorbea deschis despre bătăile pe care le primea și, deși el știa demult adevărul, se cutremură s-o audă pomenind despre asta.

- Ce nu crezi? o întrebă cu voce răgușită de emoție.

Johanna se strânse la pieptul lui înainte de a-i răspunde.

- Nu cred că a avut vreodată nevoie de vreun motiv ca să mă bată.

- Nu te va mai atinge niciodată.

Furia din vocea lui o îngheță.

- Știu că vei avea grijă de mine.

- Să fii sigură.

N-o deranja vocea lui aspră, dimpotrivă, a alina. Gabriel era mânios pentru ea.

- Ai riscat foarte mult când ai înlocuit pergamentele. Ce te făceai dacă Raulf se hotăra să mai citească o dată ordinul regelui?

- Cred că a meritat să risc. Era un document important, care trebuia salvat. Avea semnătura și sigiliul lui John pe el.

- A fost tare prost să semneze...

- Se crede de neînvins, zise ea. Și cred că se gândise că Raulf nu l-ar crede pe Williams fără un ordin scris. N-avea nici prea mult timp, deși nu prea știu din ce pricină, așa că regele nu l-a putut chema pe Raulf la Londra.

- Unde e pergamentul?

- L-am înfășurat în fâșii de pânză și l-am ascuns în altarul capelei pe care Raulf tocmai o construise pentru episcop. Este între două lespezi de marmură.

Gabriel o simți înfiorându-se și o strânse și mai tare în brațe.

- Știi, mă hotărâsem să-l distrug înainte să aflu de moartea lui Raulf, dar m-am răzgândit.

- De ce?

- Voiam ca cineva, în viitor, să afle adevărul.

- Pe mine mă interesează mai mult să te știu în siguranță, Johanna. Nu-ți dau voie să pleci în Anglia să-l vezi pe rege.

- Dar nu vreau să fie război, șopti ea aproape izbucnind în lacrimi.

Gabriel o sărută pe frunte, rugând-o să nu-și mai facă atâtea griji.

- Îl voi convinge eu pe rege să ne lase în pace.

- Doar nu vrei să pleci în Anglia? încercă ea să se împotrivească.

- E târziu, Johanna. Culcă-te, îi zise el, neluând în seamă întrebarea ei.

Oboseala o învinse pe Johanna și se hotărî să aștepte până dimineață pentru a-și convinge soțul să nu întreprindă nimic înainte de a alcătui un plan. Nu-l va lăsa să plece fără a lua cu el o armată de highlander-i.

Dar dimineață se dovedi a fi prea târziu pentru a-l convinge pe Gabriel. După ce se îmbrăcă și coborî pentru a-și găsi soțul, Nicholas îi dădu de veste că el părăsise deja castelul.

Johanna avea nevoie de toată puterea ei de stăpânire pentru a nu izbucni în plâns. Își petrecu ziua plimbându-se îngrijorată, dar nervi o părăsiră până la vremea cinei.