Capitolul IX (partea I)

1.9K 127 0
                                    

         Încă înainte de a deschide ochii în dimineaţa următoare, Gabriel ştia că soţia lui nu mai era lângă el în pat. La dracu'! Nici nu se iviseră bine zorile şi el, ca laird şi soţ al ei ar fi trebuit să fie primul care să se dea jos din pat. Totuşi, enervarea i se mai do-moli la gândul că, probabil, Johanna îl aştepta în holul de la intrare. Îşi aduse aminte cât de îngrijorată fusese soţia lui pentru Dumfries şi îşi spuse că o va găsi cu siguranţă jos lângă animal, oblojindu-i rana.

Văzu pledul Maclaurin pe un scaun. Johanna încurcase iar zilele şi se îmbrăcase două zile la rănd în culorile clanului MacBain. Era sigur că cei din clanul Maclaurin vor fi nemulţumiţi şi să-l ia dracu' dacă aea timp pentru problemele astea de mică importanţă. Ieşi din cameră şi-i văzu pe Keith şi Calum aşteptându-l în josul scărilor. Îl salutară amândoi în acelaşi timp.

– Unde-i soţia mea?

Cei doi soldaţi schimbară o privire îngrijorată, apoi Calum făcu un pas înainte pentru a-i răspunde:

– Credeam că e înăuntru cu dumneavoastră.

– Nu e.

– Atunci unde e? întrebă Calum.

Gabriel îl privi încruntat.

– Asta te-am întrebat şi eu.

Auzind glasul stăpânului său, Dumfries ridică vesel capul şi Gabriel se duse să-l mângâie, întrebându-l încet:

– Vrei să te scot puţin afară, Dumfries?

– Lady Johanna l-a scos deja afară, îi spuse Leila din pragul uşii.

Se grăbi apoi să coboare scările, le aruncă un zâmbet celor doi soldaţi, apoi se întoarse din nou către laird.

– I-a dat şi de mâncare şi a spus că azi câinele se simte mai bine.

– Cum poate să-şi dea seama atât de repede de asta? întrebă Keith.

– Am întrebat-o şi eu acelaşi lucru, spuse Leila zâmbind, şi mi-a răspuns că astăzi mârâitul lui e puţin mai puternic şi astfel şi-a dat seama că-i mai bine.

– Unde e soţia mea?

– S-a dus să facă o plimbare călare, răspunse Leila. A spus că e o zi frumoasă pentru a rămâne înăuntru.

– Soţia mea a plecat călare singură?

Gabriel stâlci o înjurătură printre dinţi şi ieşi fără a mai aş-tepta vreun răspuns. Keith şi Calum se grăbiră să-l urmeze.

– Îmi asum răspunderea pentru orice i se va întâmpla stăpânei, zise Keith. Astăzi e rândul meu să am grijă de doamna şi ar fi trebuit să ajung mai devreme. La naiba, dar aş vrea să mai stea locului.

– Stăpâna purta pledul MacBain, le strigă Leila.

– Dar nu trebuia, zise Keith.

– Şi totuşi, purta pledul MacBain, sir.

Calum îşi scărpină bărbia:

– Ei, a încurcat zilele, zise, făcându-i cu ochiul Leilei, apoi grăbindu-se să-l ajungă din urmă pe Keith.

Gabriel încercă să-şi stăpânească îngrijorarea, dar nu reuşi decât să se enerveze. Îi spusese foarte clar Johannei că trebuie să se odihnească şi asta nu includea plimbări de una singură pe dea-lurile înţesate de lupi. Chiar trebuia s-o închidă în cameră? Îşi jură că o să-i pună întrebarea de îndată ce o va găsi.

Lady JohannaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum