Lady Johanna

Capitolul V (partea a-II-a)

Gabriel se ridică și-i acoperi gura. Fața Johannei era scăldată în lacrimi.

- Fratele tău e un om de onoare, îi spuse cu o voce mângâietoare.

Johanna dădu din cap și el o culcă înapoi pe pernă, alături de el.

- Da, Nicholas e un om de onoare, șopti Johanna.

Îşi odihnea capul pe umărul lui și Gabriel îi simțea lacrimile căzându-i pe piept.

- Nicholas nu m-ar înșela.

- Nici nu m-am gândit la asta, îi răspunse uimită.

Urmară câteva clipe lungi de tăcere, în vreme ce Gabriel aștepta ca să-i spună ce o neliniștea atât.

- Poate că a uitat doar să vă spună... sau a crezut că v-a spus.

- Ce a uitat să-mi spună?

- Nu pot avea copii.

Gabriel se aștepta ca ea să continue.

- Și? întrebă, văzând că ea nu mai scotea nici un cuvânt.

Johanna își ţinuse respirația așteptând să vadă ce reacție va avea el. Credea că va fi furios, dar nu părea. Ba chiar îi mângâie ușor braţul. Un bărbat furios ar lovi, n-ar mângâia. Se gândi că poate nu înţelesese bine.

- Sunt stearpă, șopti. Credeam că Nicholas v-a spus. Dacă doriți să anulați căsătoria, sunt sigură că părintele MacKechnie va fi de acord să se ocupe de asta.

- Johanna, Nicholas mi-a spus tot.

Johanna se ridică din nou, privindu-l complet nedumerită.

- V-a spus? Atunci de ce ați venit la mine?

- Am venit pentru că sunt soţul tău și e noaptea nuntii noastre. De obicei soții dorm împreună în asemenea împrejurări.

- Vreți să spuneți că veți dormi aici în noaptea asta?

- Exact asta vreau să spun.

Acum îl privea neîncrezătoare.

- Și nu numai în noaptea asta. În toate nopțile, adaugă el.

- De ce?

- Pentru că sunt soţul tău.

O trase iar lângă el, se răsuci într-o parte, aplecându-se asupra ei. Îi dădu ușor la o parte părul ce-i acoperea fața. Johanna îi simți atingerea ca o mângâiere.

- Vreți numai să dormiți aici, my lord?

- Nu.

- Vreți cumva să...

- Da, îi răspunse, puțin enervat de privirea ei înspăimântată.

- De ce?

Doamne, chiar nu înțelegea! Observația asta îi mai domoli puțin mândria, dar nu-și putea stăpâni enervarea.

- Johanna, n-ai fost măritată trei ani?

Johanna încercă să nu se uite în ochii lui, dar îi venea foarte greu. Ochii aceia cenușii erau cu adevărat frumoși. Și pomeții obrajilor proeminenți și nasul drept îi plăceau mult. Era chipeș, și deși încerca să arate că nici nu-i pasă, inima îi bătea să-i spargă pieptul simțindu-l atât de aproape. Îi placea mirosul lui, un miros de trup curat, bărbătesc. Și părul îi era umed. Făcuse baie înainte. Îi plăcea și asta; n-ar fi trebuit. Mintea ei începuse s-o ia razna și încercă să-și pună ordine în gânduri. Ce-o interesa pe ea cum arată el sau cum mirosea?