Lady Johanna

Capitolul VI (partea I)

Johanna se trezi în zgomotul loviturilor de ciocan. Urmă un sunet asurzitor şi crezu că se prăvălise tavanul. Se ridică speriată din pat în timp ce uşa se deschise şi Gabriel intră în cameră. Johanna trase repede pătura şi se acoperi până la bărbie. Probabil că arăta îngrozitor cu părul acela care-i cădea peste ochi. Ţinu pătura cu o mână în vreme ce cu cealaltă încercă să-şi aranjeze părul.

- Bună dimineaţa, laird MacBain.

Îl amuza stânjeneala ei, ce naiba, doar îi mângâiase tot trupul în noaptea trecută. Şi se mai şi înroşise toată.

- După tot ce s-a petrecut noaptea trecută, nu cred că mai e cazul să te fereşti de mine.

- Voi încerca să nu mă feresc, îi răspunse ea dând din cap.

Gabriel veni la marginea patului, îşi împreună mâinile la spate, şi o privi încruntat. Ea îi zâmbi ca răspuns.

- E după-amiază, nu dimineaţă, îi spuse el.

Ochii ei se măriră de uimire.

- Eram foarte obosită, spuse repede, încercând să găsească o scuză pentru că dormise atât de mult. De obicei mă trezesc în zori, my lord, dar drumul până aici a fost foarte obositor. Ce-i cu loviturile acelea de ciocan? Îi pusese întrebarea aceea, încercând să schimbe subiectul.

- Se lucrează la acoperiş deasupra holului.

Îi privea cearcănele şi chipul palid. Îi părea rău că o trezise. Apoi auzi din nou loviturile de ciocan şi îşi dădu seama că zgomotele ar fi trezit-o oricum. N-ar fi trebuit să lăse oamenii să înceapă deja lucrul. Soţia lui avea nevoie de odihnă.

- Vrei să-mi spui ceva, my lord?

- Voiam să-ţi spun ce trebuie să faci.

Ea îi zâmbi pentru a-i arăta că era dornică să-şi ia în primire îndatoririle.

- Astăzi vei purta pledul MacBain, iar mâine pe cel Maclaurin.

- Da?

- Da.

- De ce?

- Eşti stăpâna ambelor clanuri şi nu trebuie să jigneşti nici una din părţi. S-ar simţi insultaţi, dacă ai purta culorile mele două zile la rând. Ai înţeles? Credea că se exprimase destul de clar.

- Nu, îi răspunse ea. Nu înţeleg. Nu eşti laird-ul ambelor clanuri?

- Ba da.

- Deci eşti considerat căpetenia tuturor.

- Aşa e.

Vocea îi era teribil de arogantă. Şi o privea la fel de arogant. Prezenţa lui era... poruncitoare, o domina pur şi simplu. Şi totuşi, aseară fusese atât de tandru. Îşi aduse aminte cum făcuseră dragoste şi oftă uşor.

- Acum ai înţeles? o întrebă nedumerit de privirea ei uimită.

Ea clătină din cap, încercând să-şi pună ordine în gânduri.

- Nu, tot nu înţeleg, îi mărturisi. Dacă eşti...

- Nici nu trebuie să înţelegi.

Johanna îşi ascunse enervarea. Îi cerea să fie de acord, dar ea n-avea de gând să facă aşa ceva. Continua să-l privească fix, aşteptând ca el să mai spună ceva la fel de arogant.