Lady Johanna

Capitolul XVIII (partea I)

Gabriel părăsi castelul în dimineaţa următoare. Fusese evaziv în în privinţa călătorie sale şi Johanna devenise imediat suspicioasă, cerându-i să-i spună dacă se ducea din nou să fure. Asta îl supără, fireşte, şi începură să se certe.

– Ţi-am dat cuvântul că n-am să mai fur. Să nu mă mai insulţi niciodată cu asemenea acuzaţii, femeie.

– Dar sunt îngrijorată pentru tine. Aş fi foarte nefericită, dacă ţi s-ar întâmpla ceva, când... vânezi.

– Poftim, încă o insultă, zise Gabriel cu voce mai domoală acum. Atât de puţină încredere ai în mine? Eu şi oamenii mei ne furişăm atât de uşor când furăm, încât nimeni nu ne aude. Intrăm şi ieşim din hambare înainte chiar ca aminalele lor să ne simtă mirosul.

Johanna nu era însă prea impresionată de laudele soţului ei.

– Să ştii ca am deplină încredere în tine, îi spuse puţin enervată. Dar eram numai curioasă să ştiu unde te duci. Atât te-am întrebat, iar dacă nu vrei să-mi spui, atunci nu-mi spune.

Nu-i spuse. Când Johanna auzi însă şi că va fi plecat cel puţin două săptămâni, poate chiar trei, deveni şi mai curioasă.

Dar nu mai încercă să-l descoase, deşi cu siguranţă nu din cauză că se considera nedemnă de asemenea tactici. Însă Gabriel pur şi simplu nu-i dădu timp. Îi spusese că pleacă, se certă cu ea câteva minute, apoi o sărută şi ieşi din cameră.

Adevărul e că nu-i spusese unde se duce doar pentru că nu voia ca soţia lui să-şi facă griji. Plecă împreună cu un grup numeros de soldaţi să se alăture laird-ului MacKay în lupta împotriva clanului MacInnes. Iar după ce termina cu ticăloşii aceia, voia să facă o vizită laird-ului Gillevrey, căci sosise un alt sol din partea baronului Goode, care cerea din nou o audienţă la Johanna. Se părea că englezul nu înţelegea ce înseamnă cuvântul „nu", iar Ga-briel voia să-l facă o dată să înţeleagă că trebuie să renunţe. Voia să-i arate ce s-ar întâmpla dacă va mai îndrăzni s-o deranjeze pe Johanna. Se ruga numai ca baronul să nu fi trimis un vasal în locul său.

Între timp, soţia lui era ocupată cu Alex, Clare MacKay şi cu celelalte treburi gospodăreşti. Glynis aranjase puţin părul lui Clare şi, după încă două săptămâni petrecute în cameră, femeia începuse să se simtă destul de bine pentru a coborî să ia cina cu Johanna în sală.

Pe zi ce trecea, Clare se făcea tot mai drăguţă şi după ce-i trecuse vânătăile şi trăsăturile nu-i mai erau desfigurate, se putu vedea că era de fapt o femeie extraordinar de frumoasă. Avea şi un minunat simţ al umorului şi pronunţa cuvintele în galeză atât de melodios, încât Johanna încercă chiar s-o imite, spre marele amuzament al lui Clare.

Johanna încercă să-şi concentreze toată atenţia asupra pregătirilor pentru vizita mamei ei. Era nerăbdătoare s-o vadă, dar spera în acelaşi timp că nu va sosi mai devreme de două, trei luni. Astfel, cu puţin efort, o putea convinge să rămână până după naşterea copilului.

Mijlocul începuse să i se rotunjească, dar nu se cunoştea încă sarcina. Dormea însă foarte mult; îl lua pe Alex şi dormeau împreună câteva ore după-amiaza, iar seara se culcau devreme. Devenise aproape un ritual să-l culce pe băieţel. Mai întâi îl punea să se spele pe mâini şi pe dinţi, apoi înghenunchiau împreună la căpătul patului şi începură amândoi să se roage.

Pe Johanna o cuprindea de obicei somnul înainte să-şi termine rugăciunea. Alex, vrând să mai întârzie la culcare, îi pomenea pe toţi cei pe care-i cunoştea în rugăciune. Gabriel era, desigur, întotdeauna primul pe listă. Se rugau mai întâi pentru el, apoi pentru rudele lor; după ce îi pomeneau pe toţi cunoscuţii, Johanna îşi începea rugăciune pentru Arthur, nepotul regelui John. Alex voise să ştie de ce se rugau pentru el şi Johanna îi spuse că Arthur ar fi trebuit să fie rege şi, cum dreptul acesta îi fusese luat, se rugau ca el să fie răsplătit în Cer.